OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Este putin probabil sa fi auzit vreodata despre oraselul ceh Uherske Hradiste. Asezata undeva in Cimpia Moraviei, la o aruncatura de bat de granita slovaca, localitatea are parte pe aproape intreg parcursul anului de o liniste cu adevarat provinciala si de faima de neinvidiat a unui „loc unde nu se intimpla nimic“. Si numele tirgusorului ar ramine in mare masura necunoscut (sau cel putin indiferent) chiar si la Praga, la Bratislava sau la Brno daca, timp de zece zile pe an, la sfirsitul lui iulie si inceputul lui august, nu s-ar organiza aici o scoala de vara consacrata filmului ceh, slovac si international. Sub aceasta denumire „administrativa“ se ascunde o veritabila sarbatoare a filmului. Nu este un festival (desi atinge o atare amploare), pentru ca nu se dau premii si, de fapt, nu exista nici un fel de concurs. Nu e vorba despre cursuri de vara, fiindca nu se tin prelegeri, nu se sustin examene si nu se dau note. Nu am putea vorbi nici despre un seminar, un colocviu sau o masa rotunda, intrucit atmosfera destinsa de la Uherske Hradiste, deloc simandicoasa, nu aminteste nici pe departe de elitismul si autosuficienta altor manifestari. Pur si simplu, o mina de oameni inimosi si entuziasti organizeaza aici, timp de zece zile pe an, proiectii de film grupate in cicluri interesante, atractive si bine gindite, precum si actiuni complementare (intilniri cu actori, regizori si critici, comentarii, dezbateri, discutii pe teme date, concerte, reprezentatii din aria dramaturgiei si a cinematografiei neconventionale etc.).

Nu este vorba despre un mecenat. Organizatorii nu au bani, dar se pricep sa-i adune. Scoala de vara are sponsori traditionali, dar noi si substantiale oferte de sustinere financiara apar la fiecare editie. Participarea publicului este impresionanta. Intre 2000 si 3000 de spectatori (in special studenti si elevi) cehi, slovaci, polonezi si maghiari isi consacra citeva zile de vacanta acestei sarbatori a celei de-a saptea arte. Desi in cei 27 de ani de existenta a scolii de vara capacitatile de cazare au crescut de aproximativ 11 ori, oraselul se dovedeste parca din an in an mai neincapator pentru tinerii dornici de cultura cinematografica. Rezervarile la hoteluri si la pensiuni se fac inca din luna martie. Cine nu apuca o camera sau macar un pat doarme in sala de sport a scolii generale din localitate sau, cind nu mai este loc nici acolo, in parc. Pare incredibil, dar entuziasmul participantilor atinge acest nivel. Mai mult, se intimpla ca nici profesionistii cehi ai filmului sa nu-si poata rezerva la timp un acoperis „decent“ deasupra capului, fiind nevoiti sa-si petreaca noptile pe podelele scolii, printre studenti, spre hazul si incintarea acestora din urma. Taxa de participare nu reprezinta o suma exorbitanta pentru un student ceh sau polonez, iar organizatorii reusesc in fiecare an sa acopere cheltuielile. Printre invitatii editiei din acest an s-au numarat mai multi cineasti din fosta Iugoslavie (sirbul Dusan Makavejev, croatii Kristo Papic si Lordan Zafranovic, cameramanul Karpo Godina, bosniacul Bato Cingic), regizorii olandezi Gert de Graaff si Jos Stelling, veteranul slovac Martin Holly, criticul si teoreticianul Pavel Taussig si multi, multi altii.

Fiecare film este insotit de o prezentare critica si, la nevoie, de explicatii si interpretari. La rindul lor, spectatorii au posibilitatea de a pune intrebari, iar discutiile care se incing in asemenea ocazii prelungesc cu mai mult de o ora timpul pe care organizatorii il dedica initial proiectiei respective. In general, ultima serie de filme incepe dupa miezul noptii si se termina pe la 3 dimineata. La 8.30 incepe deja prima proiectie a zilei urmatoare: ritmul este infernal, dar prea putini se dau batuti. „Asta e viata de festival“, spun cu mindrie spectatorii, lectorii, invitatii si organizatorii. Intr-adevar, ar fi pacat de fiecare film pierdut. In acest an, scoala de vara a oferit o antologie comentata a creatiei lui Ingmar Bergman, prezentari selective ale cinematografiilor din Olanda, Slovacia si din fosta Iugoslavie (anul trecut au fost „la rind“ Belgia si Chile), cicluri consacrate relatiei filmului cu arta dansului, cu erotismul si sexualitatea, respectiv cu cele mai recente sugestii ale tehnicilor video dezvoltate pe calculator. O sectiune ampla a cuprins pelicule premiate la diverse festivaluri organizate in acest an, de la Oscar pina la Karlovy Vary, iar scolile de film si creatia studenteasca au fost, la rindul lor, bine reprezentate. Dezbaterile asupra destinelor cinematografiilor nationale nu au putut ocoli problemele politice din tarile respective (mai ales in cazul fostei Iugoslavii: nici la Uherske Hradiste sirbii, croatii si slovenii nu au pierdut ocazia de a se acuza reciproc pentru tot ce s-a intimplat rau in fosta lor patrie comuna...) sau pe acelea economice (reprezentativ este aici cazul Slovaciei, unde productia de film trece printr-o criza profunda). Profesorul Taussig a tinut o impresionanta prelegere dedicata lui Gustav Machaty si inceputurilor filmului erotic, argumentata in mod convingator si la obiect cu secvente din cele mai importante pelicule semnate de marele regizor ceh: De simbata pina duminica si Extaz. O alta masa rotunda a avut drept obiect filmul experimental, iar mai sus-amintitii regizori olandezi, sirbi, croati, bosniaci si sloveni au avut ocazia de a-si prezenta creatia in interviuri individuale, realizate pe scena cinematografului „Hvezda“.

