OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Valahul din Sinai

„Cine nu cunoaste amaraciunea vietii, nu-i poate aprecia dulceata“, spune un proverb beduin. Proverb devenit un ritual al legendarei ospitalitati a beduinilor. Cei care ii viziteaza in peninsula Sinai, in pustiul Neghev din sudul Israelului, in Egipt, Iordania, Siria, Maroc sau Sudan, sint intimpinati cu o cafea tare si amara, fiind serviti apoi cu ceai fierbinte si dulce.
Cuvintul beduin, patruns in limba romana prin filiera franceza, isi are originea in limba araba – badu sau bedu insemnind locuitori ai pustiului – si sugereaza celor mai multi chipuri aspre, arse de soare, straie negre fluturind in vintul fierbinte al pustiului, nisipuri miscatoare, caravane. Timp de secole, astfel de imagini nu au fost departe de adevar. In pustiurile din Orientul Mijlociu si din nordul Africii, numeroasele triburi de beduini nomazi strabateau desertul cu camilele si turmele de oi si capre, mereu in cautarea unor oaze, a unui teren fertil. In secolul XX, camilele au fost inlocuite treptat cu jeep-uri – raminind, insa, companionul cel mai de pret al beduinilor. Nu numai ca mijloc de transport. Ca furnizor de lina, piele si lapte, ingredientul de baza al unei inghetate vindute cu succes de beduini turistilor, camila a devenit intre timp o valoroasa moneda de schimb in tranzactii comerciale dintre triburi. Atasamentul beduinilor fata de camila reiese nu numai din originea cuvintului, in arabeste gamal, din aceeasi familie de cuvinte cu frumos. Mersul leganat al camilei si-a lasat amprenta in versul clasic al poeziei arabesti, cintecele fredonate de beduini in timp ce inainteaza cu caravanele in desert isi au ecoul in muzica arabeasca.

In conditiile vitrege ale pustiului, cea mai mica incalcare de teritoriu nu era usor uitata sau iertata, iar respectul beduinilor pentru pericolele si greutatile vietii in pustiu le-au dezvoltat un profund simt al ospitalitatii. In linistea apasatoare si singuratatea pustiului, simpla aparitie a unui strain este un eveniment. E primit cu interes, generozitate si politete, valori pe care nomazii continua sa puna pret si care se reflecta in muzica, poezia si proverbele beduinilor.
Astazi, insa, imaginea locuitorilor pustiului este ambivalenta: doar o mica parte din ei mai sint nomazi, mai ales in ultimele decenii multi beduini, in special tinerii, renuntind la un mod de viata strict bazat pe vechile traditii in schimbul vietii moderne. Cultura beduinilor a supravietuit, insa, fiind apreciata din ce in ce mai mult ca o raritate. Sistemul tribal a ramas intact, la fel si mindria si nevoia beduinilor de libertate, de a se impotrivi constringerilor de orice fel. A ramas neschimbat si statutul femeilor. Ca forta de munca, femeia este indispensabila, are putere de decizie cind e vorba de copii, dar in multe privinte este discriminata: nu are voie sa divorteze, doar barbatul poate lua o astfel de decizie, in cazul mortii partenerului barbatul se poate recasatori, dar femeia trebuie sa ramina vaduva toata viata si, in lipsa sotului, sa se dedice copiilor pina la adinci batrineti.

