Nr. 611 din 10.02.2012

Memoria locurilor
Biblioteca observator cultural
Editorial
Actualitate
In memoriam
Opinii
Document
Informaţii
Politic
Literatură
Eseu
Memorialistică
Arte
Agenda culturală
Rubrici
Internaţional
 
Carmen MUŞAT
Paul CERNAT
Ovidiu DRĂGHIA
Iulia POPOVICI
Adina DINIŢOIU
Ovidiu ŞIMONCA
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Andreea RĂSUCEANU
Cezar GHEORGHE
Silvia DUMITRACHE
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2009   |   Septembrie   |   Numarul 493   |   Noutăţi despre Facebook, YouTube şi Google

Noutăţi despre Facebook, YouTube şi Google

Autor: Ovidiu DRĂGHIA | Categoria: | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
Noutăţi despre Facebook, YouTube şi Google

Măsuri contra download-ului ilegal

 

După ani de dezbateri interminabile pe tema protejării drepturilor artiştilor şi a sancţionării utilizatorilor care descarcă ilegal de pe Internet, francezii au ajuns la o concluzie: Legea Hadopi 2. Proiectul a trecut de ambele camere şi urmează să fie votat într-o şedinţă comună a Parlamentului. Potrivit noii legi, furnizorii de Internet vor fi obligaţi să limiteze sau chiar să taie accesul clienţilor care accesează site-uri/hub-uri pentru a face copii fără licenţă ale unor opere. Totuşi, utilizatorii vor fi preveniţi prin e-mail asupra riscului de a rămîne fără Internet şi li se va cere prin mesajul electronic să renunţe la copierea de materiale fără a avea copyright. În caz de recidivă, ei vor fi deconectaţi.

Inspiraţi de francezi, englezii pregătesc un proiect de lege similar. La fel ca în Hexagon, iniţiativa îi dezbină pe artişti. Unii nu cred în succesul unei limitări sau blocări a accesului la Internet şi sînt de părere că ar putea fi introdusă o taxă pe traficul web din care o parte să fie livrată artiştilor. De cealaltă parte a baricadei se află şi muzicieni care uită de unde au plecat – a se citi: care s-au lansat datorită Internetului. Ziarul Le Monde o citează pe Lily Allen, lansată via MySpace, care îi critică la pachet pe artiştii mai vechi, cei care au deja milioane de albume vîndute şi îşi permit să piardă venituri din cauza download-ului ilegal, şi casele de discuri: „Patronii industriei încep să piardă mulţi bani din cauza pirateriei, dar nu îşi reduc salariile: preferă să taie bugetele pentru noii artişti“. În România, se acţionează disproporţionat ori, dacă vreţi, ineficient, dar brutal. Se copiază ilegal fără grijă, iar la radio rulează campanii agresive care îi ameninţă cu puşcăria pe cei care descarcă ilegal!
 
Utilizatorii Facebook, peste populaţia SUA
 
Reţeaua socială Facebook a trecut de 300 de milioane de utilizatori, adică a depăşit cu puţin numărul locuitorilor Statelor Unite ale Americii. De asemenea, a reuşit să treacă pe plus din punct de vedere financiar. Astfel, la 5 ani de la crearea sa, Facebook va avea, la finele lui 2009, o cifră de afaceri de 500 de milioane de dolari, destul de puţin faţă de MySpace, principalul său concurent, ori Yahoo! Ultimul va avea o cifră de afaceri de 7 miliarde de dolari, de la 570 de milioane de vizitatori unici din lumea întreagă, la sfîrşitul acestui an. Marc Andreessen, fondatorul Facebook, afirmă că scopul companiei sale a fost acela de a creşte numărul de utilizatori, ceea ce s-a şi întîmplat – 50 de milioane de utilizatori au fost cîştigaţi anul acesta într-un interval de doar 3 luni. Prin urmare, nu s-a pus acces pe monetizarea reţelei sociale.
 
YouTube plăteşte pentru upload-ul de succes
 

Filmele încărcate pe YouTube de amatori le vor putea aduce bani acestora, dacă fişierul uploadat va genera un trafic foarte mare. În video, vor fi introduse reclame, iar o parte din bani vor putea fi acordaţi autorului/proprietarului filmului. Nu este doar o idee îndepărtată, ea se aplică deja în Statele Unite şi ar urma să fie extinsă în întreaga lume. S-a plecat de la o realitate: există un număr mare de filme – făcute de amatori – care devin virale, deci au un succes extrem de ridicat şi generează un număr uriaş de vizionări. Aceste filme pot fi monetizate prin inserturi de reclamă, iar autorul cîştigă, la rîndul său, o parte din bani.

 
Browser nou: Google Chrome 3
 

Google a lansat cel mai rapid navigator web de pe piaţă, versiunea a treia a lui Chrome. „Această lansare vine după 51 de update-uri developer, 21 beta şi 15 update-uri stabile, precum şi 3.505 de rezolvări de bug-uri în ultimul an“, a declarat Anthony Laforge, program manager al Google Chrome, pe blogul personal.

Chrome 3 include şi unele schimbări estetice, precum tab-uri mai curate, afişarea a opt dintre cele mai frecvent vizitate pagini în loc de nouă.

Acestea pot fi rearanjate prin metoda drag-and-drop în orice ordine şi pot fi şi incluse în tab-urile paginii, astfel încît site-urile favorite nu dispar, chiar dacă nu sînt vizitate pe o perioadă mai mare de timp, potrivit SmartNews.

Utilizatorii pot personaliza tab-ul prin ascunderea unor părţi din pagină ori prin selectarea unei liste a celor mai vizitate site-uri.

Search şi Address bar-ul – sau Omnibox – au fost refăcute, avînd acum noi icoane pentru a ajuta utilizatorii să stabilească diferenţa dintre site-urile sugerate, căutări, bookmark-uri şi site-urile din istoricul lor de browsing.

Chrome 3 mai include şi funcţii ce utilizează noul standard HTML5. Standard de care era mare nevoie pentru noul Google Wave, ce va fi lansat la sfîrşitul anului – aplicaţie complexă, ce va include mail, chat, partajare de documente, social networking etc.
 

www.ovidiudraghia.com

 


 
 
 
Cele mai citite articole
Primul cincinal de condamnare a comunismului: legenda merge mai departe
Din nou despre şcoală: cîteva lucruri simple
Supravieţuire înainte de alegeri?
AVALON. Modelul prezidenţial
La telefon, Ion Vinea
Cele mai comentate articole
Primul cincinal de condamnare a comunismului: legenda merge mai departe
Exponatul
Din nou despre şcoală: cîteva lucruri simple
Supravieţuire înainte de alegeri?
Caragiale de ieri şi politicienii de azi
Cele mai recente comentarii
Cand "executia simbolica" a tatuclui Base?
Prea multa patima
MEMORIA-I OCHIUL TIMPULUI ( şi nu numai d-lui. Peter Dan)
da, da,
vaz ca,
 
Parteneri observator cultural
Artline Editura Litera Incubatorul de condeie Teatrul Tineretului din Piatra Neamt Modernism Liternet Regizor Caut Piesa
 
filarmonica george enescu ONB Radio Romania Muzical Radio France International Romania Muzeul Ţăranului Român Radio România Actualităţi Radio Romania Cultural
 
Fundatia Culturala Greaca Comunitate foto Godot Cafe-teatru bookiseala.ro Infocarte Uniunea Artistilor Plastici Cartier
 
Elite Art Gallery vreaubilet ro Corporate Image Reteaua literara Institutul Cultural Roman Business Edu Dana Art Gallery
 
International Experimental Engraving Biennial LicArt Senso TV