OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Ion POP
La Réhabilitation du rêve. Une anthologie de l’Avant-garde roumaine
Editurile ICR, EST, Bucuresti, 2006, 640 p.

Vorbesc de cea mai recenta antologie de avangarda romaneasca, La Réhabilitation du rêve, publicata de curind la Editura EST, cu un studiu critic, cu note si selectie a textelor de Ion Pop. Nu-i vorba, antologii de avangarda au mai aparut la noi, pentru noi. intre acestea, doua ramin notabile. Una este cea intocmita de Sasa Pana, si alta, mai recenta, a aparut sub ochiul agil al lui Marin Mincu. La Réhabilitation du rêve nu mai este o antologie doar pentru romani. Prin haina lingvistica si tinuta editoriala, aceasta antologie pare sa-si fi plasat adresantul in mod centrifug la Paris.
Trebuie spus ca antologia de fata se prezinta in conditii grafice exceptionale. De-a curmezisul copertei poate fi admirata reproducerea unei lucrari din 1930, purtind semnatura lui Perahim, intitulata Parada, cu mentiunea „collection particulière“. De asemenea, pe pagina precedenta foii de titlu, editorul si antologatorul au plasat, de data asta in facsimil, un desen de Victor Brauner, publicat pentru prima data in revista unu, numarul din iulie 1931. intre paginile 288 si 289 – bonus artistic – se afla inserat un caiet de 16 pagini, imprimate in sepia pe hirtie ivoire, reproducind 38 de documente de epoca. Sint prezente acolo reproduceri fotografice dupa dadaista 75HP, dar si din alte reviste precum Punct, Integral, unu, Alge, Urmuz, Viata imediata, Contimporanul.

Acestea alterneaza armonios cu portrete, schite si desene ce poarta semnatura unui Marcel Iancu, Victor Brauner, Constantin Brancusi, Mattis Teutsch, Militza Petrascu, M.-H. Maxy, Perahim. Mai sint si doua fotografii, una din 1915, prezentindu-l pe Urmuz in uniforma militara, alta – un obiect construit de Gherasim Luca pentru a-si ilustra volumul Le Vampire passif, asa cum mentioneaza antologia.
Cu o armata de traducatori la prora – printre care poti intilni nume de la cele contemporane Avangardei, precum Colomba Voronca, Jaques Costin, Claude Sernet, Mariana Sora, pina la cele contemporane cu noi, precum Marie-France Ionesco, Dumitru Tsepeneag, Annie Bentoiu, Serge Fauchereau, Vincent Lorenzini, Dan Ion Nasta –, antologia „de l’Avant-garde roumaine“ aduna doua tipuri de texte. Imediat dupa un studiu semnat de criticul Ion Pop, antologia avanseaza pentru lectura, intr-o formula oarecum clasicizata, cu o sectiune de „Documents. Manifestes. Textes programmatiques“.

Aceasta sectiune debuteaza cu o serie de manifeste care au marcat inceputul miscarii de avangarda de la noi. Textele lui Ion Vinea din Cuvintul liber si Contimporanul sau cele ale lui Ilarie Voronca din 75HP si Punct dau tonul. in continuare, manifestele – autointitulate sau subintelese – curg girla. Aproape ca nu exista scriitor care sa nu fi scris macar un manifest avangardist. Imediat ce a ajuns la Punct, Marcel Iancu nu a stat mult pe ginduri si a publicat un Dialogue entre le bourgeois mort et l’apôtre de la vie nouvelle (1925). Revista Integral debuteaza si ea la 1 martie 1925 cu cel putin trei manifeste, intre care unul comun, altul semnat de Ilarie Voronca si inca unul de Filip Brunea. Se pare ca cei de la Integral isi alegeau numerele impare ale aparitiilor ca sa devina bataiosi. Numarul 3 vine cu alte doua directive semnate, pe rind, de Ilarie Voronca si Stephan Roll. Numarul 5 gazduieste savant citeva „precizari“ si „interpretari“, apartinind lui Ion Calugaru. Cu numarul dublu 6-7 incep primele demersuri de teoretizare a integralismului, teoretizarile beneficiind intre altele de contributia lui Mihail Cosma – Du Futurisme à l’Intégralisme. Urmeaza apoi citeva numere de relache, cu incercari de redefinire a unor concepte privind industria poemului.

