OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

În al doilea rînd, eu însumi sînt traducător literar şi îmi dau seama de importanţa acestei cărţi: din cîte ştiu eu, este prima carte de „memorii“ a unui traducător, istoria unui traducător care ne povesteşte începuturile sale, cum i se strecoară veninul traducerii, cum descoperă autorii şi cum reuşeşte să-şi pună în practică vocaţia. Este, deci, cartea unei pasiuni şi, totodată, un cîntec al meşteşugului nostru, despre care autoarea se întreabă dacă este un diamant sau o vioară. Conduşi de mîna doamnei Voina-Răuţ, veţi descoperi lumea, pentru noi magică, a traducerii; foarte puţini cititori pot să-şi închipuie ce este în spatele unei cărţi. În această privinţă, vreau şi eu să menţionez aici cuvintele unui mare traducător şi hispanist, dl Mihai Cantuniari, pe care le reproduce doamna Voina-Răuţ şi pe care eu le consider a fi un adevărat tratat al traducerii: „Ce este traducătorul unei cărţi? Cel mai bun cititor al acesteia. Cel care îşi cheltuieşte pe o singură traducere cel puţin jumătate de an din viaţă, pentru ca dumneata, cititorule, s-o dai gata în trei zile“.

Pe masa de lucru a Luminiţei s-a aflat elita scriitorimii de limbă spaniolă; cartea este o etalare a literaturii hispanice în România din ultimii 20 ani. Dar legătura nu s-a limitat la carte, dicţionar şi calculator, fiindcă, de multe ori, ea s-a întîlnit direct cu autorii şi această experienţă cu fiinţa iubită este reflectată în carte. Din fericire, în astfel de amoruri se îngăduie promiscuitatea, şi viaţa amoroasă a doamnei Luminiţa a fost, în această privinţă, cît se poate de bogată şi de rodnică.

Luminiţa este o aristocrată a traducerii şi, ca bună traducătoare, îşi stăpîneşte limba maternă. Un bun traducător trebuie să fie, în primul rînd, un maestru al limbii sale. Şi cartea este învelită într-un frumos limbaj literar, pe care îl găseşti arareori azi; are un stil degajat, deloc erudit (să nu uităm că, pînă la urmă, este o carte de dragoste!), care îl cucereşte pe cititor. Aşa cum scrie Luminiţa Marcu în „Postfaţă“, fiecare traducere este o poveste, deci aceasta este o carte de poveşti, de poveşti de dragoste; doar că sînt reale şi, sînt sigur, o veţi citi dintr-o răsuflare.

Şi asta i se poate aplica şi Luminiţei Voina-Răuţ, pentru că, fără traducerile ei, prezenţa culturii spaniole în România ar fi mult mai săracă. Prin ea, mulţi români au ajuns să iubească literatura spaniolă şi hispano-americană şi, cum nu putea fi altfel, Traducerile din poveste ne învaţă să iubim literatura şi, prin ea, să ne apropiem de lumea hispanică. După ce citiţi cartea aceasta, veţi vedea, desigur, literatura cu alţi ochi.

Prin urmare, vreau să-l felicit pe editor şi să-mi exprim în faţa tuturor recunoştinţa mea, pentru că a avut înţelepciunea şi generozitatea să tipărească această carte, o carte pe care aş numi-o istorică, fiindcă este unică în genul ei şi poate deveni un model pentru ca şi altele să-i urmeze. Totodată sper că, odată deschis drumul de către Luminiţa Voina-Răuţ, şi alţi traducători să îndrăznească să ne povestească experienţele lor şi, astfel, vizibilitatea lor în viaţa literară să devină un fapt.

Închei cu un citat din Steiner: „Fără traducere, am trăi pe un tărîm ce se mărgineşte cu tăcerea“.