O întîmplare fericită mi-a
permis să mă aflu – graţie unei generoase invitaţii a
Institutului Cultural Polonez din Bucureşti – la Cracovia, în
seara inaugurării noii clădiri a Operei. Planurile au fost
alcătuite de cîştigătorul unui concurs internaţional de
mare amploare, arhitectul cracovian Romuald Loegler. Intenţia fermă
de a ridica în Cracovia o nouă construcţie destinată în
exclusivitate teatrului liric datează din anul 2002, iar proiectul a
pornit de la modernizarea unui vechi manej, Rondo Mogilskie. Banii
necesari finalizării proiectului provin, în cea mai mare
parte, din fonduri UE. Iniţial s-a vorbit de 54 de milioane de
zloţi, dar, în final, cheltuielile au depăşit 130 de
milioane de zloţi (1 Euro = 4 zloţi).
Multe voci critice s-au ridicat
împotriva acestei construcţii, acuzînd vehement
amplasamentul nefericit într-o vecinătate săracă, dezolantă.
La fel de criticat a fost şi aspectul construcţiei, comparată
adesea cu o clădire de birouri, cu un complex hotelier muncitoresc,
cu o cantină din anii ’60-’70 sau cu o hală comercială. Nu aş
merge atît de departe! Clădirea roşie şi formatul
dreptunghiular mi-au amintit – doar amintit! – de Deutsche Oper
Berlin. Marele şi principalul atu al acestei instituţii este
calitatea cu totul deosebită a artiştilor, a instrumentiştilor şi
a cîntăreţilor, căci, o recunosc cu plăcere, interpretarea
dificilei partituri Diavolii din Loudun a compozitorului polonez de
imensă faimă internaţională, Krzysztof Penderecki, în seara
de inaugurare – 13 decembrie 2008 (ziua de naştere a marelui
muzician, care împlinea 75 de ani) –, a fost cu adevărat
excepţională.
Libretul operei Diavolii din Loudun are
ca punct de pornire o dramă a lui John Whiting, care s-a inspirat la
rîndul său din romanul lui Aldous Huxley, The Devils of
Loudun. Premiera mondială a operei a avut loc la Hamburg – teatrul
care a comandat muzicianului polonez această lucrare prin însăşi
voinţa directorului instituţiei, celebrul Rolf Liebermann –, în
data de 20 iunie 1969. Acţiunea se bazează pe fapte reale. În
1634, în orăşelul francez Loudun, părintele Urbain Grandier
este acuzat, judecat şi ars pe rug pentru vina imaginară de a fi
sedus cu puteri drăceşti călugăriţele din mănăstirea
ursulinelor.
Diavolii din Loudun este un produs
artistic incomod ce poate fi citit în numeroase chei de
interpretare. Una dintre ele, şi poate cea mai importantă astăzi,
este cea a durei acuze de manipulare socială în interes
politic. Faptele petrecute cu adevărat în 1634 sînt
evidente în acest sens: Cardinalul Richelieu doreşte să
distrugă autonomia incomodă a oraşului Loudun. În acest
scop, el ordonă dărîmarea zidurilor de apărare ale oraşului,
care rămîne astfel expus şi vulnerabil. Prin dreptul său de
veto, acordat de poziţia pe care o are în biserică, părintele
Grandier se opune acestei acţiuni. Pentru gestul său rebel, trebuie
pedepsit cu moartea. Acuze mincinoase, concursul unui cler corupt şi
cel al unor orăşeni ambiţioşi şi lipsiţi de scrupule, ca şi
delirul erotic declanşat de frustarea ce a devenit insuportabilă
vor ajuta la îndeplinirea osîndei. Părintele Grandier va
plăti cu viaţa şi va avea tăria să îşi strige nevinovăţia
pînă la ultima suflare.
În spectacolul de inaugurare a
noii Opere din Cracovia, latura religioasă a partiturii a fost
puternic estompată de cea social-politică. Regizorul Laco Adamik nu
a putut evita, desigur, scenele de delir erotic al călugăriţelor
şi nici pe cele de exorcism din actul secund. Acestea au fost însă
tratate laconic, fără implicare sau opţiune pro sau contra, lăsînd
actorilor-cîntăreţi întreaga sarcină de a convinge
publicul de suferinţa lor. Sarcină de care s-au achitat magistral
atît Ewa Biegas, în rolul călugăriţei Jeanne (Joanna),
cît şi Artur Rucin´ski, în rolul părintelui
Grandier, şi Przemyslaw Firek, în rolul părintelui exorcist
Barré. Datorită jocului lor actoricesc extraordinar şi a
interpretării vocale deosebit de expresive, cele mai dificile scene
ale spectacolului au impresionat profund. De fapt, fiecare personaj
dintre cele 19 cuprinse în distribuţie a fost impecabil
conturat scenic, primind viaţă şi personalitate într-un
tablou viu şi colorat cu parfum de epocă, dar şi cu o certă tentă
de contemporaneitate. Decorurile (realizate de Barbara Kedzierscka),
organizate pe verticală (ziduri şi creneluri), sugerează eficient
spaţiul îngust al unui oraş sufocat de răutate, ură,
invidie, ambiţii, dorinţă şi credinţe false.
Numai cuvinte de laudă pentru
instrumentiştii din orchestra Operei, conduşi de dirijorul Andrzej
Straszyn´ki, care au reuşit să interpreteze impecabil una
dintre cele mai dificile partituri de teatru liric contemporan. Să
nu uităm că explorările şi experimentele în generosul plan
al sonorităţilor, prin care compozitorul polonez a devenit celebru,
nu ocolesc orchestra care, în interpretarea acestei partituri
este întregită numeric şi îmbogăţită timbral cu
saxofoane, pian, orgă, harmoniu, chitară bas electrică, patru
percuţionişti şi bandă.
Curajul artiştilor cracovieni a fost
mare şi reuşita trebuie apreciată pe măsură. Astfel, în
ciuda vocilor cîrcotaşe şi nemulţumite, ca un observator
străin şi pasager, dar călător neobosit prin marile scene de
teatru muzical ale lumii, mă declar încrezătoare în
viitorul acestei scene care anunţă spectacolele Don Giovanni de
Mozart (20 februarie 2009), Regele din Atlantis de Viktor Ullman
(premiera 17 aprilie 2009), Madama Butterfly de Puccini (premiera 10
iulie 2009) şi cea de a XIII-a ediţie a Festivalului Liric de Vară
din Cracovia.
Autor: 
Categoria: 
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters