OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Aglaja VETERANYI
De ce fierbe copilul in mamaliga
Roman.
Traducere de Nora Iuga. Postfata de Rodica Binder, Editura Polirom,
Colectia „Biblioteca Polirom. Proza XXI“, Iasi, 2002, 204 p., f.p.


„In timp ce mama atirna de par sus, in cupola circului, sora mea imi povesteste POVESTEA COPILULUI CARE FIERBE IN MAMALIGA, ca sa ma linisteasca.
Cind imi inchipui cum fierbe copilul in mamaliga si ce rau doare, nu ma mai gindesc tot timpul ca mama ar putea sa cada de acolo, de sus, spune ea.
Dar nu ajuta la nimic. Eu trebuie sa ma gindesc mereu la moartea mamei, ca sa nu ma ia prin surprindere. Vad cum isi da foc la par cu facliile aprinse, cum cade rizind la pamint. Iar cind ma aplec spre ea, fata i se descompune si se preface in cenusa.“
Povestea copilului care fierbe in mamaliga a fost scornita ca antidot la frica de moarte. Sora sa mai mare i-o spune ori de cite ori fetita se teme ca si-ar putea pierde mama. Amanunte tot mai insolite si mai grotesti amplifica in timp terifianta istorie. Povestea revine obsesiv. De fiecare data apare cu o cruzime sporita, augmentata absurd, hiperbolizata suprarealist – indicii indirecte pentru o teama in permanenta crestere. Povestea sconteaza, prin functia sa magica, sa pacaleasca realitatea. Fetita consimte la jocul surorii, dar nu renunta nici o clipa la adevarul sau, la propria teama – sursa ea insasi a unei ciudate disponibilitati fabulative. Realitatea imediata nu poate fi devansata ori substituita, ci doar, cel mult, iluzoriu dublata de fictiune.

Pe cit de ingenua, pe atit de consistenta este lectia pe care ne-o ofera in chip alegoric Aglaja Veteranyi. Capodopera ei, micul roman De ce fierbe copilul in mamaliga, prezinta in patru sectiuni povestea unei identitati friabile. Un sotron schiopatat, inginat in propozitii scurte, printre spaime si angoase. O carte in versete tandre despre viata circului si circul vietii, despre labilitatea emotiilor si a familiei, despre scamatoriile supravietuirii si contorsiunile unei sensibilitati casante, aflate intr-o necurmata „strainatate“ („CITE STRAINATATI EXISTA?“). De fapt – un pitoresc poem in proza, produs din perspectiva infantila, mentinut continuu pe muchia fragila dintre naivitatea perceptiva si exuberanta unei fantezii irigate de o uriasa anxietate. Frazarea minimal-puerila, transcriind exterioritatea prin prisma meandrelor interioare, si relatarea seaca, angajata in reflectarea unui prezent asfixiant, suporta fisurari intermitente: fantasmari de un colorit nevrotic si proiectii compensatorii tisnesc in jerbe fastuoase si invadeaza prim-planul narativ, farimiteaza realitatea sordida si o refac piezis: „Oamenii se tem de Dumnezeu, de aceea merg in cer. Acolo exista o sectie speciala pentru artistii care stiu sa zboare.// SI IISUS HRISTOS E UN ARTIST“; „MAI TIRZIU AM SA MA MARIT SI EU CU UN BARBAT BOGAT. s…t In Romania, in afara de dictator si fiii lui, nu exista oameni bogati. Parintii mei au facut bine ca au fugit, pentru ca nu am de gind sa ma marit cu un fiu de dictator“. Ludice, crude, tragice, comice ori tragi-comice, impresiile copilului narator compun uneori, prin simpla lor succesiune, nuclee lirice amintindu-ni-l pe un Nabokov, un Chagall sau un Fellini: „Conducatorul a chemat fiecare elev in parte la discutia de incheiere./ Profesorii sedeau in spatele unei mese si erau foarte inalti, capetele lor ajungeau la tavan./ Gura conducatorului s-a deschis. Din ea au iesit cuvinte./ Pe urma am mai auzit: Ne pare rau, dar aici nu sintem la circ“.

