OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

American Literature
Edited by Robert A. Bennett. Lexington: Ginn Company, the fifth edition in Ginn Literature Series, 1999, 758 p., f.p.


Antologia masiva de literatura americana, alcatuita de catre Robert A. Bennett si ajunsa anul trecut la a cincea editie (in prestigioasa colectie „Ginn Literature Series“), s-a impus printre numeroasele publicatii de gen datorita organizarii tematice absolut inedite. Profesorul Bennett (ajutat de o lista imensa de consultanti, intre care macar Mary Gloyne Byler – specialista in culturile amerindienilor – si Kenneth L. Chambers – cunoscator reputat al literaturii afro-americane – atrag imediat atentia) a reusit articularea unui „canon“ istoric si estetic al formelor literare (in Lumea Noua) dupa conotatiile lor culturale. Altfel spus, el a localizat „temele majore“ din literatura americana, incercind sa realizeze – prin intermediul recurentei lor geografice si cronologice – un profil etnomental al americanitatii. Literatura devine, prin urmare, un fundal pe care se proiecteaza o problematica sofisticata, cu valente mai curind antropologice decit artistice.
Intentia editorului s-a potrivit ca o manusa specificului literar al Statelor Unite. Invers decit marea majoritate a civilizatiilor europene si asiatice – unde experienta estetica reprezinta un proces cultural si psihologic tardiv, ulterior asezarii („descalecarii“) grupului si initierii unei constiinte identitare de minima intensitate –, America a fost ea insasi un artefact literar inainte de a capata consistenta (imanenta) istorica si geografica. Printr-un interesant paradox cultural, Lumea Noua s-a grefat in imaginarul colectiv in varianta de construct fictional (literaturizat), dezvoltindu-se abia mai tirziu ca entitate teritoriala concreta. Simbolul a precedat realitatea, facilitind nasterea (curioasa) a miturilor fara referent material.

Inca din perioada elisabethana, de exemplu, Shakespeare face trimiteri obscure la un tinut legendar (macar din unghiul nenumaratelor povesti tesute in jurul sau), ai carui locuitori neverosimili – fara componenta pragmatica a lumii civilizate – dau aur in schimbul lucrurilor fara valoare. La sfirsitul tragediei sale, Othello constata – intr-un monolog autopunitiv – ca, ucigind-o pe Desdemona, a fost „asemenea indianului primitiv care a aruncat o perla mai valoroasa decit intregul lui trib“ (s.m.) Perceptia literaturizata este intretinuta mai ales de catre aventurierii si exploratorii postcolumbieni (a se vedea cazurile lui John Smith si Thomas Morton), care, intorsi din peregrinarile lor neobisnuite, scriu „tratate“ poetico-mitologice despre pamintul mirific de dincolo de ape. Astfel, intr-un anume sens, nu doar perspectiva literaturizata asupra Americii precede America propriu-zisa, ci insasi „literatura americana“ (aceste texte simbolice) devanseaza istoria americanitatii ca atare. Cartile in discutie vin sa completeze o predispozitie colectiva pentru transcendent, aparuta deja in mentalitatea colectiva europeana o data cu intensificarea miscarii protestante, cu precadere in Marea Britanie, unde conflictul dintre James Stuart si inflexibilii „puritani“ se acutizeaza la inceputul secolului al XVII-lea. Marile comunitati religioase isi gasesc refugiul in Olanda, cultivind insistent ideea salvarii colective si a pionieratului spiritual sacrificial. Imaginea fictionala a „pamintului fagaduintei“ (Noul Canaan biblic) – construita de aventurieri – se muleaza perfect pe asteptarile extatice ale acestui grup ostracizat. Asa incepe „marea colonizare“, similara, din punct de vedere psihologic si cultural, unei opere de arta si mai putin unui eveniment istoric.

