Nr. 540 din 03.09.2010

Biblioteca observator cultural
Istorie recentă
Focus
Editorial
Actualitate
Opinii
Informaţii
Politic
Literatură
Eseu
Arte
Rubrici
Internaţional
 
Carmen MUŞAT
Paul CERNAT
Ovidiu DRĂGHIA
Iulia POPOVICI
Adina DINIŢOIU
Ovidiu ŞIMONCA
Cristian CERCEL
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Andreea RĂSUCEANU
Cezar GHEORGHE
Silvia DUMITRACHE
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2009   |   Februarie   |   Numarul 461   |   Nu ne tragem din maimuţă, provenim din peşti

Nu ne tragem din maimuţă, provenim din peşti

Autor: Dan NICULESCU | Categoria: | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
În conferinţele sale de psihanaliză, Freud enumera trei mari răni narcisice care au fost administrate omenirii de către cunoaşterea ştiinţifică asupra realităţii naturii. Prima a fost revoluţia heliocentrică a lui Copernic, prin care omul nu mai era plasat în centrul Universului, astfel avînd loc o detronare de pe o poziţie privilegiată a fiinţei umane, care şi-ar fi dorit să fie în centrul atenţiei. A doua lovitură încasată de orgoliul uman a fost descoperirea lui Darwin, care a explicat într-un mod simplu şi suficient că omul nu mai este creaţia divinităţii şi că a evoluat din forme de viaţă mai simple. În fine, a treia şi cea mai recentă lezare a fost cauzată de explorarea de tip psihanalitic a minţii umane. S-a dovedit astfel că postulatele psihologiei academice erau profund eronate. Personalitatea umană nu este guvernată de forţe psihice legate de procesele psihice superioare, vizînd controlul comportamentului, voinţa, stăpînirea afectivă etc. Freud ne-a dovedit că nu sîntem „stăpîni în propria casă“. Pînă şi cele mai nobile, idealiste, bine intenţionate acţiuni şi sentimente umane pot avea la bază motive iraţionale/inconştiente, de cele mai multe ori nepermise de către cenzurile psihice interioare, provenite din modelele de educaţie şi civilizaţie.
 

Dintre cele trei mari revoluţii ştiinţifice şi intelectuale, se pare că ideea lui Darwin are parte azi de controversa cea mai aprinsă. În ciuda convergenţei domeniilor diferite de studiu şi a munţilor de dovezi aduse de numeroasele discipline ştiinţifice în favoarea ei, polemica, şi mai ales respingerea vehementă pe care această teorie o stîrneşte arată că, în sufletul omenesc, ceva foarte sensibil este atins.

Exemplele sînt edificatoare în acest sens: procese răsunătoare („Procesul maimuţelor“ Scopes din Tenessee, în 1925, sau cel din Dover, în 2005), rezoluţii ale Consiliului Europei necesare pentru a menţine sau a favoriza predarea evoluţionismului în şcoli şi respingerea creaţionismului ca fiind neştiinţific, manifestaţii de stradă (Serbia, România), demisii ale unor miniştri ai Învăţămîntului care au propus eliminarea evoluţionismului din programa de biologie (Serbia), eliminarea din curricula de învăţămînt a teoriei evoluţiei (România), dezvoltarea unei întregi ideologii care să infirme evoluţionismul (Intelligent Design/Proiectul inteligent), imensa cantitate de literatură pseudoştiinţifică de combatere a darwinismului, dezbateri în mass-media etc. Cuvintele lui Marshall McLuhan sînt sugestive pentru refuzul ideilor evoluţioniste: „Veriga lipsă a creat de departe un interes mult mai mare decît toate lanţurile de explicaţii asupra fiinţei“.

Totuşi, de ce evoluţionismul răneşte atît de adînc sentimentele multor oameni? De unde sentimentul de a fi atît de ofensat de filiaţia comună cu maimuţele?
 
Poate pentru că perspectiva asupra evoluţiei vieţii eludează intervenţia unui Creator care să fi „făcut omul după chipul şi asemănarea lui“. Răspunsul ar putea fi totodată legat de modul infantil prin care mintea rezolvă cauzalitatea fenomenelor percepute în mediul exterior. Este vorba despre faptul că noi toţi am traversat în copilărie un anume stadiu al gîndirii, cînd credeam că tot ceea ce se întîmplă în jurul nostru ni se datorează. Această viziune egocentrică asupra lumii s-a pliat perfect pe relaţia cu părintele iubit, pentru care ne-am dorit şi imaginat că reprezentăm totul.
 