Alteori, in undele imaginatiei infantile sclipesc stranii conexiuni de tip delirant (dadaiste, s-a spus). Iar cite un enunt majusculat asertiv sau interogativ, lasat singur in pagina, traduce eliptic si strident un intreg conglomerat de panici si senzatii: „OARE SE MOARE CHIAR IN TIMPUL CADERII DE FRICA?“; „MAMA E FEMEIA CU PAR DE OTEL“; „NU, TATA NU E TRIST. E CLOVN. DA“; „DUMNEZEU E MEREU FOARTE FLAMIND“; „AICI MINCAREA ARE GUST CA ATUNCI CIND SE STRINGE CORTUL CIRCULUI“. Printre amintiri mediate, mostenite o data cu teama si analfabetismul, in subiectivitatea copilului zornaie, duios si kitsch, ciobuletele unor valori „la mina a doua“. Micul roman al Aglajei Veteranyi freamata de fleacuri rascolitoare: „Stringerea cortului este pretutindeni la fel, ca o mare inmormintare, totdeauna noaptea, dupa ultima reprezentatie intr-un oras. s…t/ In mine se dizolva totul si parca bate vintul. Cel mai mult mi-ar placea sa fiu ca oamenii de afara. Acolo toti pot sa citeasca si stiu cu siguranta ca au un suflet de faina alba./ Cel mai mult mi-ar placea sa fiu moarta. Atunci pling toti la inmormintarea mea si-si fac remuscari“; „La tata bataia e la ordinea zilei. In tara din care vine e ceva obisuit./ In filmele tatei, el vorbeste uneori in limba lui materna, mama si cu mine avem roluri mute./ Sau trebuie sa strigam: AJUTOR“; rulota in care traieste funambulesca ei familie de emigranti se numeste „vagon de locuit“; parintii cara in bagaj memoria, iar copilul, spectrul unui acasa anume, de unde tot frica i-a gonit; Romania natala inseamna mama, apoi gustul si mirosul mincarii pe care o gateste ea oriunde ar merge; la internatul elvetian, unde fetita e lasata pentru o vreme impreuna cu sora sa, elevii stau la coada sa intocmeasca „liste de dorinte“; adultii dovedesc nesfirsite tinjiri melodramatice si esecuri rusinoase; adolescenta presupune numere de varieteu si barbati care se pierd cu firea. S.a.m.d.

Nascuta la Bucuresti, intr-o familie de artisti de circ, si stabilita, in cele din urma, in Elvetia, Aglaja Veteranyi a fost actrita, autoare dramatica si scriitoare. A publicat mult poezie, iar la 37 de ani a cunoscut un dublu debut editorial: in 1999 i-au aparut, scrise in limba germana, volumul de versuri Daruri – un dans al mortilor si romanul De ce fierbe copilul in mamaliga (Editura Deutsche Verlags-Anstalt, Stuttgart). Tradus rapid si in alte limbi de circulatie, pus in scena la Teatrul Neumarkt din Zürich, acesta din urma s-a bucurat de un mare succes, recoltind distinctii si elogii (Premiul pentru cea mai buna carte a anului, Zürich, 1999; Premiul pentru literatura, Berlin, 2000; Premiul Chamisso, München, 2000). In 2001, Aglaja Veteranyi a predat aceleiasi Edituri DVA un al doilea roman, Raftul cu ultimele suflari (care va aparea in curind in Germania), iar in februarie 2002 s-a sinucis.
Carte de o dureroasa originalitate, acaparindu-te ca o piesa de jazz, tensionindu-te contradictoriu – nici n-o mai suporti, nici n-ai vrea sa se termine –, De ce fierbe copilul in mamaliga va fi trezit in mod firesc receptivitatea si simpatia cititorilor de limba germana. Spectaculosul si exotismul volumului, idiomul lui nastrusnic si dramatic, conturind o sfisietoare retorica a psihologiei infantile, reflexele biografice si aluziile la comunismul ceausist au constituit ingrediente destinate firesc succesului. (Cu atit mai mult cu cit e vorba de un autor autodidact.)

In plus, dincolo de orice granite lingvistice si diferente culturale, micul roman al Aglajei Veterayi ne ofera tuturor exact acele adevaruri pe care practica literaturii ne-a invatat sa le apreciem, sa le admiram si sa le valorizam superlativ: cele nascute din cochetarea cu moartea, din suferinta si nefericire. Din pacate, in urma tragicului concurs de imprejurari care a facut ca viata si cariera literara a autoarei sa se fi incheiat deja, nu e deloc greu de prevazut cum mitul suferintei exemplare a scriitorului se va adauga, si in cazul Aglajei Veteranyi, la calitatile efective ale volumului sau; e previzibil modul cum se vor inmulti interpretarile si vor prolifera analizele pe marginea morbiditatii lui nevrotice. Altminteri, forta acestei carti hranite din cruda imanenta si din teroarea realitatii inapte a se falsifica „estetic“ se verifica tocmai prin candida sa impermeabilitate la orice interpretare. Perspectiva agresiunilor hermeneutice pe care paginile Aglajei Veteranyi le vor suporta de acum inainte ne-a impus acest ton retinut si ne-a reamintit pledoaria Impotriva interpretarii a rebelei Susan Sontag, cea care in 1964 propunea, in locul unei hermeneutici saracitoare, „o erotica a artei“…