Anul trecut s-au bucurat de cicluri omagiale Nana Dzordzadze, actrita Ciulpan Hamatova si, in general, cinematografiile ex-sovietice. Exemplele ar putea continua. An de an, scoala de vara este, parca, tot mai bogata, iar ideile organizatorilor – din ce in ce mai inspirate. Statul ceh nu sustine financiar aceasta manifestare culturala, desi televiziunile din Praga, Bratislava si Varsovia o prezinta pe larg si chiar in buletinele informative zilnice. Scoala de vara de la Uherske Hradiste este la fel de „cautata“ ca si festivalul de la Karlovy Vary si rar se intimpla ca vreun invitat sa refuze sa vina aici. Mai mult, pentru a fi la Uherske Hradiste, Papic si Stelling au renuntat la festivalul aflat in plina desfasurare in Dalmatia, unde concureaza cele mai noi filme semnate de ei. Prestigiul scolii de vara este mai mare, contactul direct cu publicul jucind aici un rol hotaritor. Cehii din Uherske Hradiste au pornit cu foarte putini bani si foarte mult entuziasm. Si asta pentru ca exista destui spectatori interesati sa vada si altceva decit inepuizabilele clisee ale cinematografiei americane. Sa ne gindim si la salile pline pe care le fac „zilele“ sau „saptaminile“ filmului european, latino-american, finlandez, ceh, olandez, polonez etc. organizate la Bucuresti.

Cehii nu fac nici un secret din faptul ca la Uherske Hradiste se promoveaza cu prioritate cinematografia nationala, ceea ce se intimpla, in paralel, si la Karlovy Vary. De altfel, unul dintre motivele organizarii scolii de vara a fost, la inceput, in 1974, refacerea prestigiului international al cinematografiei cehoslovace, serios alterat ca urmare a productiilor stereotipe si insipide impuse de primii ani ai „normalizarii“ de dupa lichidarea Primaverii de la Praga. Aici si-au lansat cele mai importante titluri din perioada „noului stalinism“ Menzel, Chytilova, Jires si Kachyna. Mai mult si intr-un mod mai convingator decit (pe atunci) politic discreditatul festival de la Karlovy Vary, scoala de vara a atras din nou atentia asupra productiei cehoslovace de film. Prezentate initial aici, titlurile Satucul meu drag (Jiri Menzel) si Jocul marului (Vera Chytilova) au fost nominalizate pentru Oscar, iar Cazul iepurelui (Jaromil Jires) a facut o impresionanta cariera europeana. Astazi, regizori de faima mondiala (si nu numai cehi) aleg Uherske Hradiste drept „punct de lansare“ al noilor lor proiecte. De exemplu, pe 31 iulie a avut loc aici premiera mondiala a ultimei pelicule semnate de Ralph Ziman, The Zookeeper.

Urmind (cel putin cu gindul) o traiectorie asemanatoare, o eventuala „scoala de vara“ romaneasca ar demonstra ca „amortirea“ cinematografiei noastre este aparenta si temporara si, in plus, ar atrage o parte din fondurile de care este atita nevoie (nu numai) in acest domeniu. Si ar mai atrage, poate, atentia asupra noastra. Asupra filmului studentesc (la ora actuala, cel mai consistent si mai valoros segment al productiei cinematografice nationale), asupra destinului ingrat al excelentelor, dar putinelor proiecte „profesioniste“ duse la bun sfirsit (vezi Marfa si banii), asupra unei realitati mentale si culturale care inseamna, totusi, si altceva decit SIDA, prostitutie si copii ai strazii. Si daca initiativele locale de acest fel intirzie, organizatorii la Uherske Hradiste au sugerat sa se discute anul viitor si despre cinematografia romaneasca, mai ales ca, cu foarte putine exceptii, dupa 1989 nu s-au mai auzit multe lucruri despre noi.

Uherske Hradiste, 3 august