OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Dacă aş fi terminat facultatea la finele anului al treilea, nu cred că aş fi înţeles mare lucru din matematică. Îmi aduc bine aminte vara lui 1992, cea de după al treilea an de facultate; era vara care a precedat memorabilele alegeri din septembrie 1992, cînd PNL nu a mai intrat în Parlament. În vara aceea, am studiat cu interes ce înseamnă o varietate diferenţiabilă şi am susţinut examenele de analiză funcţională şi de ecuaţii cu derivate parţiale (două pante pentru Sisif). În vara lui 1992, am scris nuvela Imperiul generalilor tîrzii, începînd să fiu foarte interesat de dinamica prozei scurte. Dacă sistemul universitar mi-ar fi oferit posibilitatea să susţin atunci examenul de licenţă, cred că nu aş fi urmat o carieră de matematician, ci aş fi căutat o cale în afara acestui domeniu, care pe atunci mi se părea mult prea auster şi dificil.

Toamna aceasta am studiat atent programa universitară a mai multor facultăţi de matematică din România şi am încercat să o compar cu programa universitară a generaţiei mele, o generaţie care a studiat cinci ani. Cred că, în linii mari, conţinutul este comparabil: primii trei ani de atunci sînt aproape la fel cu primii trei ani de acum. Dar, în ceea ce priveşte experienţa mea ca student în perioada 1989-1994, cred că abia în cel de-al cincilea an de facultate s-a schimbat ceva în viziunea, în înţelegerea şi în maturitatea mea profesională. Poate pentru că făcusem o alegere norocoasă în combinaţia de cursuri opţionale din anii IV şi V, poate că influenţa profesorilor devenise determinantă (şi am avut norocul unor profesori foarte buni la Universitatea din Bucureşti), mi-am dorit să continui studiul matematicii la un nivel mai înalt. Îmi aduc însă bine aminte vara de după anul al treilea şi gîndul pe care l-am avut atunci, de a părăsi matematica; doar cîteva cursuri mai tîrziu eram motivat altfel, devenisem mult mai curios şi hotărît să continui. Îmi doream să aflu cît mai multe, să studiez şi să învăţ idei noi, tehnici noi, abordări noi. Cel puţin din perspectiva mea, cred că am atins pragul maturităţii matematice după anul trei de facultate. Cursurile din primii trei ani se succedaseră prea repede, mi le amintesc ca pe o rafală de informaţie ştiinţifică densă, la limita aglomerării, ceva dificil de urmărit în timpul semestrului şi greu de asimilat eficient.

Aşa cum se ştie, înainte de 1989, sistemul conţinea o contradicţie cu accente dramatice: pe de o parte, pregătea foarte bine vreme de cinci ani de facultate viitori matematicieni, iar apoi nu le oferea slujbe pe măsura pregătirii. Sistemul de repartiţii nu lucra deloc în favoarea talentului. Nu în puţine cazuri, s-a întîmplat ca oameni excelent pregătiţi, cu rezultate universitare foarte bune, să ajungă în învăţămîntul mediu, în poziţii care erau sub calificarea lor. Din nefericire, unii dintre cei ajunşi în astfel de poziţii nu şi-au dat niciodată măsura ca cercetători.

Felix Klein a intuit încă de la finele secolului al XIX-lea, înainte de toate experimentele în educaţie, la toate nivelurile, înainte de toate dezvoltările extraordinare pe care le-au cunoscut matematica şi ştiinţele influenţate de ea în ultimul secol, că numai maturitatea profesională în cadrul domeniului poate să aducă dragostea sinceră pentru munca profesată. Şi oare nu ar fi important ca această dragoste sinceră să fie dată mai departe elevilor? Cred că o facultate scurtă, de numai trei ani, în condiţiile în care studentul lucrează sau se dedică şi altor activităţi, ar putea să nu fie suficientă pentru a te face să te simţi atît de confortabil încît să-ţi iubeşti sincer domeniul. Nu cred că ai timp să te simţi acasă într-o disciplină pe care, cel puţin în teorie, ar urma să o profesezi toată viaţa. Cred că o experienţă academică mai profundă, dublată de o bună îndrumare cu profesori experimentaţi şi bine intenţionaţi ar putea aduce adîncime şi viziune, şi ar putea fi singurul răspuns la multele întrebări ale vremurilor noastre. Poate ar aduce răspunsuri şi la întrebările pe care le ridică dificultăţile economice despre care se discută atît de mult în ziua de azi.