Geo Bogza, cu al sau Urmuz, profereaza precursorate pret de doua pagini, lasind loc in departament parantezei megalomane a celor de la unu, printre care e ratacit (explicabil doar cronologic) Strigatul „baietoilor“ care, in octombrie 1930, invitau la spectacol in tinara revista Alge. Pachetul cu manifeste al celor de la unu e, in mare, asa cum il stim: Sasa Pana – Manifeste (1928), Gheorghe Dinu – La lampe d’Aladin (1929), Ilarie Voronca – Entre moi et moi, à Sasa Pana, evident, (numarul din mai 1929) si Le giteau des funérailles de Père Vinea (1930), Geo Bogza – Urmuz le précurseur (1930), L’Exaspération créatrice, j’écris parce que la vie m’exaspère (1931), La Réhabilitation du rêve (1931, titlu plasat si pe frontonul antologiei de fata), Paul Sterian – La Poésie agressive/Le Poème-réportage (1931), Miron Radu Paraschivescu – La Transfiguration du mot (1932). Si iar, de data asta aflindu-ne in anul de gratie V al revistei: Geo Bogza – Trois fragments autour d’un article du code penal (1932), Sasa Pana – Ne vous penchez pas à l’extérieur (1931), Gheorghe Dinu – Suggestion au seuil d’un procès (1932).

Dosarul revistelor directoare de canon avangardist, in versiunea Ion Pop, se incheie cu textul manifest din 1933 al celor de la Viata imediata, Geo Bogza, Paul Paun, Gherasim Luca, S. Perahim – La Poésie que nous voulons écrire. Ma veti intreba, atit cu revistele? Nu tu Bilete de papagal, nu tu Pula, nu tu Radical, nu tu Ulise, nu tu Zodiac? Nu. Acestea, desi gazduiau cu nemiluita texte ale unor avangardisti precum Ionathan X. Uranus, nu erau niste reviste exclusiv avangardiste, elementul belicos nefiind punctul lor forte. E un raspuns pe care il deducem. Explicatia antologatorului o voi pune in discutie mai jos.
Revin deocamdata la ultima parte a textelor din prima sectiune a antologiei, „textes programmatiques“. Acestea sint Dialectique de la dialectique. (Message adressé au mouvement surréaliste international) din 1945, semnat de Gherasim Luca, cel mult iubit de Gilles Deleuze, si de catre D. Trost la 1945 in Infra-Noir, Éloge de Malombra. Cerne de l’amour absolu semnat colectiv de Gherasim Luca, Gellu Naum, Paul Paun, Virgil Teodorescu si D. Trost, scris in 1947 si publicat in Surréalisme, Le Sable nocturne de aceiasi semnatari, publicat in catalogul Le Surréalisme en 1947 – expozitie internationala a surrealismului, prezentata de André Breton si Marcel Duchamp, Édition Pierre à Feu, 1947.

A doua parte a antologiei incorporeaza, cu unele exceptii, selectii beletristice ale autorilor din prima parte. intre paranteze fie spus, fiecare autor antologat beneficiaza de o scurta (si foarte utila) fisa biobibliografica si de un medalion pictorial cu portretul autorului in cauza, portrete semnate, in cea mai mare parte, de Perahim, M.-H. Maxy, Marcel Iancu, Victor Brauner si Silvan.
Printre autorii prezenti aici, care nu figureaza in prima parte a antologiei, sint de gasit un Urmuz in excelenta traducere a lui Eugène Ionesco, un Tristan Tzara in versiunea Claude Sernet sau Colomba Voronca, Victor Valeriu Martinescu in traducerea lui Dan Ion Nasta, Constantin Nisipeanu in versiunea lui Vincent Ilutiu, Eugène Ionesco excelent surprins in franceza de catre Marie-France Ionesco, Max Blecher intr-o traducere exceptionala apartinind Marianei Sora. E foarte greu sa deducem criteriile care au determinat selectia textelor. Cert este faptul ca acestea raspund transparent directivelor din manifest, stabilind astfel un dialog interesant intre cele doua parti ale antologiei.

