OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Desemnarea ca premier a lui Liviu Negoiţă nu este o farsă din lungul şir atribuit preşedintelui. Ea nici măcar nu îi aparţine şefului Statului. Alegerea a fost a candidatului Traian Băsescu. Gestul este congruent cu un tip de campanie pentru care a optat de la început şi al cărei curs îl urmează neabătut. Falia instituţională trebuie adîncită iar taberele delimitate, altminteri candidatura sa se năruie. Lipsit de vocaţia construcţiei, preşedintele-candidat foloseşte întreg instrumentarul constituţional de care dispune pentru a demola. Traian Băsescu detestă stabilitatea, asemenea războinicilor nomazi din Asia medievală, care distrugeau aşezările pentru că nu le înţelegeau noima. O echivalează, simbolic, cu temuta linişte iliesciană ce s-ar aşterne, din nou, peste România şi îndărătul căreia mogulii voraci ar definitiva ampla operaţiune de devalizare a statului, declanşată după 1990. În 2004 a fost sistemul ticăloşit monopartit al PSD. În cinci ani, Caracatiţa ar fi cuprins o majoritate parlamentară transpartinică, manevrată de moguli. Antagonismul celor două blocuri s-a accentuat după suspendarea discutabilă a preşedintelui, gest amendat de electorat. Lecţia mezalianţei din 2008 cu PSD sună, pentru Traian Băsescu, astfel: „Dacă nu-i poţi neutraliza făcîndu-i aliaţi, pune-i la stîlpul infamiei! Demonstrează-le românilor că eşti, în continuare, unica garanţie a reformei şi că adversarii tăi sînt şi cei ai modernizării!“.

 

Cabinetul minoritar Negoiţă va avea soarta celui propus de primul om de sacrificiu, Lucian Croitoru. Dacă, prin absurd, aranjamentele de culise, trădările sau hazardul îi vor asigura, totuşi, învestitura, retorica băsesciano-pedistă nu se va schimba fundamental. Defectorii vor fi calificaţi drept parlamentari responsabili. Restul, blocul opozant fisurat, dar rămas în picioare, ar avea asigurată, în continuare, raţia zilnică de blam. Multă lume care apreciază prestaţia primarului Negoiţă a fost intrigată de faptul că acesta a acceptat mandatul încredinţat de preşedinte. Bizar, el a refuzat competiţia din 2008 pentru Bucureşti, la care ar fi avut şanse reale, pentru a fi de acord, acum, să preia o misiune imposibilă. De ce Traian Băsescu l-a ales pe el şi nu pe Blaga, singurul ministru politic al formulei Croitoru care a trecut de examenul comisiilor de specialitate? Un argument ar fi acela că Blaga este mai greu de manipulat decît Negoiţă. Al doilea, depărtat de premisa unei relaţii nu foarte cordiale între Băsescu şi Blaga, ar fi acela că preşedintele îl consideră rezerva de lux pentru o viitoare configuraţie guvernamentală post-electorală, iar un eşec, în acest moment, i-ar fi ştirbit secretarului general al PDL prestigiul de bun negociator.

 

Există, însă, o a treia variantă: candidatul Băsescu a preferat să fie asociat unui cîştigător într-o competiţie electorală serioasă, şi nu unui perdant cum este Blaga. Cele 80 de procente adjudecate de Negoiţă în 2008 la sectorul trei, de care Traian Băsescu a ţinut să amintească, reprezintă mai mult decît o contrapondere, impusă ostentativ, la soluţia Johannis. Aceste procente sînt suportul de imagine necesar unui candidat nesigur. Pentru prima dată, Traian Băsescu devine, din furnizor, receptor de energie electorală şi simpatie. Criza totală l-a transformat pe puternicul creditor în datornic către propriul partid. Şi tot în premieră, Traian Băsescu, în pană acută de idei, „fură“ de la adversari procedee ieftine de cucerire a procentelor. Preşedintele în funcţie şi-a evaluat, însă, primul mandat, şi este îngrijorat că, pe fondul scăderii dramatice a puterii sale de persuasiune, ratarea primilor cinci ani va atîrna greu la cîntarul final din 6 decembrie.

 

Totuşi, situaţia lui Traian Băsescu este departe de a fi disperată. Votanţii săi s-au stabilizat la 30%, acolo unde este şi cota PDL. Sondajele prietene şi cele neprietene îl impun ca principal rival pe Mircea Geoană şi acest lucru nu poate decît să-i convină. Pe de altă parte, Băsescu 30% – Antonescu 20% pare partajul normal al electoratului de dreapta, al cărui vot păstrează un iz doctrinar, în pofida morţii declarate a ideologiilor. Faptul că este ignorat de preşedinte şi perspectiva probabilă de a nu pătrunde în turul al doilea, îl deconcertează pe candidatul liberal, care a derapat de la conduita care îl făcea atractiv spre un discurs radical. Declaraţia potrivit căreia ar vota chiar şi cu Vadim sau Becali în turul doi numai pentru a-l bloca pe Băsescu spulberă imaginea de echilibru şi raţionalitate democratică pe care a mizat Antonescu şi îl apropie de maniera resentimentară, umorală, care l-a consacrat pe actualul preşedinte. Revoluţia bunului-simţ dusă mai departe – după căderea, în luptă, a iniţiatorului ei – de doi bufoni, aceasta este oferta lui Antonescu? Apoi, ce politician de calibru afirmă că nu va mai candida la un al doilea mandat din postura de preşedinte, deoarece îşi va fi onorat angajamentele în primul? Să nu fi învăţat nimic din capitolul „Abandonul“, predat la lecţia de istorie recentă de Emil Constantinescu? Peste rateurile proprii s-a suprapus ieşirea impardonabilă a gafeurului de serviciu de la liberali, Ludovic Orban, care a spus că pe Băsescu îl votează alcoolicii, prostituatele şi ţiganii. O campanie văduvită de proiecte se degradează inevitabil, cu concursul unora de la care nici nu te aştepţi.