OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Carmen Acsinte - grafica, 32 de ani:

Care sint reperele tale stilistice?
Desenul este cel care a dat „nota“ compozitiilor mele de pina acum, chiar daca folosesc din plin culoarea; iar figurativul troneaza. Sint multe forme/fizionomii care dau impresia de juxtapunere. Gasesc ca este mult haos in ultimele mele lucrari pentru ca de la un privitor la altul rezulta povesti diferite. Sint compozitii care te obliga la imaginatie si la o anumita conexiune cu ceea ce tu, ca privitor, ai acumulat in timp si ma refer aici la imaginile vizuale, imaginile lecturii, imaginile emotionale. Mi-am format un stil, dar care cu siguranta se va modifica in timp.
Se stie ca arta a avut mai intotdeauna si o componenta sociala si politica, iar istoria sa a fost strins legata de aceea a stiintei, dar eu nu cred ca arta trebuie sa rezolve „problemele cetatii“, ci trebuie mai degraba sa fie o forma de „divertisment“, nu in sens peiorativ. Stiu ca azi se vorbeste mult de o arta angajata, care trebuie sa serveasca oamenilor, iar artistul sa fie o voce care sa combata si iar sa combata.

Ieri m-au „inspirat“ oamenii reflexivi, prinsi intr-o situatie ambigua, confuza; m-au mai inspirat situatiile care puteau fi speculate ironic... Azi, ar trebui sa fie cu totul si cu totul altceva…
Sint de gasit reperele artistice in muzee sau in ateliere?
La aceasta intrebare as vrea sa raspund altfel. Si anume, am sa va spun ce am vazut in seara din 26 spre 27 mai in cadrul evenimentului Noaptea alba a galeriilor. Am vazut o arta in continua intirziere, o arta conceptuala nesustinuta, multe clonari, compilatii, mult prea multa repetitie, fara a avea macar ifosul de boom. Imagini care nu comunicau si nu atacau din nici o parte. Pot cita o fraza din programul acestui eveniment: „exploratorii noptii albe a galeriilor vor descoperi sofisticate lucrari si instalatii site-specific“. Ceea ce am vazut in galerii era descurajant atit pentru un artist, cit si pentru un privitor cit de cit informat. A fost un moft care a dat atit de bine in detrimentul conceptului si al imaginii.
Nu a existat un public, cel putin nu am dat peste el, pina tirziu dupa miezul noptii. Daca nu ne propunem un standard, nici nu vom avea acel public catre care tintim si de care se vorbeste (colectionari, privati si institutionali, politicieni, specialisti in publicitate, in fine profesionisti in domeniul culturii care sa aprecieze arta contemporana din convingere sau din interes, dar imbratisata sa fie…).

Daca acum 15 ani ar fi fost format un public sub semnul imaginii, si nu al literei, sa amintesc acele „eseuri“ care stateau la baza si erau baza unei expoziti, poate azi ar fi existat citiva privitori care sa stea sub acel semn al conceptului/al ideii. Bucurestiul are un public care si-a pierdut disponibilitatea si nevoia de imagine. Lipsind standardul de profesionalism, si publicul se vede privat de o capacitate reala de a reflecta. Eu una nu astept „marele public“ pentru arta contemporana – care este, in definitiv, un ansamblu de curente artistice si a pus intotdeauna probleme de interpretare. Si asa trebuie sa ramina. Dar astept sa existe un spirit critic, o selectie profesionista si mai astept ca si la noi artistii, curatorii, criticii, cronicarii plastici, galeristii sa-si cunoasca menirea si atributiile.
Ai avut maestri?
in scoala toti profesorii erau „maestri“.
Ai urmat invataturile maestrilor? Daca nu, in ce mod le-ai ocolit?
Nu imi sta in fire sa ocolesc ceva cu care nu sint de acord. In anul al II-lea de facultate am parasit clasa profesorului „maestru“ la care eram, alegind o alta clasa de grafica a unui alt profesor „maestru“ care mi s-a potrivit mai bine.

Apartii unei scoli de pictura?
Nu. Sau daca altcineva ar zice da, nu sint de acord. Am dezvoltat in compozitiile mele o emotionalitate si un limbaj propriu, dar limbajul este desprins intotdeauna dintr-o traditie. Dupa ce trec printr-un limbaj, limbajul n-ar trebui sa mai fie acelasi.
Ai aversiune fata de invatamintul artistic romanesc?
Da. Daca ma intorc la ceea ce am spus mai inainte in legatura cu noaptea alba a galeriilor, da. Si aversiunea este la scara nationala, caci mai toti (de la organizatori, curatori si artisti) au trecut prin invatamantul artistic romanesc. Eu una nu as mai repeta acea perioada.
Esti dezamagita de arta romaneasca?

Da. Arta romaneasca este o arta fara identitate.
Iti pare rau ca nu ai plecat din tara?
Sint multe forme ale viitorului meu. De ce sa vorbim despre un singur viitor? Cred ca n-ar avea sens. Nu pot gindi doar in termeni ca succes sau nereusita.
Ti-a fost recunoscut talentul in Romania?
Aici ar trebui intrebati citiva critici de arta, citiva curatori, citiva galeristi. Daca raspunsul lor nu este pozitiv, atunci nu sunt bine informati; cauza: se face foarte putina munca de cercetare. Nu cred sa existe cineva, azi, care sa spuna ca nu poti profesa in Romania, facind arta cu drepturi egale. Problema nu este a drepturilor, ci a sanselor. Daca ar exista acea selectie obiectiva si profesionista, sansele ar fi si ele deodata egale.
Estul poate deveni mai interesant daca nu mai alearga in directia Vestului?
Estul se indreptata spre fonduri. Iar fondurile vin cu precadere din Vest …