OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Vazut din afara, „scandalul“ disparitiei unor plicuri continind subiecte de la Testarea Nationala pare un bun prilej pentru a demonstra deficientele existente in organizarea examenelor. Si chiar asa si este, pina la un punct.

- Un furt fara miza
Asadar, cineva – sa presupunem chiar un raufacator – a sustras niste plicuri care contineau subiecte de examen. Cei responsabili cu distribuirea miilor de plicuri catre comisiile judetene au observat rapid disparitia si au semnalat faptul la politie. Oricum, hotul n-ar fi putut sa-si valorifice in nici un fel „prada“, deoarece, pentru situatii exceptionale, metodologia prevede realizarea unor noi subiecte care sa le inlocuiasca pe cele furate, pierdute, distruse de inundatii, incendii, accidente etc. pe drumul lung, intii de la minister la cele 40 de centre judetene de examinare, si apoi de la acestea la cele peste o mie de centre locale. Neajunsuri, e drept, ar fi pentru toata lumea, elevi, parinti, profesori, oficialitati, dar profitul pentru hot, zero. O asemenea situatie nu s-a produs insa niciodata de la infiintarea Serviciului National de Evaluare si Examinare (SNEE) pentru simplul motiv ca, slava Domnului, accidente n-au fost, si nici cutremure sau incendii, iar tentatia furtului n-a existat cita vreme el n-ar fi putut aduce nici un beneficiu nimanui. Sa nu ne pacalim singuri: nu precautiile, desi ele sint absolut necesare, iar in cazul examenelor chiar exista, si cu prisosinta inca, au facut ca asemenea incidente sa nu aiba loc pina acum, ci lipsa mizei unui asemenea furt. In fond, aceasta cred ca este cheia problemei: miza. Dar nu a unui eventual furt, ci a examenului insusi.

Or, in toata viltoarea, nimeni nu si-a pus pina acum intrebarea de ce este necesara aceasta formidabila si costisitoare desfasurare de forte la fiecare inceput de vara: sute de mii de candidati examinati in centre speciale (peste 1.000), comisii de examene formate din zeci de mii de profesori platiti (rau, dar platiti totusi!), cheltuieli de organizare enorme (hirtie, stampile, copiatoare, faxuri etc.), mijloace de transport pentru copiii care locuiesc la tara (aproape 50% din populatia tarii traieste in mediul rural) si trebuie sa ajunga la centrele de examene aflate uneori la mare distanta de casa (caci ele se afla de regula in orase), toate contra cost, evident, jandarmi (1.200 anul acesta, zic oficialitatile, platiti si ei) si cite altele. Si putini si-au pus intrebari mai aplicate. Este oare echitabil un invatamint obligatoriu in care apare o diferentiere neta a traseelor educationale la o virsta timpurie (14 ani): filiera teoretica, profil real si profil umanist; filiera vocationala, profil artistic, specializarea arta actorului; profil tehnologic; profil militar, specializarea MAI; profil pedagogic, specializarile invatatori-educatori si bibliotecari; profil teologic etc.? Ofera el sanse egale tuturor elevilor? Ce posibilitati exista ca diferentierea de traseu sa nu devina diferentiere de calitate a ofertei educationale, asa cum se intimpla acum? Si, in cele din urma, care este rostul testarii elevilor dupa opt ani de scoala, in conditiile unui invatamint obligatoriu de zece ani si in situatia existentei unui numar de locuri egal cu acela al absolventilor de gimnaziu?

Oricit as cauta, nu gasesc decit un singur raspuns, desi oficialitatile nu-l recunosc in mod onest: repartizarea elevilor in clasa a noua in licee cit mai „bune“, ceea ce presupune din plecare recunoasterea faptului ca scolile romanesti nu ofera conditii comparabile si deci sanse egale tuturor elevilor. Doar asa se explica acceptarea de catre parinti a lungilor drumuri ale copiilor dintr-un cartier in altul sau chiar dintr-un oras in altul, catre ceea ce se numeste indeobste o „scoala buna“, in conditiile in care, cu siguranta, clasele a noua si a zecea puteau fi urmate si la scoala de peste drum de casa. Sau fuga de „colegiile“ tehnice. Sau de scolile de arte si meserii (SAM) unde ajung, de regula, doar cei ce nu-si mai gasesc loc in licee, si nu cei ce doresc intr-adevar sa invete o meserie. Si, evident, teribila presiune a pregatirii suplimentare in „scoala de acasa“ – meditatiile – cita vreme „scoala de la scoala“ nu poate oferi decit o pregatire medie pentru elevi (ceea ce ar fi trebuit sa fie suficient in conditii normale, dar devine insuficient in actualul sistem de invatamint).

- Evaluarea nu inseamna doar distribuirea plicurilor
Tocmai de aceea, ar fi fost necesara clarificarea cit mai urgenta la nivel conceptual a problemelor legate de implementarea noului sistem si, mai ales, de redefinirea ciclurilor curriculare si a noilor finalitati ale acestora. Dar la trei ani dupa adoptarea Legii invatamintului nimic nu s-a schimbat inca.
Sau nu. S-a gasit o solutie: demiterea directorului SNEE, Adrian Stoica. Desigur, responsabilitatea unui sef, indiferent de institutie, este mare, dar inlaturarea sa, si inca in plina sesiune de examen, la ce ajuta? Si mai ales in conditiile in care inca nu este clar ce s-a intimplat de fapt in acea dimineata de simbata.

Ceea ce putina lume din afara stie este ca actualul sistem de evaluare (primul pina acum in invatamintul romanesc) a fost proiectat pas cu pas de cei citiva experti (putini) condusi tocmai de cel demis acum. Caci evaluarea nu inseamna doar distribuirea unor plicuri catre diverse comitete si comisii, cu riscul, din pacate, al unor accidente naturale sau provocate de persoane vigilente, ci un intreg sistem, care incepe cu stabilirea competentelor ce trebuie evaluate, continua cu elaborarea programelor de examen si se sfirseste cu scrierea subiectelor. Practic, pregatirea examenului din vara lui 2006 a inceput prin iunie-iulie 2005 cu elaborarea programelor pe discipline urmata de proiectarea unor modele de subiecte, de pilotarea acestora, de simularea din luna martie si, in sfirsit, de scrierea propriu-zisa. Tiparirea lor (care dureaza citeva saptamini, datorita numarului mare de probe de la cele doua examene nationale, de testare si de bacalaureat) este doar etapa tehnica, sa-i zicem, si singura care se vede din afara. Este adevarat ca munca de un an a multor oameni poate fi anulata de o neglijenta, dar chiar si in acest caz exista solutii, caci, desi nimeni nu-si doreste, in organizarea unor examene de asemenea proportii este luata in calcul de fiecare data si o asemenea situatie.

Totusi, in loc sa se discute motivele presiunii examenelor asupra intregului sistem de invatamint si sa se incerce gasirea unor modalitati alternative de evaluare, in loc sa se incerce macar aflarea cauzelor acestei concurente acerbe in conditiile unui numar suficient de locuri in scoli pentru toti absolventii clasei a opta, Ministerul a ales, ca de obicei in ultimii ani, solutia cea mai comoda, o demitere care nu rezolva nimic. Sa fim optimisti: miine poate fi mai rau.

Florin IONITA este membru
al grupului Focus-Educatia si face parte din Serviciul National de Evaluare si Acreditare