OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Dinu Patriciu nu va uita niciodată umilinţa arestului. Din ea s-a născut ceea ce pare acum o obsesie – înlăturarea lui Traian Băsescu de la Cotroceni. Replica nu vine însă, cum ar fi normal, de la duşmanul oficial al magnatului. Şi-au asumat acest rol grupurile de vigilante care patrulează prin presă în căutarea celor cu legitimaţii anti-Băsescu, suspectaţi că ar perturba liniştea prezidenţială în an electoral. Cazul TRU a relevat că nu toţi cei care şi-au pus pixul şi mintea în slujba şefului statului o fac dezinteresat, animaţi doar de credinţa în forţa taumaturgică a acestui politician. Mercenari sau idealişti, apărătorii cu condeiul ai preşedintelui şi-au abandonat aparatul critic, devenind simpli traficanţi de iluzii. Demisia lor intelectuală şterge, practic, graniţa care îi despărţea, nu numai stilistic, de jurnaliştii terorişti care îl vînează pe preşedinte. Semnul este schimbat şi, astfel, orice posibil contracandidat al acestuia este hăituit, tăvălit prin noroi şi muşcat cu ferocitate de carnasierele publicisticii proprezidenţiale.

 

Principele Radu a avut parte, din momentul în care şi-a anunţat candidatura pentru Cotroceni, de un tratament nedemn. Patrulele de vigilante au ars prima etapă din manualul de anihilare a adversarului elaborat de stînga franceză – cea care presupune ignorarea duşmanului ideologic – şi au trecut direct la discreditare prin aplicarea de etichete infamante. Parvenit, actor mediocru – distribuit acum, în rolul vieţii sale, cel politic, de cine altcineva decît de Patriciu –, apoi colaborator presupus al Securităţii, dar mai ales trădător, prin această candidatură, al Casei Regale şi al Monarhiei. Benignă a fost doar caracterizarea candidaturii drept una excentrică. Pe aceste coordonate s-a deschis frontul. Principele – machiavelic în mod aprioric, pentru că atentează la hegemonia lui Traian Băsescu – este ţinta artileriei grele. Prima victimă este însă spiritul analitic. Radu Duda nu a beneficiat nici măcar de un examen onest, fie şi sumar, al discursului de lansare în groapa cu lei.

 

Dacă ar fi avut răbdarea de a se apleca asupra acestuia, criticii ar fi putut constata că Radu Duda se anunţă a fi un candidat antisistem. Dar nu asemenea lui Vadim sau Becali, detractori pătimaşi ai democraţiei. Principele susţine că, după explozia de libertate de acum două decenii, democraţia s-a inhibat treptat, sub presiunea luptelor politice duse pe toate fronturile şi soldate cu degradarea respectului pentru instituţii, profesionalism şi valori. Ceea ce recunosc, de altfel, înşişi ciracii intratabili ai preşedintelui, reuşind, în schimb, în mod miraculos, să-l absolve pe acesta de orice responsabilitate. La fiecare patru ani, România a intrat într-un nou mandat de dezamăgiri – mai spune Radu Duda. Consecinţa – cetăţenii au pierdut instinctul binelui, iar statul a ajuns la cheremul unor persoane. Etica instituţională a fost înlăturată, iar instituţiile au fost aservite puterii, peste care suverană este doar mediocritatea. Candidatul independent propune, dincolo de o recalibrare axiologică, refondarea României pe principiul echidistanţei monarhice, dar pe scheletul constituţional republican. Neutralitatea şi prestigiul au fost atributele principale ale Casei Regale. Instituţia prezidenţială s-ar putea reabilita prin menţinerea în afara jocurilor politice partizane. Recîştigarea prestanţei ar veni de la sine.

Radu Duda nu are la îndemînă suportul logistic de care beneficiază candidaţii partidelor, în frunte cu actualul preşedinte. El este apolitic, deci un outsider, lipsit, deocamdată, de notorietate şi fără un bazin electoral propriu. Cine l-ar putea vota? Probabil, electoratul regalist vindecat, între timp, de iluzia reinstaurării monarhiei. Ar mai fi, totodată, o parte – dificil de evaluat – a electoratului urban, care a votat în 2004 cu Traian Băsescu doar pentru a bloca ascensiunea la Cotroceni a lui Adrian Năstase. În această zonă, candidatura lui Radu Duda ar intra în coliziune cu cea a lui Crin Antonescu, încă neoficializată, dar foarte probabilă. Culoarul este strîmt pentru amîndoi. Dacă nici unul dintre ei nu cedează după primele sondaje, există riscul de a se anihila reciproc. Astfel, în turul al doilea, românii vor asista neputincioşi la competiţia dintre un populist – Traian Băsescu – şi un demagog – Mircea Geoană. Iar rezultatul nu va mai conta. În scenariul în care Radu Duda sau Crin Antonescu renunţă, cel rămas să poarte stindardul ar avea şanse să pătrundă în turul al doilea, profitînd inclusiv de voturile segmentului tînăr şi educat din marea masă a nehotărîţilor. Avantajul celor doi, judecaţi separat, este acela că nu sînt compromişi şi reprezintă elementul de noutate – singurul care mai poate trezi apetitul electoral amorţit al românilor.

 

Traian Băsescu este promisiunea neonorată, iar Geoană, perdantul de serviciu. Ambii sînt sortiţi eroziunii puternice, deoarece poartă răspunderea pentru o guvernare supraponderală, surclasată de criza economică. Primul test electoral îl vor constitui europarlamentarele, în urma cărora se pot face predicţii asupra prezidenţiabililor. Dacă conglomeratul populist-demagogic – adică PD-L şi PSD – îşi va confirma păguboasa supremaţie, atunci va fi nevoie de o decizie tranşantă. Electoratului autentic de dreapta trebuie să i se servească un candidat unic pentru a se evita canibalizarea voturilor, aşa cum, de altfel, s-a mai întîmplat. Candidatura lui Radu Duda poate complica ecuaţia prezidenţială. Intrarea sa în cursă merita, totuşi, o reacţie echilibrată, fie şi numai pentru că promite igienizarea discursului, într-un spaţiu public dominat de impostură şi mitocănie.