Sîntem profund marcaţi de originea biologică a fiinţei noastre

 
Un alt motiv de a crede că omul este o fiinţă creată de o entitate superioară este acela că el chiar arată ca şi cum ar fi perfect creat. Noi sîntem descendenţii speciei de vieţuitoare capabile în cea mai mare măsură să identifice un pattern. Cu alte cuvinte, sîntem proiectaţi de evoluţie să percepem un „design“ care ar avea legătură directă cu un „creator“. O gîndire aparent de bun-simţ ne spune că aşa cum o potcoavă are nevoie de un fierar, la fel cum un ceas are nevoie de un ceasornicar, tot astfel o maşinărie complexă, cum este organismul uman, cere inevitabil un Creator. În aceste cazuri, eroarea de logică este frapantă pentru că face uz de false analogii care nu se referă la organismele vii.
O altă sursă psihologică importantă a refuzului teoriei evoluţioniste vine din faptul că, atunci cînd omul îşi priveşte verişorii primari reprezentaţi de ordinul primatelor, e pus faţă în faţă cu un fel de alter ego animalic, ce aminteşte de instinctele brute. E ca o oglindire caricaturală a propriei imagini, care forţează conştientizarea faptului că sîntem profund marcaţi în ceea ce simţim, gîndim şi facem de originea biologică a fiinţei noastre. Aşadar, zicala potrivit căreia „ce face omul face şi maimuţa“ este foarte adevărată, chiar şi în forma ei inversată: „ce face maimuţa face şi omul“. Psihismul uman nu este întotdeauna capabil să înfrunte realitatea dură, el poate nega orice dovadă şi se poate mobiliza masiv în a contesta evidenţa prin diferite mecanisme defensive, cum ar fi, în acest caz, raţionalizarea, negarea şi folosirea unei forme de umor cinic. Prin astfel de eschive salvatoare, Eul narcisic reuşeste să scape neşifonat.
 

„Vestea proastă“ pentru acest tip de vanitate umană este că numeroasele dovezi provenite din domenii diverse, cum ar fi paleontologia, anatomia comparată sau genetica, ne arată nu numai că sîntem înrudiţi cu maimuţele actuale, ci, mai mult, că strămoşii noştri şi mai îndepărtaţi au fost nişte peşti (vezi Tiktaalik, fosilă descoperită în 2006), iar la origini provenim din aceeaşi sursă cu bacteriile.

Se pare că este nevoie de un anumit tip de efort intelectual şi imaginaţie pentru a accepta evoluţia vieţii. Există o barieră formidabilă în capacitatea minţii umane de a o înţelege, care vine din faptul că nu sîntem modelaţi să ne reprezentăm magnitudinea erelor geologice necesare transformării organismelor extrem de simple într-unele foarte complexe. Teoria evoluţionistă este contra-intuitivă şi păcăleşte funcţionarea obişnuită a gîndirii. Din această cauză, o soluţie comodă este furnizată de argumentul creaţiei, care găseşte un sol fertil în intuiţia noastră. „Creaţia“ are nevoie de un simplu postulat al unui creator pe care imaginarul omului îl acceptă uşor, în timp ce evoluţia presupune o examinare critică a faptelor şi a probelor şi un raţionament contraintuitiv.
 
Totodată, sîntem inclinaţi să credem că extravaganta complexitate din natură are nevoie, inevitabil, de complexitatea unei explicaţii extravagante. Teoria lui Darwin ne arată însă, într-un mod simplu, cum este posibil ca viaţa să se autoorganizeze şi să evolueze.
Darwin a lovit aşadar, fără să-şi propună neapărat asta, într-o iluzie adînc înrădăcinată în psihicul uman. Moştenirea pe care ne-o transmite extraordinara idee darwiniană este conştientizarea puterii pe care ştiinţa o are pentru a explica generalul şi complexul în termeni simpli şi clari. Tabloul fascinant înfăţişat de abordarea evoluţionistă prezintă odiseea uimitoare prin care a trecut materia vie. A fost nevoie ca aceasta să se dezvolte în oceanele primordiale, să se tîrască pe uscat, să se caţere în arbori, să se avînte în văzduh, culminînd cu capacitatea de a se contempla pe sine însăşi în dorinţa de a înţelege, poate, cel mai mare „miracol“ dintre toate: originea omului. O epopee dramatică despre vîrsta noastră şi întrebări despre ceea ce sîntem, de unde venim şi încotro ne îndreptăm…
 

Dan Niculescu psiholog



Articole in legatura
„Anul Darwin“ în România şi în lume
Etichete:  Bicentenar Charles Darwin
 
 
 
Cele mai citite articole
BIFURCAŢII. O prostie
Iluziile revizionismului est-etic (II)
O istorie a iraţionalităţii umane
Umbrele trecutului. Colaborarea lui Traian Băsescu cu Securitatea (II)
Artistule, lasă figurile!
Cele mai comentate articole
Irakul, Afganistanul şi Românistanul
O istorie a iraţionalităţii umane
BIFURCAŢII. O prostie
Cele mai recente comentarii
In sfarsit...
irelevant
Adrian marino
 
Parteneri observator cultural
International Experimental Engraving Biennial festivalul artelor bucuresti vreaubilet ro Infocarte bookiseala.ro Radio România Actualităţi Dana Art Gallery
 
Modernism Liternet Libertas Publishing Editura Compania Corporate Image Institutul Cultural Roman Teatrul Tineretului din Piatra Neamt
 
Regizor Caut Piesa Radio France International Romania Muzeul Ţăranului Român Radio Romania Cultural Radio Romania Muzical Astra Film
   Pariuri Sportive..    Bonus Bet365..    Casa Pariurilor..