OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Citeva constatari pe marginea reuniunii de la Amsterdam consacrate viitorului cooperarii culturale a Uniunii Europene cu „Sud-Est“-ul, cu – adica – statele care vor ramine deocamdata in afara procesului de extindere, dar nu si in afara… Europei!


- Compatibilitate institutionala.
Primul lucru care – ca sa spun asa – sare in ochi la asemenea intruniri e faptul ca in Balcani, ca peste tot in fostele tari comuniste, s-a ajuns in domeniul cultural nonguvernamental la o evidenta compatibilitate institutionala cu Europa de Vest. Dupa aproape un deceniu si jumatate de la caderea Zidului Berlinului si de la revolutiile din intreaga regiune, indiferent de problemele cu care unii ori altii ne-am confruntat, mergind pina la devastatoarele razboaie din fosta Iugoslavie, „sectorul ONG“ s-a dezvoltat impetuos, atingind nivele de competenta si de experienta absolut respectabile. Cu sprijin substantial dinspre spatiul Occidental, s-au format de-a lungul anilor numerosi specialisti, experti propriu-zisi sau doar functionari independenti, mai ales tineri, care au asimilat limbajul, procedurile, legislatia, standardele internationale, astfel incit astazi redacteaza, depun si deruleaza un mare numar de proiecte culturale (lucru valabil – de fapt – pe toata scala de actiune „neguvernamentala“).

Din acest punct de vedere, conferinta de la Amsterdam a semanat oricarei reuniuni internationale cu participare Est-Vest din ultimii ani, confirmind existenta unui dialog firesc, dezinhibat, intre specialisti care vorbesc „aceeasi limba“, acelasi jargon institutional, si, dincolo de specificitatile nationale, ilustreaza aceleasi mentalitati „ale zilelor noastre“: democratice, liberale, cosmopolite. Situatia difera radical de cea de imediat dupa prabusirea regimurilor comuniste, cind restabilirea impetuoasa a contactelor intre „cele doua Europe“ a pus in evidenta compatibilitatea profesionala dintre elitele culturale, dar si defazajul institutional grav, explicabil in conditiile in care intelectualii „din Est“ traisera in lumi „inchise“ (in sens popperian), redescoperind abia acum formele firesti de asociere si de actiune. In schimb, astazi, dupa ce au invatat cum functioneaza societatile si pietele libere, dupa ce au circulat intens in Occident si dupa ce au contribuit la construirea unor retele dese de ONG-uri in tarile lor de bastina, intelectualii, artistii, functionarii culturali au realizat deja, in domeniile lor profesionale, „integrarea europeana“. In perspectiva extinderii politice a Uniunii Europene, acesta e un capital important, de a carui valorificare succesul procesului va depinde intr-o masura mai mare decit isi inchipuie „eurocratii“ de la Bruxelles si Strasbourg.

- Decalaj financiar agravat.
A doua observatie ar fi aceea ca, daca decalajul de competente institutionale a disparut, intre resursele financiare ale culturii el nu numai ca se mentine, dar – paradoxal – se agraveaza. Si asta pentru ca guvernele din Europa Centrala, de Est si de Sud-Est au acordat in toti acesti ani prioritate problemelor economice si sociale ale „tranzitiei“ postcomuniste, lasind in buna masura finantarea culturii pe seama initiativelor private, marinimia Occidentului suplinind putinatatea resurselor locale. Or, in ultimii ani se poate observa tendinta de treptata reducere a asistentei (exemplul cel mai vizibil: Fundatiile Soros), finantatorii considerind ca primele etape ale „tranzitiei“ au fost depasite, tarile in cauza intra – iata! – unele dupa altele in NATO si in Uniunea Europeana, deci e cazul ca artistii, intelectualii, institutiile culturale sa inceapa sa gaseasca bani pe cont propriu, facind fund-raising la ei acasa, cu metodele pe care le-au invatat din Occident. Doar ca ele nu dau rezultate in fostele state comuniste, de unde dificultati aproape insurmontabile pentru ONG-urile culturale (si nu numai). Situatie la care vor trebui gasite solutii pentru intreaga regiune.

- Romania: la Nord de Sud-Est.
In sfirsit, o observatie legata de pozitia Romaniei in aceste procese istorice. Dupa cum se stie, tara noastra este inclusa in actuala extindere a Uniunii Europene, dar pentru 2007, in „valul al doilea“, alaturi de Bulgaria. Prin urmare, intram, dar nu inca! Facem parte – cu alte cuvinte – din aceeasi categorie cu Polonia, Cehia, Ungaria si celelalte state care vor intra la 1 mai 2004, dar raminem o vreme pe dinafara, alaturi de statele din Balcani. Ambiguitatea situatiei face din Romania o tara „flotanta“, integrabila tuturor categoriilor „geopolitice“ si „geoculturale“ regionale. Nu mai insist acum (vezi textul meu Poduri peste Dunare din Observator cultural Nr. 10/02.-08.05.2000) asupra faptului ca ne aflam simultan in Europa Centrala, in cea de Est, in cea de Sud-Est si in Balcani, desi nu sintem in Peninsula Balcanica, ci la Nord de ea! Filmul bulgaroaicei Adela Peeva, Whose is this Song?, filmat in Turcia, Grecia, Muntenegru, Serbia, Bosnia-Hertegovina si Bulgaria, foarte expresiv pentru melanjul de culturi si religii din Balcani (si asupra caruia sper sa revin cu alt prilej), ne-a oferit noua, romanilor prezenti la Amsterdam, o imagine socanta a diferentei.
In fond si la urma urmei, in procesul de „integrare europeana“ despre asta e vorba, nu-i asa?: despre identitate si diferenta…