OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

De citeva zile, Mona Musca isi exerseaza vehementa critica lovind in bugetul Ministerului Culturii. A fost mai intii o luare de pozitie in Suplimentul de cultura, am vazut-o apoi la Nasul, iar nemultumirea s-a amplificat: agentiile de presa ne redau ample extrase din interventia sa la Radio Mix. In esenta, doamna Musca spune ca guvernul Aliantei D.A. nu a respectat promisiunile electorale de dublare a bugetului, ca sint alocate sume infime pentru doua proiecte majore, „Sibiu – capitala europeana in 2007“ si „Refacerea monumentelor istorice“. Deputata Mona Musca mai spune ca bugetul culturii se voteaza pe chestiuni strict electorale, „sa se construiasca o biserica colo, sa se repare nu stiu ce dincolo“. Avem, asadar, in Mona Musca, membru al PNL, un inversunat adversar al guvernului condus de Calin Popescu Tariceanu, presedintele PNL, si al Ministerului Culturii, unde Adrian Iorgulescu reprezenta tot PNL. Fara nici o indoiala ca bugetul Culturii este insuficient, o recunoaste si ministrul Iorgulescu intr-un interviu pe care il vom publica saptamina viitoare. Domnul Iorgulescu avea doua variante: sa-si depuna demisia, asa cum a facut ministrul Miclea, sau sa ramina in guvern, ghidindu-se dupa principiul „taci si inghite“. Nu demisioneaza, convins de faptul ca vocalizele nu maresc procentele bugetului.

Situatia de la Ministerul Educatiei s-a complicat dupa demisia ministrului Miclea. Bugetul n-a fost marit, sindicatele au inceput protestele, care au dus la o greva generala, iar viitorul titular al ministerului pare sa fie o solutie de avarie, gindita rapid de Emil Boc, caruia premierul Tariceanu i-a cerut sa gaseasca un inlocuitor la Educatie. Si l-a gasit!... E vorba de un fost prefect al Clujului, cadru didactic la Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca, un personaj care nu s-a remarcat prin nimic in reforma invatamintului, dar care poate fi „mantaua de vreme rea“, adica se poate mula pe hatirurile sindicatelor, dindu-le o minima satisfactie, asta cu sacrificarea reformei.
Domnul cu pricina, viitor ministru, se numeste Mihail Hardau. Interesant este ca in cele doua cazuri, de la Cultura si de la Educatie, premierul Tariceanu este pus intr-o ingrata pozitie. El pierde sprijinul intelectualilor si devine, in ochii opiniei publice, un om insensibil la problemele invatamintului si ale educatiei. In toata aceasta suita de proteste fata de bugetele mici si insuficiente, cred ca trebuie pusa o intrebare: cit de spontane sint protestele si in ce masura sint acestea provocate politic? In privinta bugetului de la Cultura, virful de lance al protestelor este reprezentat doar de Mona Musca, o amazoana fara armata. Dar ea se lupta cu propriul partid, ea face opozitie la PNL. Iar ministrul Iorgulescu tace, nu explica (asta, bineinteles, daca are ceva de explicat!) de ce suporta aceste atacuri.

In cazul grevei din Educatie, oricita dreptate ar avea profesorii sa se plinga de salariile insuficiente, tot trebuie rostita o intrebare: de ce se prefera un ministru, nominalizat de PD, mult mai dispus la concesii sindicale? De ce, din nou, premierul Tariceanu trebuie sa apara ca inflexibil, dur si nedispus la dialog? Aceasta este imaginea care se raspindeste in opinia publica si nu credem ca faptul se produce precum polenizarea florilor, doar cu ajutorul vintului.

In fiecare an sint probleme cu bugetele alocate Invatamintului, Culturii si Sanatatii. Economia romaneasca este inca handicapata, evaziunea fiscala sau intirzierile de plata de la buget ale marilor firme nu au permis constituirea unui buget mai mare. Se lasa cu greve, cu proteste. Numai ca, in aceasta toamna, peisajul este usor schimbat. Pe un fond de nemultumire justificata, cineva toarna citeva picaturi de acid, care corodeaza din imaginea guvernului Tariceanu. Sa mai spunem un lucru: sindicatele din invatamint doreau aceasta greva, indiferent ce le spunea premierul la negocieri. Simbata, 6 noiembrie, Calin Popescu Tariceanu a invitat sindicatele la negocieri, dar a pus o conditie: nu sub presiunea strazii. Nu s-au putut incepe negocierile (sindicatele din invatamint aveau chef de harta si de spectacol de strada) si greva a pornit de luni. Luni si marti s-au tot auzit prin toata tara: „Nu va fie frica/ Tariceanu pica!“. Pe cine a uns la inima aceste scandari? Poate la Cotroceni sa se fi auzit vreun ris al stim noi cui?

Cert este ca Mona Musca e tintita pe Adrian Iorgulescu si pe Calin Popescu Tariceanu (de ce, daca e atit de bataioasa, n-a ramas in functia de ministru si nu si-a dus crucea pina la capat, pentru a ne dovedi ca poate face un buget cu mult mai bun?), iar sindicatele din invatamint vor mai protesta poate pina cind ministrul PD al guvernului le va zimbi frumos si va mai adauga douazeci de lei la salariu. Tare ne temem ca lupta din interiorul puterii se va infatisa sub o forma tot mai urita si mai singeroasa, iar noi, spectatorii, chiar cind vom protesta sincer, vom lua parte la un scenariu tot mai absurd, cu Alianta D.A. farimitata si zdrentuita.