Nr. 611 din 10.02.2012

Memoria locurilor
Biblioteca observator cultural
Editorial
Actualitate
In memoriam
Opinii
Document
Informaţii
Politic
Literatură
Eseu
Memorialistică
Arte
Agenda culturală
Rubrici
Internaţional
 
Carmen MUŞAT
Paul CERNAT
Ovidiu DRĂGHIA
Iulia POPOVICI
Adina DINIŢOIU
Ovidiu ŞIMONCA
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Andreea RĂSUCEANU
Cezar GHEORGHE
Silvia DUMITRACHE
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2008   |   Noiembrie   |   Numarul 450   |   O carte despre „cum se leagă oamenii între ei“

O carte despre „cum se leagă oamenii între ei“

Autor: Cezar GHEORGHE | Categoria: Literatură | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
„Vrei să spun ceva despre Rubik? Păi e ca şi cum mi-ai cere să vorbesc despre ultimii ani din viaţa mea sau despre Facultate, pentru că, în mintea mea, Rubikul se ramifică, adică nu e separat, nu pot să-l privesc ca pe un text separat, ca pe literatură şi-atît, că nu e doar atît. Se leagă de foarte multe lucruri. Se leagă, nu ştiu... de sălile de cursuri, de copiat sau de examene, de copiuţe sau de profi plicticoşi cînd tu ne-nvăţasei că, dacă ne plictisim la un curs, să scriem poezii în timpul cursului. Ieşeau nişte poezii ciudate, cu improvizaţii, cu fragmente din curs. Se leagă de multă bere băută prin locuri dubioase, de cafele. Nu ştiu. Probabil, Rubikul e legat cel mai mult de oameni şi tu spuneai că se leagă de prieteni. Şi-mi amintesc cînd mergeam cu Sonia, cu Elena sau cu Ovidiu la mine-n garsonieră [...] Îmi amintesc de o grămadă de lucruri: de CD-urile lui Gruia, de şalurile tale, pe care le uitai peste tot, de textele plimbate de la unul la altul [...] Nu ştiu, eu mă gîndesc la proiectul ăsta ca la prăjiturile copilăriei, nu mă gîndesc la el ca la un roman propriu-zis, ca la literatură propriu-zisă, ca la o chestie de sine stătătoare. Şi, cînd va apărea, mi se va părea stupid ca cineva să-l analizeze din punct de vedere literar, teoretic, critic, textual sau cum vrei. Deci, nu, eu nu-l văd aşa. Ăstea sînt bla-bla-uri. Rubik nu e literatură. Cu Rubiku’ te joci, îl învîrţi şi gata. Aşa îl înţelegi cel mai bine.“
 
Acestea sînt cuvintele unei rubikautoare, parte a unuia dintre filmele prezente pe DVD-ul care însoţeşte cartea. Să scrii despre Rubik e foarte greu, cum e, de altfel, greu să scrii despre orice lucru care îţi place cu adevărat. Într-adevăr, nu e o carte de literatură în sensul acela grav, somptuos în care scriitorii se iau în serios, fiind înghiţiţi de lumea literară şi de jocurile de culise ale acesteia, lume care naşte false aşteptări, străine de ceea ce se poate numi „eu-însumi“. De altfel, în Rubik nu există un „eu-însumi“, ci un „ei-însumi“, tocmai pentru ca textul să nu se piardă în capcana lui „unu“. Textele sînt organizate pe capitole „relativ autonome“ cu referinţe comune. „Personajele“ se construiesc în jurul unei identităţi de grup – grupul rubicilor – „al celor care participă la scrierea şi citirea «pasajelor literare» în colectivitatea lor“. Rubikautorii transpun în textele lor situaţii diferite, ale căror subiecte pendulează în spaţiul complex al amestecului dintre real şi imaginar – un spaţiu al devenirii (deşi rubikautorii nu ar folosi un cuvînt atît de pretenţios).
 