- Criteriile care au stat la baza alcatuirii prezentei antologii
Acesta este arsenalul bibliografic al antologiei de avangarda romaneasca pornita pentru a nu stiu cita oara la Paris. Posibilele criterii care au stat la baza alcatuirii prezentei antologii sint de gasit in notele preliminare ale textului care prefateaza opul, textul apartinind criticului Ion Pop. Conform acestuia, „l’espace littéraire roumain n’y fait pas exception, d’autant plus que toute une tradition de sa modernité culturelle l’a rendu particulièrement sensible à ce qui se passait en France depuis le premier romantisme jusqu’aux expériences symbolistes.“ Prin urmare, „les racines de l’avant-garde roumaine doivent être identifiées dans le milieux artistique du symbolisme tardif. En 1912, lorsque les très jeunes Ion Vinea et Marcel Iancu éditaient à Bucarest la revue Simbolul, avec la collaboration d’Adrian Maniu et de Tristan Tzara, le mouvement symboliste avait déjà vécu ses grandes heures.“ in continuare, demersul critic al lui Ion Pop este unul preponderent descriptiv. Autorii, textele, actiunile care se prezinta ca fiind de natura dadaista, futurista, surrealista, integralista sint creditate ca atare. Tot ce face referinta la Breton&o in literatura romana din acea perioada trece ca fiind „avant-garde“. in consecinta, Urmuz e considerat precursor pentru ca cei de la unu l-au vrut asa, Eugène Ionesco e avangardist numai prin citeva fragmentele teribiliste din Nu, Max Blecher e avangardist numai pe segmente care gidila imagismul bretonian, s.a.m.d.

Avangarda romaneasca, insa, trebuie cautata si in alta parte, nu doar in revistele autointitulate asa. De exemplu in absurdul mistic, cu puternice influente guenoniste, al unui Ionathan X. Uranus, in absurdul expresionist al unui George Ciprian, in cel humoresc al lui Grigore Cugler, dar si in textele unor irealisti precum H. Bonciu ori Constantin Fintineru, al caror blecherianism a fost discutat de Mihai Zamfir in Cealalta fata a prozei, si pe marginea biografiei carora se poate specula critic cu succes, cum sugera Simona Popescu in prefata la reeditarea romanului Interior de Fintineru, la Editura Polirom.
Din studiul si antologia lui Ion Pop, francezii vor afla ca la noi au existat niste „écrivains de second plan“ (Ion Pop) si nu „cealalta avangarda“ cum o numea Dorin Liviu Bitfoi, din care fac parte unii dintre scriitorii sus-amintiti. Vor afla, de asemenea, ca un scriitor ca Max Blecher si-a ratat opera acolo unde nu e bretonizant si ca Sesto Pals nici nu a existat. Dar oare nu exista si o avangarda de nisa, imbricata pe alte curente de gindire sau literare ale epocii? Textele din La Réhabilitation du rêve devin, din acest punct de vedere, o corecta ilustrare a ipotezelor din prefata si nu invers, cum ar fi fost mai plauzibil.

Pe ultima pagina a antologiei, editorul mentioneaza: „L’impression, confiée à l’imprimerie Ramo à Bucarest, a été achevée le mercredi 31 mai 2006, 68 ans jour par jour après la disparition de Max Blecher. La publication de cet ouvrage peut être considérée comme une Aventure dans l’irréalité immédiate!“ – autoironie amara pe care inca nu stiu cum s-o gust. Ma intreb cum o vor fi gustat francezii.