OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Dupa prabusirea regimului comunist s-a vorbit mult despre datoria istoricilor de a restabili adevarul istoric, de a restitui publicului istoria „adevarata“ a tarii. In spatele acestei solicitari sta persistenta senzatie ca fostul regim a falsificat istoria, a deformat-o pentru a raspunde intereselor sale politice si ideologice. Pe de alta parte insa, atunci cind istoricii au iluminat si alte fatete ale istoriei decit cele pe care se asteptau sa le afle oamenii obisnuiti (de obicei bazindu-se pe memoria istorica, anterioara regimului comunist, sau subterana acestuia), au abundat acuzele ca „unii“ istorici tradeaza interesele natiei, ca „demitizeaza“ in mod iresponsabil trecutul.

Or, este evident ca cercetarea istorica, atunci cind incearca sa aduca la lumina „adevarul, numai adevarul si tot adevarul“, documenteaza atit laturi intuite deja de publicul larg, cit si aspecte care contravin memoriei sociale existente sau o completeaza in mod radical. Acesta din urma este cazul celor doua volume groase de documente publicate de Teodor Wexler si Mihaela Popov cu privire la ancheta si procesul unui grup de cetateni romani de nationalitate evreiasca, acuzati de a fi „fruntasi ai miscarii sioniste din Romania“. Pe linga procesele-verbale ale interogatoriilor, declaratiile, rechizitoriul, sentinta si cererile de recurs, autorii acestei editii mai publica si stenograme ale unor discutii din conducerea PCR, respectiv PMR, si pasaje din campania de presa si din alte acte ale represiunii politienesti si judiciare impotriva „sionismului“.

Nu este aici locul de a intra in detalii cu privire la informatiile concrete cuprinse in cele peste 2000 de pagini tiparite in cele doua volume. Ceea ce vrem sa semnalam acum este felul cum aceasta editie de documente tulbura o idee care circula – uneori spusa soptit, alteori afirmata cu vehementa – in memoria istorica romaneasca referitoare la comunism. Este vorba de ideea ca in perioada „stalinista“, adica din 1944 si pina pe la sfirsitul anilor 1950, evreii au colaborat intens cu ocupantii sovietici si cu liderii comunisti, sau chiar controlau Partidul Comunist. Bazata pe prezenta reala a unui numar semnificativ de fruntasi de origine evreiasca in ierarhia comunista si la conducerea Securitatii, aceasta idee a fost folosita de Gheorghe Gheorghiu-Dej si de comunistii din jurul sau, (re)convertiti treptat la nationalism, pentru a minimaliza propria lor responsabilitate la crimele si „erorile“ din „obsedantul deceniu“. Ideea de fundal era deci ca relele din primele faze ale instapinirii comuniste asupra Romaniei s-au datorat acestor ne-romani ajunsi in functii de conducere gratie legaturilor lor cu ocupantul sovietic si ca, alungindu-i din functii si „pacalindu-i“ pe sovietici, conducerea „buna“ a partidului a adus din nou Romania pe fagasul dezvoltarii sale „nationale“ sau „naturale“.
Or, documentele publicate acum prezinta o alta fateta a realitatilor romanesti din anii 1945-1960. Ele ni-i arata pe liderii comunisti, inclusiv pe unii de origine evreiasca, ostili fata de revendicarile evreilor, reprimind atit organizatii ale minoritatii evreiesti, cit si persoane apartinind acesteia. Marturia documentelor este zdrobitoare si ea ne arata ca, de fapt, regimul comunist a lovit atit in populatia majoritara romaneasca, cit si in minoritati, inclusiv in majoritatea membrilor minoritatii evreiesti. Intr-un fel, daca ne-am fi amintit structura sociala a Romaniei interbelice si imediat postbelice, faptul ca populatia evreiasca avea precumpanitor drept ocupatii comertul si profesiile liberale, fiind deci subsumata mult blamatei „mici burghezii“, ar fi trebuit sa ne asteptam ca ea sa fi fost lovita supraproportional de catre regimul comunist. Si daca mai avem in vedere nivelul relativ ridicat de organizare a societatii civile in rindurile evreilor din Romania, ca si legaturile lor intense cu evreii din restul lumii „libere“, inclusiv cu cei preocupati de constituirea statului Israel, nu trebuie sa ne mire faptul ca represiunea stalinista a lovit cu putere si in reprezentantii minoritatii evreiesti din Romania. Tocmai aceasta coliziune cu statul totalitar explica si graba cu care un mare numar de evrei au preferat sa emigreze din Romania comunista, inclusiv in anii ’50.

Desigur, ramine ca cercetarile viitoare sa valorifice pe deplin sporul cognitiv adus de cele doua volume masive de documente care au vazut acum lumina tiparului. Indeosebi va trebui studiat cit din cripto-antisemitismul regimului comunist (pentru ca de o ideologie fatis antisemita nu poate fi vorba) s-a datorat interiorizarii de catre putin luminatii exponenti ai regimului a unora dintre motivele ideologiei strident antisemite din perioada interbelica si din timpul regimului antonescian – si cit a fost doar manipulare premeditata din partea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej si a acolitilor sai. O asemenea analiza, care sa vizeze atit virfurile regimului, cit si nivelul executantilor de la baza, ramine inca sa fie facuta. Ea va avea in aceste volume de documente un util punct de pornire.