Scrierea Rubik-ului este sinonimă cu definirea personalităţii, a identităţii artistice şi a relaţiilor interpersonale în grupul restrîns al rubikautorilor, dar şi „în raport cu o societate «ciudată» din care ei înşişi fac parte şi care îi determină“. Rubik-ul este o carte despre tinereţe, despre „cum se leagă oamenii între ei“, despre ce înseamnă să fii tînăr în ziua de azi, despre cum e cînd te-apuci de scris, despre lupta împotriva tiraniei bătrînicioşilor fie ei tineri sau bătrîni, despre comunicarea pe Internet, despre muzicile ascultate, despre revoltă, despre conformismul celorlalţi, despre cărţile citite, despre jocul cu literatura (un joc ca şahul lui Flaubert din Dicţionar de idei primite de-a gata, „mult prea serios pentru a fi doar un joc“), despre toate locurile în care rubikautorii s-au întîlnit, despre toate aceste lucruri deodată şi despre nici unul înainte de toate. Fiecare autor, fiecare întîlnire, fiecare întîmplare se regăsesc şi dispar ca-ntr-o „onirică şi frumoasă devălmăşie“ în aglomerarea de proze, poeme, notaţii imediate, mailuri, filme, versuri de muzică ce apar peste tot şi nicăieri în text pentru a lua pe rînd cuvîntul, ca apoi să lase prim-planul grupului, toate acestea contribuind la ceea ce autorii au numit „efectul de rubik“. S-ar putea spune multe lucruri despre Rubik. Unii ar găsi şi reproşuri. Ar spune că e mult prea încărcat de referinţe culturale, că face exces de experimentalism, că nu e de fapt despre liftiera de la TNB, că nu e coerent etc. Aceste „defecte“ ar putea fi identificate dacă autorii ar scrie „Literatură“ (Cu L mare), dacă ar contribui în mod deliberat la „minciuna metaforică“.
 

Un lucru însă nu se poate reproşa autorilor. În ciuda excesului de referinţe culturale, Rubik-ul nu apare ca fiind „fabricat“, nu e artificial. Rubik-ul este mult mai viu decît multe cărţi „de literatură“ apărute în ultimii ani. Pentru a înţelege importanţa acestui lucru trebuie să amintim că Rubik-ul a început într-o sală de seminar. Din acest motiv, el reprezintă o izbîndă, o victorie asupra influenţei negative a facultăţii, asupra efectului de îndobitocire de care foarte puţini scapă, chiar şi cei care ajung scriitori. Despre această îndobitocire vorbeşte şi Gombrowicz (reper obligatoriu pentru rubici) în Ferdydurke (scena în care elevii sînt întrebaţi de ce trebuie să-l iubească pe poetul Slowacki, aceştia fiind nevoiţi să răspundă: „Pentru că a fost mare poet.“ Atunci cînd Galkiewicz răspunde că nu-l încîntă, profesorul Pimko îi spune „Cum nu te încîntă, Galkiewicz, dacă ţi-am explicat de o mie de ori că te încîntă“) sau în Jurnal atunci cînd spune „Ce-mi pasă mie de Mickiewicz? Pentru mine voi sînteţi mai importanţi decît Mickiewicz şi nici eu, nici nimeni altcineva nu va judeca poporul polonez în funcţie de Mickiewicz sau de Chopin, ci în raport cu ceea ce se petrece şi se spune aici, în această sală.“ Situaţiile asemănătoare celor descrise de Gombrowicz vor fi întotdeauna actuale. Rubik este o formă de apărare, un antidot pentru gîndirea de acest tip. A încerca să-l analizezi numai ca pe un text literar ar însemna să-l privezi de propriul său conţinut, o capcană în care un „critic“ ar putea cădea extrem de uşor. Ceea ce nu înseamnă că textele din Rubik ar fi scrise de amatori, ci doar că acestea nu au neapărat o „miză literară“. Nu încearcă impunerea unei „generaţii“ sau dobîndirea unei legitimităţi. Rubicii „se ţin“ cît mai departe de lumea literară, de jocurile ei de culise şi se apropie neaşteptat de mult de literatură şi mai ales de viaţă.

 


 
 
 
Cele mai citite articole
Primul cincinal de condamnare a comunismului: legenda merge mai departe
Din nou despre şcoală: cîteva lucruri simple
Supravieţuire înainte de alegeri?
AVALON. Modelul prezidenţial
La telefon, Ion Vinea
Cele mai comentate articole
Primul cincinal de condamnare a comunismului: legenda merge mai departe
Exponatul
Din nou despre şcoală: cîteva lucruri simple
Supravieţuire înainte de alegeri?
Caragiale de ieri şi politicienii de azi
Cele mai recente comentarii
Cand "executia simbolica" a tatuclui Base?
Prea multa patima
MEMORIA-I OCHIUL TIMPULUI ( şi nu numai d-lui. Peter Dan)
da, da,
vaz ca,
 
Parteneri observator cultural
Artline Editura Litera Incubatorul de condeie Teatrul Tineretului din Piatra Neamt Modernism Liternet Regizor Caut Piesa
 
filarmonica george enescu ONB Radio Romania Muzical Radio France International Romania Muzeul Ţăranului Român Radio România Actualităţi Radio Romania Cultural
 
Fundatia Culturala Greaca Comunitate foto Godot Cafe-teatru bookiseala.ro Infocarte Uniunea Artistilor Plastici Cartier
 
Elite Art Gallery vreaubilet ro Corporate Image Reteaua literara Institutul Cultural Roman Business Edu Dana Art Gallery
 
International Experimental Engraving Biennial LicArt Senso TV