OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Fără îndoială, cei ce caută modele umane vii sau deplîng absenţa acestora nu privesc, de cele mai multe ori, în direcţia oportună. Pentru că acestea nu se găsesc în panoplia cu vedete afişată cu nonşalanţă de către mass-media şi nici printre aşa-zişii „oameni puternici“ ai planetei. De obicei sînt discreţi chiar şi atunci cînd decid sau sînt împinşi să păşească în arena unei cvasicelebrităţi asumate. Una dintre aceste personalităţi este profesorul George Steiner, eseist, filozof şi critic literar, cu neputinţă de ignorat pentru orice intelectual respectabil de astăzi, chiar şi (sau mai ales) atunci cînd nu îi împărtăşeşte opiniile. Născut în urmă cu 80 de ani, la Paris, din părinţi vienezi de origine iudaică, acesta îşi va petrece o bună parte din copilărie în Tyrolul bunicilor săi, va începe şcoala la Paris şi o va continua la Liceul Francez din New York, unde familia emigrează în urma ascensiunii naziste, pentru ca, mai apoi, să-şi desăvîrşească studiile la universităţi precum Chicago, Harvard şi Oxford. Opera sa vastă, abordînd probleme dintre cele mai diverse, de la cele de literatură comparată, de poetică sau de traductologie şi pînă la cele de filozofia limbajului, de istoria ideilor şi a mentalităţilor şi de teologie, a fost dublată de o prestigioasă carieră pedagogică, de un parcurs intelectual magistral, George Steiner reuşind să treacă, în diverse ipostaze, prin toate marile universităţi europene şi americane, dintre care cea de la Geneva a avut privilegiul de a-l găzdui în intervalul cel mai îndelungat (1974-1994) ca profesor de literatură engleză şi comparată.

 

După o serie de lucrări apărute, de-a lungul timpului, şi în spaţiul românesc, de la celebra După Babel şi pînă la Moartea tragediei sau Maeştri şi discipoli, a apărut, nu de multă vreme, şi Errata. O autobiografie, în colecţia de autor pe care i-a dedicat-o Editura Humanitas, traducerea aparţinîndu-i Dianei Constantinescu-Altamer. Titlul englezesc, Errata. An Examined Life, este mult mai expresiv şi mai exact în ceea ce priveşte conţinutul acestei scrieri, care nu este nici pe departe doar „o biografie“, şi cu atît mai puţin una obişnuită. Dimpotrivă, am putea spune că, dacă nu ar exista în titlu cuvîntul „viaţă“ (conceptul de „biografie“ este mult mai complex şi inexistent în titlul original), nu am acorda prea mare importanţă substanţei existenţiale. Citind cartea, ne dăm seama că biograficul – atît cît este – rămîne să joace rolul de pretext pentru ample desfăşurări erudite şi reluarea unor probleme importante în care Steiner a intervenit de-a lungul timpului. Putem vorbi, totuşi, metaforic, despre o biografie spirituală şi culturală ale cărei principale repere şi direcţii sînt punctate în scrierea de faţă. Din această perspectivă, şi titlul Errata capătă alte semnificaţii, nu atît ale corijării unor erori, cît a lămuririi mai exacte a unui profil interior.

 

Mecanismul este unitar şi iterativ: fragmentul biografic – de obicei scurt şi „ales“ – funcţionează ca o madlenă proustiană oarecum inversată, căci, în loc să îi trezească amintiri concrete, evenimente sau experienţe din trecut, aceste incursiuni frugale în propria existenţă declanşează memoria culturală a autorului. Fie sînt repuse pe tapet discuţii mai vechi, fie sînt deschise altele, dar din aceeaşi zonă, deja cunoscută. De exemplu, pornind de la cazul propriu, de la experienţa sa de evreu dintr-o familie obligată să emigreze întîi la Paris, şi apoi la New York, sînt rediscutate probleme mitologice, religioase, metafizice şi politice referitoare atît la condiţia iudaică eternă, cît şi la problema strictă a Israelului contemporan; un capitol special este dedicat Shoah-ului, la care Steiner a făcut permanent referinţă în întreaga sa carieră. Primele lecturi din Homer – rămase întipărite în memorie şi urmărindu-l întreaga viaţă – oferă prilejul unor analize amănunţite a unor detalii ale Iliadei, dar şi o dizertaţie în jurul ideii de clasic/clasicism. Experienţa de la Liceul Francez din Manhattan, descrisă mai amănunţit, dar tot din raţiuni socio-politice, trezeşte amintirea orelor în care se citeşte din Bérénice a lui Racine, iar calea este deschisă spre comparaţii cu Shakespeare sau Claudel. Amintirile de la Universitatea din Chicago deschid apetitul pentru consideraţii generale privind instituţia universităţii, dar şi pentru altele, particulare, avînd ca obiect metamorfozele sistemului actual universitar. Multilingvismul familiei sale – după cum singur afirmă, are „trei limbi materne“: germana, franceza şi engleza –, amintirea mamei care începea adesea o frază într-o limbă şi o termina în alta şi a unui tată pe care, la senectute, momentul dispariţiei l-a găsit învăţînd asiduu limba rusă, determină un discurs vehement împotriva opiniilor noilor psihologi americani, care considerau ca inoportun şi chiar dăunător bilingvismul la copiii mici, determinînd posibile alterări ale personalităţii acestora etc.; analiza alunecă uşor în mitologie, cu referiri mai ales la Turnul Babel, sau înspre diverse notaţii de lingvistică comparată. Un capitol deosebit este cel despre muzică, aşezată să domnească peste toate celelalte arte, singura pentru care conţinutul şi expresia sînt identice. Nici dilemele şi statutul traducerii nu pot fi ocolite în cazul unui autor care a punctat în mod esenţial şi în acest domeniu (în After Babel, dar şi în Homer in English). În fine, discuţia despre educaţie şi despre problemele societăţii actuale deschide apetitul pentru lansarea teoriei unei aristocraţii a elitei creatoare, posibilă, bunăoară, într-o societate totalitară, dar absolut utopică, din păcate, în democraţie.