Teoretic, prin relatia ei privilegiata cu limba, literatura se afla in centrul comunicarii, care, la rindul ei, este centrala in functionarea societatii. De unde pare sa rezulte ca literatura este centrala intr-o societate.
De aici am putea conchide ca fiecare intilnire dintre un grup de scriitori maghiari si un grup de scriitori romani ar reprezenta un moment istoric, marcind fundamental si pe termen lung relatia dintre societatea maghiara si societatea romaneasca.
Si totusi, realitatea ne demonstreaza ca traim intr-o lume in care „epopeile nationale“ se demitizeaza si se relativizeaza, literatura si artele nu se mai afla demult pe postamentul care marca in mod traditional conditia lor „sublima“, iar societatile devin tot mai diverse si complexe, principiul lor de agregare interna deplasindu-se de la respectul pentru normele invariabile la dialogul si dezbaterea permanente.
Punindu-se in aceasta lume, problema relatiilor culturale dintre Ungaria si Romania trebuie sa tina cont de legile si dinamica ei. Din acest punct de vedere, participarea la intilnirile pe tema canonului estetic organizate de Centrul Cultural Roman de la Budapesta, in 22, 23 mai, mi-a prilejuit o dubla surpriza placuta. Pe de-o parte, pentru ca am avut prilejul sa intilnesc vechi prieteni precum poetii Tótle Krisztina si Vörös István si romancierul si dramaturgul Márton László, si, totodata, sa cunosc scriitorii si intelectualii legati de revista si editura Jélenkor din Pécs si de cercul József Attila. Pe de alta parte, pentru ca am descoperit, in persoana dnei Ana Maria Pop, directoarea Centrului Cultural Roman de la Budapesta, un manager cultural inovativ si lucid.
Buna selectie a „esantioanelor“ maghiare si romanesti a permis ca discutiile sa se lege destul de repede, ele concentrindu-se, in ultima instanta, chiar asupra temei pe care o enuntam mai sus: transformarile cimpului cultural, transformarile conceptului de cultura, relativizarea valorilor si chiar a reprezentarilor asupra valorii. Spun ca selectia a fost bine facuta fiindca ea a demonstrat urmatorul lucru: cel mai bine se pot intelege unii cu altii cei ce fac efortul constant de a se intelege pe ei insisi.
Faptul ca atit de partea maghiara cit si de cea romana s-au aflat scriitori si intelectuali orientati catre intelegerea si redefinirea conditiei literaturii inauntrul unei societati de tip liberal a facut ca discutiile despre canon sa nu esueze in lamentabile lamentatii pe marginea unor pierdute privilegii simbolice sau chiar „administrativ-financiare“ ale culturii.
Pe de alta parte, selectia participantilor a fost inteligenta fiindca a creat premisele unor colaborari viitoare intre institutiile reprezentate la intilnire (Asociatia Scriitorilor Profesionisti din Romania si Cercul Jozséf Attila, Editurile Univers si Paralelea 45 si Jélenkór, revistele Jélenkor, Observator cultural, Paralela 45, Interval si, nu in ultimul rind, chiar daca nu complet „oficial“, Universitatile din Budapesta, Bucuresti, Pécs, Brasov). De retinut strategia de a invita persoane active simultan in mai multe domenii – publicistic, editorial, academic, institutional – astfel incit colaborarile ulterioare sa se poata dezvolta „radial“.
O alta dovada de luciditate din partea d-nei Pop este efortul sau de a monitoriza proiectele care se nasc ca urmare a evenimentelor pe care Centrul le „produce“ fiindca stabilirea unui criteriu realist de evaluare a propriei activitati este singura cale catre eficienta, iar eficienta (inteleasa, evident, nuantat si adecvat) este un principiu esential intotdeauna cind avem de-a face cu banul public.

