OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Dorothy Parker s-a nascut la West End, in statul New Jersey, in anul 1893. A scris, de-a lungul vietii, la revistele Vogue, Vanity Fair, New Yorker sau Esquire. Poeta, nuvelista si autoare de piese de teatru, ea a fost de asemenea scenarista la Hollywood, primind Oscarul pentru scenariul la filmul S-a nascut o stea. Moare la New York, in 1967, si lasa mostenire averea celebrului pastor de culoare Martin Luther King. Printre titlurile care i-au purtat semnatura se numara Viata in doi, Ca un vals, Miine e o zi proasta.

Imi permit sa parasesc putin cararile batute, nu va suparati pe mine. Asta nu inseamna ca nu ma mai intereseaza literatura franceza, sau ca ea s-ar afla in ultima vreme intr-o pasa neagra, dar e bine uneori sa dai o raita prin alte orizonturi. Iar eu imi marturisesc aplecarea spre literatura anglo-saxona. Exista in Franta o colectie de carti de buzunar exceptionala, doldora de nestemate culese de pretutindeni: „10/18“. Putin importa ce volum al colectiei va hotariti sa cumparati, se va dovedi negresit o minunatie. Pastrati bine secretul, caci mi-e teama ca popularitatea ei ii va determina pe responsabili sa publice masiv, iar eu tin ca aceste intilniri cu autori misteriosi sa ramina rare. Dorothy Parker este ultima descoperire „10/18“.

Editorii au ales sa reuneasca in volum o selectie de articole si critici ale uneia dintre marile ziariste americane ale secolului XX. Spirit feroce, satiric, umor caustic... Woody Allen si George Bernard Shaw la un loc. In mod legitim, o singura teama – un singur regret? – te poate cuprinde cind deschizi cartea: n-ai ocazia sa vezi piesa comentata intr-un articol, n-ai citit cartea despre care vorbeste un altul. In cele din urma, insa, ce mai conteaza? Autoarea iti ofera totul: esentialul se gaseste concentrat aici. Nu numai ca afli despre lucruri care faceau furori in anii ’30-’50, culturaliceste vorbind, in Anglia si in Statele Unite, dar ii poti povesti dentistului sau frizerului tau toate cancanurile epocii... nimic foarte diferit, realizezi repede, de turpitudinile incoronatilor show-biz-ului de acum. Fiecare alege ce poate: de la marele regizor (sarmanul Edward Knoblock!) la scriitorul-vedeta (Cine scrie mai prost decit Theodore Dreiser? Doi Theodore Dreiser!). Sub pana lui Dorothy Parker, totul e spus cu distinctie si cu multa, foarta multa clasa.

O, cit mi-ar mai fi placut sa fiu regizor in anii ’30 si sa am la dispozitie, in seara premierei piesei pe care as fi pus-o in scena cu atita dragoste si minutie, ochiul viu si ascutit al lui Dorothy Parker. Ea era cea care facea si desfacea reputatiile, umorile sale animau masele sau, dimpotriva, le sugerau indiferenta. Draga doamna Parker, cit de iubita si urita trebuie sa fi fost! Mi-ar fi placut, mai degraba, sa ma asez linga dumneavoastra si sa va ascult istorisindu-mi viata culturala a epocii. De pilda, sirul de piese soporifice jucate la Guild: „Cu regret marturisesc ca la primul act am adormit atit de profund, incit tinarul care ma insotea a trebuit sa inalte o baricada de paltoane, palarii, bastoane si manusi pentru a ne ascunde de ochii lumii (...). Ma intreb daca n-ar fi trebuit sa dau dovada de politete si sa scriu celor de la Guild. Pe de alta parte, ma intreb daca n-ar fi trebuit sa mi-o ia ei inainte, oferindu-mi o camasa de noapte si o periuta de dinti“. Sau infailibilele dumneavoastra revelatii: „Falsificatorii de bani este prea grandios pentru a-i putea face elogiul. Dac-as exclama «Iata un roman minunat» ar fi ca si cum, admirind un canion, as emite «Bun, bun, nu-i rau deloc». Sint convinsa ca ati auzit spunindu-se despre cartea aceasta ca nu-i amuzanta. Nici Oceanul Atlantic nu e, absolut deloc“.

Doamna Parker, tocmai m-ati impacat definitiv cu batrinele englezoaice pe care mi le-am imaginat intotdeauna cam acre, plictisitoare, moraliste. Imi aduceti aminte de Denise Grey sau de Jacqueline Maillant, aceste mari doamne ale scenei franceze, prea curind disparute, cu care, sint sigura, v-ati fi prins de minune in sarabanda. Imi faceti pofta sa alerg pe la spectacole, sa descopar atitea lucruri frumoase, cu ochii mereu bine deschisi... In rastimp, va voi urma sfaturile, printre care acela de a nu deveni „un baietas de ceasloave“ („Nu mai vreau sa fac pe criticul literar. Imi ia prea mult timp si ma opreste sa citesc!“), dar si cel de a-mi procura, surizind, operele dumneavoastra complete pentru zile negre.

P.S. Sa-i facem dreptate editorului Christian Bourgois, care a descoperit-o si publicat-o pentru prima oara pe Dorothy Parker.

Traducere de
Alexandru Matei