Autor: 
Categoria: 
Cum a apărut
interesul dvs pentru Nicolae Paulescu?
În anul 2007 am
publicat monografia Nicolae Iorga și
Partidul Naționalist Democrat în viața politică a României. La baza cărții se
afla teza mea de doctorat în istoria contemporană a Romåniei, pe care am susținut-o
la Facultatea de istorie din Sibiu în anul 2004. Acest partid a fost întemeiat
de Nicolae Iorga și A. C. Cuza în anul 1910. Cei doi au fost președinții
partidului. De fapt , Partidul Naționalist Democrat a fost rodul colaborării
politice dintre N. Iorga și A. C. Cuza, colaborare ce a început la cumpăna
secolelor XIX-XX și a durat pînă în anul 1920, cînd căile politice ale celor
doi s-au despărțit. În timpul cercetării întreprinse la Bibloteca Academiei
Romåne, am găsit „Arhiva A. C. Cuza“, care mi s-a părut foarte interesantă din
punct de vedere al cercetării antisemitismului romanesc. Am avut, în teza de
doctorat și în volum, numeroase trimiteri la această arhivă, în perioada în
care A. C. Cuza a fost la conducerea Partidului Naționalist Democrat, alături
de marele istoric. În anul 1920, Iorga l-a înlăturat pe A. C. Cuza din partid
(printre motive a fost și antisemitismul promovat de Cuza), astfel încît
preocupările mele despre acesta au încetat, fiind interesat să cercetez sursele
documentare despre activitatea politică a lui Nicolae Iorga, de-a lungul
perioadei interbelice. După publicarea monografiei despre Partidul Naționalist
Democrat, am hotărît să scriu în continuare despre A. C. Cuza, deoarece aveam
deja o baza documentară. Astfel m-am îndreptat spre ziarul Apărarea Națională,
oficiosul Ligii Apărării Naționale Creștine, formațiune politică întemeiată de
A. C. Cuza după ce fusese înlăturat de Iorga din P.N.D. Încă din primele pagini
ale ziarului amintit am găsit articolele semnate de Nicolae C. Paulescu. Am
fost șocat de antisemitismul grobian al acestuia. Realmente nu îmi venea să
cred ce citesc. Atunci am găsit informații care atestau că Paulescu a fost cel
care a contribuit, alături de A. C. Cuza, la înființarea Ligii Apărării Naționale
Creștine, cea mai radicală formațiune antisemită din viața politică a României
interbelice. După ce am studiat rolul lui Paulescu în cadrul LANC și am găsit că
a fost vicepreședinte fondator al acestei formațiuni politice, dar și șeful
filialei Ilfov, după ce am parcurs o parte din scrierile și articolele sale de
un antisemitism feroce, am publicat un articol în revista Studia Universitatis
Cibiniensis, Seria Historica V, din 2008, a Facultății de Istorie din Sibiu,
intitulat Nicolae C. Paulescu,
teoretician al antisemitismului „științific“. Articolul a apărut pe Internet,
astfel încît a fost citit de domnul profesor Peter Manu, care m-a contactat cu
propunerea de a scrie o lucrare despre Nicolae Paulescu. Argumentul domnului
profesor, care m-a convins, a fost că, pînă acum, nu există o astfel de
lucrare.
Care erau
lucrurile pe care le știați despre Paulescu și pe care le-ați reelavuat pe
parcursul cercetării?
Știam de faptul că
Nicolae C. Paulescu a fost antisemit, dar nu cunoșteam dimensiunea
antisemitismului său. Pe parcursul cercetării, am găsit că Paulescu este
principalul mentor al antisemitismului din viața politică românească. Textele
sale conțin o ură paroxistică contra evreilor, exprimată într-un limbaj abject,
care depășește chiar și imaginația unei minți antisemite. El obișnuia să îi
numească pe evrei în scrierile sale: „desfrînați circumscriși“, „fauști tăiați
înprejur și respingători“, „iude spurcate“, „plojnițe“, „jivinele jidănești“,
„reptila jidănească“ etc. Am fost surprins că Paulescu era dominat și de
sentimente antimusulmane. De exemplu, el a adus acuze odioase arabilor și
islamului, religie numită de el „putreziciune morală“. De altfel, nici creștinismul
ortodox nu a scăpat urii sale. Deși sînt mulți care văd în Nicolae Paulescu un
mare creștin ortodox, în lucrarea Sinagoga și Biserica față de pacificarea
omenirii, Paulescu numește Biserica răsăriteană
„dărîmătură“ și o acuză că ar fi responsabilă de schisma din 1054. Este drept că
Paulescu nu a adus critici Bisericii Ortodoxe Romåne pe motiv că „nu a fost părtașă
la schismă“. Cred că și această motivație este o jignire la adresa creștinismului
răsăritean. Dimensiunea religioasă a antisemitismului său l-a determinat să susțină
că evreii reprezintă „poporul Satanei“. De altfel, în lucrarea Tălmăcirea
Apocalipsului. Soarta viitoare a jidănimii, Paulescu a acreditat ideea că
uciderea evreilor este o dorință a lui Dumnezeu datorită faptului că „jidanii
sînt din Tatăl lor Diavolul“. În acest sens, Paulescu este un precursor al
Holocaustului, prezentat de el ca o voință divină. A mers pînă acolo încît l-a
prezentat pe Iisus Hristos ca fiind antisemit, iar Biserica creștină ca pe o
instituție antisemită. Astfel se explică atracția sa spre religie.