Cu bun instinct publicistic, Bennett a speculat particularitatea „literaturii americane“ – de sinteza si expresie a americanitatii insesi –, realizind, prin clasificarea sa tematica, o veritabila istorie culturala a Americii in imagini estetice. Chiar directiile adoptate de editor, in interiorul selectiei generale, sugereaza demersul antropologic mai intii si, abia ulterior, pe cel artistic: ideea spatiului (in America, desigur), individul, noul teritoriu, noua natiune, lumea moderna si timpul nostru. In sectiunile dedicate fiecarui subiect in parte nu opereaza nici un criteriu cronologic sau de gen literar. Robert Frost se afla alaturi de Thomas Wolfe, Alfred Kazin, May Swenson, Ricardo Sncez, Margaret Walker si George Percy, Walt Whitman „coabiteaza“ cu Alexis de Tocqueville, Emily Dickinson, Jos Armas, Stephen Crane, Cathy Song si James Baldwin, William Bradford apartine aceluiasi segment ca si Thomas Jefferson, F. Scott Fitzgerald si Martin Luther King, citeva poeme anonime din culturile Navaho si Algonkin „pactizeaza“ aproape ironic cu textele colonistei (oripilate de indieni) Mary Rowlandson, dar si cu cele ale lui William Byrd, Edward Taylor ori Jonathan Edwards, la rindul lor circumspecti cu nativii americani. Poe sta linga Frederick Douglass, Thoreau linga Frances E.W. Harper, Melville linga Henry Wadsworth Longfellow, iar Emerson linga Washington Irving si William Cullen Bryant. Printre numele sonore, mai pot fi mentionate, in aceeasi zona estetica extrem de flexibila: Abraham Lincoln, Mark Twain, Kate Chopin, Willa Cather, William Faulkner, John Steinbeck, Katherine Anne Porter, Carl Sandburg, E.E. Cummings, Flannery O’Connor, John Updike, Toni Morrison, Saul Bellow, Sylvia Plath, John Crowe Ransom s.a. In mod evident, intentia este a contura un profil spiritual al americanitatii si nu de a impune un canon literar nou in istoria critica a S.U.A. Identitatea colectiva se gaseste adesea cu mai multa usurinta in experimentul estetic decit in istoria (ambigua) a comunitatii propriu-zise. Avem aici, de fapt, confirmarea unui principiu antropologic de baza, formulat inca de la inceputul anilor optzeci (a se vedea, de pilda, cartile lui Robert Darnton): felul in care povestesti (scrii) indica, la limita, modul in care te asezi in istorie.

Cred ca oricare dintre textele incluse de Bennett in antologie (majoritatea capodopere) demonstreaza axioma de mai sus. Sintem confruntati cu literatura pionieratului puritan, dominata psihologic de obsesia Americii ca „nou Canaan“ al salvarii spirituale in corpore. Gasim, de asemenea, fragmente din literatura „marii crize“, cind cristalizarea constiintei nationale impune un model cultural al Americii ca „nou Canaan“ politic, al liberalismului neconditionat, si intilnim, in buna masura, creatiile „visului american“ modern, cind Lumea Noua pare mai curind Canaanul prosperitatii economice si al experimentului tehnologic. Trasatura comuna – din perspectiva etnomentala – ramine viziunea mitologizata asupra geografiei, istoriei, politicii, religiei, economiei, realitatii in general. Nici un alt spatiu al civilizatiei contemporane nu a fost cladit – intr-o maniera mai decisiva decit America – pe oniric. De la etniile precolumbiene, de amerindieni – preluate de memoria colectiva in dimensiunea lor fabuloasa, literaturizata –, pina la scriitorii postmoderni – care, aparent, au descoperit o noua valoare a fictionalului intr-un univers mediat preponderent de comunicarea iconica –, americanitatea isi extrage substanta direct din mit. Modalitatea de asezare in istorie a americanilor s-a dovedit a fi una estetizanta (literaturizanta) de la bun inceput. Ca in alegoriile moderne, textul a precedat existenta.

In concluzie, as spune ca astfel de antologii literare – axate pe mesajul cultural – anunta o schimbare a intelegerii functiei literaturii in general. Din ceea ce Bataille (e adevarat, sub influenta limitativa a ideologiei marxiste) identifica drept „irosire“ (desigur, in sens superior, contemplativ, dar, oricum, steril si izolat), literatura anunta sa devina, in secolul urmator, o componenta nemijlocita a disciplinelor cunoasterii, in forma unui instrument (cultural) de investigare a mentalitatilor colective. Succesul metodologic al studiilor culturale astazi, precum si preocuparea tot mai frecventa a antropologiei pentru literatura (ca sursa principala a discursului mentalist) ne incredinteaza de faptul ca artefactul estetic se apropie tot mai mult de faza lui „epistemologica“ de evolutie. Caracterul „disciplinar“ al literaturii ar putea crea, totodata, noi „mentalitati“ la nivelul comunitatii scriitoricesti ca atare. Din prizonierul etern al capriciilor reveriei transcendente (sociopate), artistul ar ajunge un profesionist riguros, cu o identitate culturala foarte precisa. El nu ar fi un subiect al supozitiilor contradictorii, ci un „barometru“ (exact) al evolutiei spirituale a grupului din care provine. Intr-un anume sens, cred ca aceste lucruri se si intimpla deja. Treptat, le vom si accepta.