Femei sau barbati, beduinii sint cu totii povestitori captivanti. Uneori povestesc in... romaneste. Cel putin unul dintre ei. La manastirea Santa Caterina din sudul Peninsulei Sinai. Cu ani in urma, vizitatori ai manastirii, care vorbeau intre ei romaneste, au avut marea surpriza de a constata ca sint intelesi de un beduin intilnit in cale, care ii asculta cu interes si care, cu ajutorul translatorului, dar folosind si citeva cuvinte romanesti, i-a delectat cu o poveste poate inventata, dar transmisa ca adevarata prin viu grai, din generatie in generatie. Sa fi fost oare beduinul „roman“ un urmas al sclavilor adusi in Sinai in secolul VI din Valahia, Bosnia si Anatolia? Cert este ca robii adusi de imparatul bizantin Iustinian pentru a construi manastirea Santa Caterina s-au amestecat ulterior cu beduinii din triburile arabesti, convertindu-se cu totii, in secolul VII, la islamism.
Oaza pacii
La mijlocul distantei dintre Ierusalim si Tel-Aviv, cocotate pe coline, in plin peisaj de tihna pastorala, se zaresc acoperisurile unor casute invadate de flori si plante agatatoare. Sint casele singurului sat din Israel unde traiesc impreuna, in liniste si pace, evrei si arabi, in total circa 50 de familii. Satul cu numele ebraic Neve Shalom si cel arabesc Wahat al-Salam, care inseamna „Oaza pacii“, este o experienta unica. Nu este afiliat nici unui partid sau miscari politice si este condus in mod democratic de un secretariat general ales de localnici, cu totii posesori ai cetateniei israeliene. Chiar si in cele mai dificile momente, scopul satenilor ramine acelasi: sa demonstreze ca evreii si arabii pot coexista in pace, ca egali.

Cu circa 30 de ani in urma, parintele dominican Bruno Hussar, evreu nascut in Egipt si convertit la crestinism, a avut viziunea implinirii unei profetii din Vechiul Testament: „Poporul meu va trai intr-o oaza de pace“. De la manastirea Latrun, nu departe de Ierusalim, a luat in arenda pe coasta unui deal, cu 25 de centi pe an, pe o perioada de un secol, o suprafata de teren care avea sa devina satul Neve Shalom sau Wahat al-Salam, parintele Bruno avind convingerea ca atit evreii, cit si arabii isi au si trebuie sa-si pastreze propriile drepturi: cel al evreilor de a trai in statul evreiesc creat in 1948 si dreptul arabilor de a-si pastra paminturile ca cetateni ai statului Israel. In 1978 a sosit prima familie a noului sat impreuna cu fonduri pentru construirea infrastructurii necesara spre a putea fi atrase si alte familii. In memoriile sale, Parintele Bruno scria ulterior: „Ne-am dorit un mic sat cu locuitori din diferite comunitati din Israel – evrei, crestini, musulmani care sa traiasca in pace, fiecare dintre ei pastrindu-si credinta si traditiile si respectindu-le pe ale celorlalti“. Si au venit oameni din intregul Israel, unii si din strainatate, pentru a trai alaturi de cei de care fusesera instrainati, dornici sa inlature bariere ca teama, neincrederea, ignoranta, lipsa de intelegere, ideile preconcepute si sa le inlocuiasca cu incredere, respect, intelegere reciproca, prietenie.

Nu intotdeauna e, insa, usor, dupa cum marturiseste unul din sateni. Howard, crestin englez, orginar din Leeds, a emigrat in Statele Unite, s-a casatorit cu o evreica impreuna cu care a venit apoi sa traiasca in Oaza Pacii. „E greu pentru noi toti cind au loc acte de violenta, de o parte sau alta. Ii cunoastem pe multi dintre cei raniti sau ucisi, israelieni sau palestinieni. In asemenea momente, in sat domneste confuzia si neputinta“ – spune Howard. Un lucru este, insa, cert, dupa cum a declarat recent intr-un interviu la televiziunea germana singurul cuplu mixt al satului, sotul arab, sotia evreica – si anume ca Neve Shalom/Wahat al-Salam nu incearca sa ofere o solutie la conflictul din Orientul Mijlociu, dar este dovada vie ca exista posibilitatea ca grupuri de oameni total diferiti sa traiasca impreuna, sa treaca impreuna prin momente grele si sa le depaseasca reusind sa-si pastreze propria identitate.

Radio Europa Libera, Praga