OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Domnule Bogdan Murgescu, cum ati caracteriza intreaga poveste, cu respingerea unui proiect pe care l-ati propus Institutului Revolutiei Romane din Decembrie 1989? E vorba de cenzura stiintifica? E vorba de incercarea de a pastra doar linia oficiala, sustinuta de Ion Iliescu?

Evident, este vorba de un act de cenzura stiintifica. Pe de alta parte, faptul ca am putut publica in alta parte volumul pregatit pentru Institutul Revolutiei arata ca in Romania de astazi cenzura in stilul practicat in timpul regimului comunist nu mai este posibila. Pina la urma, in zilele noastre, daca cineva dintre noi vrea sa afirme un anume punct de vedere, el reuseste sa o faca; problema este azi mai degraba daca esti auzit si eventual ascultat, dar aceasta este deja o alta problema.
in ceea ce priveste sensul acestui act de cenzura, eu nu sint convins ca el a fost menit sa apere linia interpretativa a lui Ion Iliescu legata de revolutie. Desigur, Ion Iliescu are discursul sau propriu cu privire la Revolutie, iar volumul pe care l-am pregatit eu privea lucrurile intr-un mod diferit de acest discurs; oricine va citi volumul in ansamblul sau sau numai unele dintre studiile autorilor care au colaborat la volum isi va da lesne seama de aceasta.

Totusi, nu Ion Iliescu a fost acela care a oprit volumul de la publicare. Ion Iliescu a parut mai degraba incurcat de intregul conflict si incapabil sa ia o decizie care sa opreasca deriva Institutului. Pentru ca de fapt aceasta este adevarata problema. Institutul Revolutiei se afla in deriva. El nu isi indeplineste decit in mica masura menirea fixata prin lege, iar monopolizarea publicatiilor Institutului de catre istorici de scoala veche, in frunte cu directorul general adjunct al Institutului, dl prof. univ. Ioan Scurtu, este o cale sigura de ratare institutionala.
in ce relatii mai sinteti acum cu acest Institut? Mai lucrati acolo?
Eu am fost si sint inca membru al Consiliului Stiintific, neretribuit. Pe de alta parte, din toamna anului 2005 si pina in ianuarie 2007 am fost angajat si ca expert, retribuit. Am acceptat aceasta functie nu pentru bani – putini – ci pentru ca am considerat ca tema Revolutiei este mult prea importanta, stiintific si politic, pentru a o lasa sa fie ratata – fie prin interpretari excesiv politizate, fie prin abordari vetuste istoriografic.
Am sperat sa pot construi macar o parte din institutie intr-un mod modern, racordat la stiinta secolului al XXI-lea. Publicarea unei reviste adresate cu precadere comunitatii stiintifice internationale era o parte esentiala a acestui proiect.

Dupa ce numarul propus de mine a fost respins, am incetat relatia contractuala, retragindu-ma din functia de expert. Am ramas insa membru al Consiliului Stiintific, astfel incit in organismul respectiv sa mai existe macar o voce diferita de cea a partizanilor domnului Ioan Scurtu.
Din punctul dvs. de vedere, Institutul a adus vreo contributie notabila in deslusirea evenimentelor din decembrie 1989 sau putem vorbi doar de sinecuri oferite cu generozitate de Ion Iliescu, presedintele Institutului?
Depinde foarte mult de felul cum definim „contributie notabila“. intr-un proiect de strategie prezentat in octombrie 2005, sugerasem ca Institutul sa se concentreze pe crearea unei platforme prin care izvoarele referitoare la Revolutie sa fie facute accesibile – inclusiv on-line – unui numar cit mai mare de cercetatori din lumea larga. Accentul cadea deci pe interviuri cu participantii la Revolutie si pe digitalizarea izvoarelor scrise si/sau audio-video. S-a preferat insa o alta directie, si anume aceea a elaborarii unor lucrari „de interpretare“.

Dl Scurtu a produs chiar o sinteza de istorie a revolutiei. Puneti-o alaturi de cartea lui Peter Siani-Davies (traducerea romaneasca a aparut la Humanitas in 2006) si veti avea o clara reprezentare a limitelor productiei sale istoriografice.
in legatura cu „sinecura“, lucrurile sint ceva mai complicate. Dl Iliescu s-a implicat cu adevarat doar in numirea conducerii Institutului, si nu in cea a restului personalului. Pentru a vedea in ce masura este vorba de sinecuri, ar trebui sa confruntam sumele primite de fiecare angajat cu cantitatea si calitatea muncii prestate, in limitele sarcinilor de serviciu stabilite de conducere. in ceea ce priveste conducerea, ar trebui sa avem in vedere si felul in care Institutul isi atinge obiectivele de etapa fixate printr-o strategie sau printr-un contract de management; nu este insa cazul acum, deoarece Institutul nu a adoptat nici pina astazi o strategie demna de acest nume.

Se poate eficientiza activitatea Institutului sau ar trebui desfiintat, cum sustine Sorin Iliesiu?
Nu sint partizanul desfiintarii Institutului. Desigur, el poate fi desfiintat de Parlament, daca acesta constata ca Institutul nu-si indeplineste menirea. Totusi, tema Revolutiei este extrem de importanta pentru societatea romaneasca actuala. Eficientizarea activitatii Institutului ar presupune ca acesta sa fie condus profesionist, intr-un mod racordat la specificul functionarii institutiilor de acest tip la inceputul secolului al XXI-lea. Din pacate, in actuala constelatie nu este cazul. in conditiile legii actuale de functionare a Institutului, singurul for care ar putea impune o schimbare in bine este Colegiul National. Multi dintre membrii acestuia sint oameni cu o prezenta reala in revolutie si m-as fi asteptat sa pastreze mai mult din spiritul din decembrie 1989. Daca membrii Colegiului National nu vor lua masuri si daca nici Parlamentul nu va impune intrarea in normalitate si in niste standarde de performanta specifice secolului al XXI-lea, atunci nu ne va ramine decit sa asteptam expirarea mandatelor actualei conduceri, in decembrie 2009.