OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Urmaresc cu placere prezenta in imaginea de pe ecran a academicianului Constantin Balaceanu-Stolnici. Cu o tinuta distinsa, viu si „de alta data“, calm si atunci cind este suparat, cu o politete care te face nostalgic dupa vremuri apuse, domnul Stolnici are cu ce sa te cucereasca. Nu ar fi doar o chestiune de imagine, de vreme ce, in cartea sa de dialog cu Dragos Paul Aligica, Valeriu Stoica comenteaza in felul urmator: „In momentele de criza, PNL a beneficiat de forta lui Balaceanu-Stolnici pentru a tempera excesele, pentru a gasi liantul necesar in a tine oamenii impreuna, pentru a construi punti si mai ales pentru a defini exact obiectivele. In felul acesta, Balaceanu-Stolnici face proba si a celei de-a doua calitati a familiei sale: este un clarvazator, vede limpede tendintele viitorului…“ (Provocari liberale, Editura Humanitas, Bucuresti, 2003, p. 264).

Academicianul nu va gasi acest tip de aprecieri intre intelectualii critici la adresa ortodoxismului sau militant. Ei si?! Nu spune sloganul Consiliului Europei: „All equal, all different“? Diferentele capata aspecte dramatice doar atunci cind intra in joc valori etice importante pentru destinul comunitar. Cind duc la nedreptati. Asta explica de ce am publicat la un moment dat, in Observator cultural, un text polemic la adresa domnului Stolnici (Constantin Balaceanu-Stolnici si mitul eruditiei la romani, in Observatorul cultural Nr. 49, 2001). Articolul fusese determinat atunci de raspunsul academicianului la o ancheta a emisiunii radio Avocatul ultimei sanse. Realizatorul emisiunii, profesorul Mircea Dutu, discuta cazul unei familii distruse in urma legaturilor incestuoase ale tatalui cu fiica de 15 ani. Intrebat in aceasta chestiune, Constantin Balaceanu-Stolnici a schimbat tinta. „Homosexualitatea este mult mai rea decit incestul“, a declarat ascultatorilor domnia-sa. Reactia homofoba, ca o consecinta a edulcorarii problematicii incestului, m-a facut sa scriu patetic. Cum putea domnia-sa sa rastoarne complet logica lucrurilor? Dar si reactia mea era poate exagerata. Ulterior, de fiecare data cind am urmarit prestatia domnului Stolnici, mi-a parut rau de tensiunea acelor rinduri.

Si iata ca astazi am acelasi sentiment de consternare ca atunci. In Judecata zilei pe care a publicat-o in Ziua din 23 aprilie, academicianul Stolnici spune, nici mai mult, nici mai putin, urmatoarele: „Duminica am asistat cu indignare si amaraciune la un eveniment care nu credeam ca se va intimpla vreodata. Am vazut citeva zeci de «romani» manifestindu-si veneratia pentru cel mai odios monument de pe teritoriul Romaniei, ridicat in Parcul Carol in cinstea primei generatii de guvernanti comunisti care au decimat la ordinele Moscovei, fara mila, elitele noastre de la orase si sate, fapt pe care nu-l pot uita, nici ierta. Cred ca in ziua aceea martirii nostri din cimitirele de la Sighet, Aiud sau Gherla s-au rasucit in mormintele lor.

Este singura data, in cursul lungii mele vieti, cind mi-a fost rusine ca sint roman“.
Din nou, nu pot intelege in nici un fel cum domnia sa poate sa confunde lucrurile intr-o asemenea masura. Cum poate domnul Stolnici sa-si imagineze ca lantul facut de protestatari in jurul Mausoleului fost odata al „eroilor comunisti“ ar fi „venerat“ guvernantii care au aruncat elitele noastre la Sighet si la Aiud? Era gestul unor oameni de constiinta care cereau salvarea unui monument arhitectonic. Daca domnul Stolnici nu este sensibil la valoarea de monument a acestuia, sa aiba incredere in arhitecti si sa urmeze verdictul lor asupra exceptionalitatii acestei opere a lui Nicolae Cucu.

Si ma intreb: cum poate domnul Stolnici sa nu perceapa rana adusa Bucurestiului de proiectul Intiistatatorilor Bisericii Ortodoxe? Cum poate domnia-sa sa nu fie sensibil la natura megalomana a ctitoriei bine numite de Ion Zubascu, intr-un articol din Romania libera, „Catedrala Mintuirii Securitatii“ (Ion Zubascu, Guvernul PSD si Patriarhia vor sa ridice in Parcul Carol „Catedrala Mintuirii Securitatii“, in Romania libera, 27 martie 2004)? Oare nu-i spune nimic faptul ca in rindurile Asociatiei Solidaritatea pentru libertatea de constiinta se afla fosti dizidenti si tineri care au luptat pe baricadele Bucurestiului in 21 decembrie? Nu stie oare ca se aliaza, in campania pentru catedrala, cu laudatorii in sutane ai lui Nicolae Ceausescu, cu mostenitorii fostului regim, cu afaceristii agreati de mafia de stat?
Daca valoarea monumentului din Parcul Carol ramine pina la urma relativa, daca prioritatile unei comunitati sint prin natura lor discutabile, in schimb culpa incalcarii statului de drept este una absoluta. Cum poate Constantin Balaceanu-Stolnici, personalitate de frunte a unui partid important, sa-si asume seria flagranta de incalcari ale legii si ale principiilor care guverneaza viata publica?

Ii sint recunoscator domnului Stolnici ori de cite ori invoca victimele regimului comunist. Insa, daca acestea se vor intoarce in aceste zile in mormint, asta nu se va intimpla pentru ca oamenii de constiinta vor manifesta pentru salvarea monumentelor si parcurilor; ci pentru ca sfidarea legilor, abuzul puterii, negarea vocilor competente isi afla aliati intre personalitati cu respectabilitatea domnului Constantin Balaceanu-Stolnici.