Autor: 
Categoria: 
Unul dintre mecanismele patriarhale tipice de a refuza
femeilor statutul de subiecte (nu folosesc subiecţi în mod intenţionat) ale
acţiunii, existenţei, cunoaşterii este definirea lor în relaţie cu un
subiect-bărbat: soţul, tatăl, fiul etc. Femeile nu există prin ele însele, ci
prin asocierea lor cu subiectul „tradiţional“. Nimic din ceea ce sînt, fac,
produc femeile nu poate avea valoare, nu poate fi recunoscut şi inclus în
circuitul public dacă nu există, undeva, o asociere explicativă cu o instanţă
legitimă şi legitimantă.
În acest caz, asocierea este un pic diferită, dar doar un
pic. Efectul, însă, este acelaşi, dacă nu chiar mai dezolant. Cîteva dintre
autoarele de texte din volumul Naşterea… sînt reduse la „calitatea“ de mame ale
unor „persoane cunoscute“, chiar dacă aceste „persoane cunoscute“ sînt femei.
De această dată, categoria genului este înlocuită cu cea a statutului social.
Mecanismul este acelaşi, dar cu un rezultat secundar neaşteptat şi apăsător. În
primul rînd, povestirile mamelor sînt, în mod contradictoriu, întîi legitimate,
ca apoi să fie de-legitimate prin această asociere, autoarelor li se refuză
proprietatea asupra propriilor experienţe ale naşterilor, iar femeile-mame sînt
transformate în apendice ale subiecţilor-fiice. În al doilea rînd, fiicele sînt
plasate în poziţia masculină de subiecţi (aici folosesc subiecţi tocmai pentru
a sublinia specificul tradiţional masculin al poziţiei) şi transformate,
împotriva voinţei lor (cel puţin a uneia dintre ele), în determinanţi ai
mamelor.
Ştergerea prezenţei şi contribuţiilor femeilor sînt un
fenomen omniprezent, care nu mai are nevoie de demonstraţie. Însă este uluitor
faptul că se poate produce chiar şi atunci cînd experienţele şi muncile le
aparţin exclusiv, ca în cazul sarcinii şi al naşterii. Unul dintre scopurile
fundamentale ale volumului explorator Naşterea… este acela de a vizibiliza,
prin verbalizare, sarcina, naşterea şi maternitatea, care, deşi participă la
constituirea fiecăreia şi fiecăruia dintre noi, reprezintă o zonă tabu şi
lipsesc aproape cu desăvîrşire din discursul public din România. Dar, în
continuarea acestei vizibilizări şi includeri în canonul cunoaşterii şi în
simţul comun, ar trebui să se producă şi o conştientizare, recunoaştere şi
valorificare a acestor procese, experienţe, munci şi moduri de cunoaştere
specific femeieşti. Or, definirea prin asociere reproduce paradigma patriarhală
care deturnează şi mistifică vieţile şi rolurile femeilor.
O formă a acestui tip de definire şi identificare este înscrisă şi în limbă. M-am lovit de mai multe ori de o construcţie lingvistică echivocă, atunci cînd am vrut să vorbesc despre povestirea mamei inclusă în volum: voiam să mă refer la „naşterea mamei“, în sensul că ea mi-a dat naştere, şi mi s-a replicat că ar trebui să spun „naşterea mea“. Nu, nu este naşterea mea, eu nu am avut nici o contribuţie. Nu eu m-am născut, ci mama m-a născut. Deci, dacă vrem cu tot dinadinsul să definim pe cineva în relaţie cu altcineva, copilul ar trebui să fie definit prin asociere cu mama.
- Articole in legatura
- „De la Sîncrai la Guadalajara“ sau „de la patefon la oxitocină şi epidurală“
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters