OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Domnule ministru, vă propunem să începem cu punctul nevralgic al momentului: veţi suspenda concursul de la CNC şi veţi cere refacerea jurizării, în urma scrisorii deschise pe care v-a adresat-o regizorul şi producătorul Răzvan Georgescu?

Acest articol a fost modificat pe cîteva alineate, în 2008 şi 2009, astfel încît, în acest moment, noi ne raportăm la următorul text normativ:

„Art. 17. (1) Nerespectarea procedurilor prevăzute de lege şi de prezentul regulament, privind acordarea creditului direct pentru producţie şi dezvoltare de proiect, poate fi contestată în termen de 30 de zile de la anunţarea rezultatelor sesiunii de concurs, la Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional. (2) Ministrul Culturii va numi, prin ordin, o comisie de soluţionare a contestaţiilor, formată din 5 membri. (3) Comisia de soluţionare a contestaţiilor se pronunţă în termen de 30 de zile de la data înregistrării contestaţiilor. (4) Hotărîrile comisiei de soluţionare a contestaţiilor se comunică solicitanţilor în termen de 3 zile de la soluţionare. (5) Hotărîrile comisiei de soluţionare a contestaţiilor pot fi atacate la Curtea de Apel Bucureşti, în 30 de zile de la comunicare. (6) Decizia Curţii de Apel Bucureşti, emisă în soluţionarea acestor contestaţii, este definitivă şi irevocabilă“.

Discutînd într-un cadru mai larg, contestaţiile privind concursurile de proiecte de la CNC, care se ţin lanţ din 2001, au luat în ultimul timp alura unor veritabile studii de caz sistematice, întreprinse din interior, de chiar membri ai comisiilor. Dar malversaţiile cu „deturnări de fonduri legale“, induse din 2006 încoace de directorul general Eugen Şerbănescu, au fost semnalate Ministerului Culturii sub forma unor scrisori deschise, despre care predecesorul dumneavoastră direct a spus că îl „amuză“, iar în urma unui demers similar al echipei de critici de la Observator cultural, publicat în primul număr din acest an al revistei, dumneavoastră ne-aţi mărturisit informal, la o conferinţă de presă, că nu sînt „un gen literar predilect“. În faţa noilor revelaţii – după ce în 2009, sub mandatul dumneavoastră, concursurile de la CNC au fost suspendate, din motive şi cu răspunderi ce nu ne sînt cunoscute –, care credeţi că ar fi soluţiile de funcţionare corectă a CNC-ului?

Pentru o informare corectă, trebuie menţionat faptul că, în 2009, concursul nu a fost suspendat, ci pur şi simplu nu a fost organizat, în schimb, a fost reluat în acest an. La scurt timp după venirea mea la conducerea MCPN, am numit Consiliul de Administraţie, pentru a se putea anunţa şi desfăşura concursul cît mai curînd. În ceea ce priveşte buna funcţionare a CNC, din perspectiva atribuţiilor şi competenţelor ministeriale, am luat măsurile necesare şi voi proceda în continuare la analiza şi formalizarea cît mai rapidă, în interesul industriei, a oricăror propuneri care modifică şi îmbunătăţesc reglementările care au produs disensiuni, divergenţe şi au adus prejudicii cinematografiei şi cineaştilor.

Penultimul dumneavoastră predecesor a determinat modificarea legislaţiei, în aşa fel ca nu ministrul, ci directorul general de la CNC să îi numească pe membrii comisiilor de selecţie şi tot el să judece contestaţiile, după ce – la propunerea din 2007 a unui grup de 15 critici de film, pentru organizarea de către Ministerul Culturii a unui audit critic al rezultatelor aplicării legii şi regulamentului în vigoare – acelaşi predecesor a opinat că acelaşi CNC ar fi îndreptăţit să organizeze auditul propriilor rezultate. Cum socotiţi că ar putea fi dezlegat acest nod gordian?

Autorii marilor succese recente ale filmului românesc, fără a mai vorbi de criticii şi publiciştii de specialitate sînt în genere lipsiţi de orice posibilitate reală de a contribui la desemnarea şi buna funcţionare a organismelor de decizie şi de lucru de la CNC. Se poate „merge mai departe“ cu acest sistem corporatist, de cea mai compromiţătoare filiaţie politico-istorică?

Aţi comis gestul fără precedent, ca ministru al Culturii, de a vă declara solidar cu o contestaţie a cineaştilor: Proclamaţia de la Cluj, cu prilejul ediţiei din vara trecută a TIFF-ului, prin care se cere retragerea din Parlament a aşa-numitei „legi Nicolaescu“, deja votate de Senat, unde legiuitorul în cauză e nici mai mult, nici mai puţin decît preşedintele Comisiei de Cultură. Gestul dumneavoastră înseamnă că au şanse să intre în circulaţie termenul reformă şi sintagma reformă legislativă şi instituţională – pînă acum prohibite în vocabularul şi activităţile Ministerului Culturii?

O corectare: semnatarii Proclamaţiei de la Cluj au cerut „respingerea“ iniţiativei legislative – ca în orice stat democratic – şi nu „retragerea“ ei. La citirea proclamaţiei, nu am ieşit pe scenă, dar mi-am manifestat solidaritatea cu cei care au formulat şi iniţiat această proclamaţie. Pe de altă parte, indiferent de sistemul pe care îl alegem ca şi cadru, un lucru este cert: nu se poate decît cu implicarea directă a uniunilor şi a asociaţiilor profesionale. Proiectul de lege la care faceţi referire se află în acest moment la Camera Deputaţilor, care este cameră decizională. În ceea ce mă priveşte, fiind membru, în calitate de deputat, al comisiei de specialitate, voi avea ocazia de a-mi exprima punctul de vedere privind intenţiile iniţiatorilor şi criticile aduse de reprezentanţii industriei cinematografice din România.