OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

  Nobleţea spiritului, cartea lui Rob Riemen – avînd, surprinzător, nu o tematică strict intelectuală, ci mai degrabă una cvasireligioasă – ilustrează, fără a-şi propune neapărat aceasta, traseul parcurs de ideea de „umanism“. Acel umanism care pune de-o masă rotundă şi reuşeşte cea mai mare victorie a omului în istoria multimilenară, după invenţia roţii şi a mp3-ului: „conciliază sacrul şi profanul, iluminismul şi romantismul, raţiunea şi mistica“.

Învelite în asemenea speranţe pacifiste, ideile lui Riemen nu au cum să supere vreo conştiinţă: în prima parte a cărţii se distribuie vise la scară mare şi sînt zugrăvite tehnicolor, progresist, cu trafalete, idealuri de film made in USA, cu Statuia Libertăţii în prim-plan.

Dar, cum spuneam, pe autor nu te poţi supăra. Naivitatea feciorelnică cu care ne vorbeşte despre o federaţie mondială, o constituţie mondială, pace mondială şi multe alte delicii (toate mondiale, toate gratuite şi dezinteresate) este un pic răzbunată cînd scrie tăios, comentîndu-l pe Thomas Mann, că „adevărul ar trebui să fie măsura demnităţii noastre“. Militează pentru împăcarea libertăţii cu siguranţa şi prosperitatea şi a culturii cu civilizaţia, cu o dăruire de Miss Europa dedicată pe veci apărării cauzei balenelor. Vede agonia culturii europene, dar vrea s-o vindece băbeşte: cu mîngîieri democratice, în mănuşi septice.

La sfîrşit, cam sătul de înţeleapta hîrjoneală, realizezi că Nobleţea spiritului (cu majusculă sau minusculă) nu-i decît o compresă de luxe cu rivanol aplicată pe rana de unde s-a desprins omul de Dumnezeu. De ce rivanol? Pentru că nu ustură.