Un alt aspect
deosebit de grav este ideologizarea medicinei de către Paulescu. El s-a folosit
de statutul de savant penru a-și legitima „științific“, medical, obsesiile
antisemite. Lucrările Degenerarea rasei jidănesti, Jidanii si alcoolismul,Desfrîul jidanilor, Hoția jidanilor, Trufia jidanilor sînt mijloace prin care
Paulescu a pus bazele așa-zisei „științe a antisemitismului“. Pe coperțile
acestor lucrări apar titlul academic al lui Paulescu și o svastică care
reprezintă semnul politic al Ligii Apărării Naționale Creștine. Practic
Paulescu a făcut pseudoștiință sub semnul svasticii. Scopul său a fost acela de
a-i prezenta pe evrei ca un popor degenerat și satanic. În acest sens el s-a
folosit atît de religie, cît și de medicină, pe care le-a transformat în arme
de propagandă antisemită.
Cum vă explicați
că un om format în mediul academic francez, cu două doctorate la Paris, ajunge
la un discurs antisemit și este în fruntea Ligii Apărări Naționale Creștine?
O ipoteză ar fi că
Paulescu a devenit un adept al teoriei conspirației, pe care dezvoltat-o la o
dimensiune apocaliptică. O altă ipoteză ar fi rivalitatea pe tărîm științific
pe care a avut-o cu un alt mare savant în medicină, Fernand Widal, francez de
origine israelită născut în Algeria. În orice caz, Paulescu nu a intrat în politică din sentimente de iubire
față de țară sau de popor, ci din ură față de evrei. Astfel, el s-a alăturat
lui A. C. Cuza, principala figură a antisemitismului din viața politică
interbelică. Împreună au pus bazele Uniunii Naționale Creștine, în 1922, apoi
ale Ligii Apărării Naționale Creștine, în 1923. Aceste formațiuni politice au
promovat un antisemitism radical. Doresc să fac o precizare: Nicolae Paulescu și
A.C. Cuza au numit creștinismul „antisemitism superior“.
Cum ați lucrat cu
colegul dvs Peter Manu, care a fost liantul care v-a legat pe dvs, istoric, de
un medic?
O asemenea
lucrare nu putea fi scrisă decît de un medic și de un istoric. Un cercetător care să aibă expertiză în cercetările
medicale ale lui Paulescu și un istoric care să aibă expertiză în istoria
partidelor politice românești din perioada interbelică. Colaborarea mea cu
domnul profesor Peter Manu a fost excelentă.
Credeți că, în
România, oamenii sînt pregătiți să accepte o nouă imagine a lui Paulescu?
Întrebarea
dumneavoastră este foarte interesantă. Și eu sînt curios ce efect va avea
cartea asupra publicului larg. Probabil, susținătorii lui Paulescu vor fi
deosebit de critici la adresa noastră ca autori. Pe de altă parte, sînt convins
că mulți cititori vor fi oripilați de ce a putut să scrie Paulescu despre semenii
lui evrei, musulmani sau despre oamenii politici ai vremii, pe care îi numea în
mod preorativ drept „jidăniți“ sau despre ce politică a înțeles să facă. Să nu
uitam că Nicolae C. Paulescu a fost numit academician postmortem, în 1990. Pe
lîngă meritele sale în domeniul medicinei, Paulescu este și cel care a
ideologizat medicina, pe care a folosit-o în vederea propagării urii de rasă,
devenind un ideolog al rasismului. Practic, Nicolae C. Paulescu este prototipul
personajului intolerant, dominat atît de ura de rasă, cît și de ura religioasă.
- Articole in legatura
- Paulescu și antisemitismul
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters