OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Mi-era frica de umbre, de gauri si de ciinele cel mare si alb de vizavi. Dar frica mea era calda si nu facea rau nimanui. Era o simpla frica de copil, care a trecut atunci cind m-am facut mare. Nu mi-e frica de intuneric sau de inaltime, de oameni straini sau de catei. Si nu imi mai e frica nici de broboada bunicii care miroase a naftalina… Acum cred in ordinea deja existenta. Cred intr-un Dumnezeu al lucrurilor mici. Cred in ploaie si in ciuperci, in ingeri si in cartile fara dialoguri. Cred in dragoste si in soare. Cred ca fara oricare dintre noi lumea ar fi ca o bucurie inceputa de altul, ca un tort de nunta din care cineva a luat deja o bucatica… Iar eu nu mai sint un copil. Copiii nu inteleg tacerea. Sint netraiti. Au nevoie de glasuri si de sunete, nu de ginduri. Au nevoie de confirmari. Lasam in urma copilaria abia cind reusim sa induram linistea si sa traim in tacere…

De sus, lucrurile par mici… Dar eu sint de abia la primele trepte. Si urc, si urc, si urc, si cindva o sa ajung in virf, o sa ma bucur de clipa mea de glorie si apoi, incet, dar fara regrete, o sa incep sa cobor, iar lucrurile or sa mi se para din nou mari si pline de farmec… Nu de basm. Pentru ca mie nu-mi plac povestile cu imparati, cu fete de maritat, cu balauri care pazesc castele… Eroul meu, Calaretul-pe-matura, e un nebun care cerseste apa de la trecatori, un indragostit de fata vecinului, un personaj din piata de zarzavaturi. El nu vrea jumatati de imparatie, nici macar nu vrea sa se insoare, nu e curajos, nu e fermecat, nu e un erou ca toti ceilalti… Pentru mine, Cosinzeana e deja o gospodina murdara de iahnie pe batista si la coltul gurii. Respingatoare ca toate zinele inabordabile. Cu siguranta frigida, probabil virgina. Pare mai degraba un personaj creat special ca sa ofere satisfactie eroilor obositi de lupte, eventual ramasi ingropati pina la genunchi in pamint dupa vreo confruntare cu zmeul. Dar asta nu e o problema; oricum, Fat-Frumos nu se dezbraca niciodata...