OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Middlesbrough. Boro, pentru initiati. „Mult mai bine ca Basel. Zeii tin cu noi. Perfect. Sintem ca si in Finala.“ Poate ati auzit refrenul. L-a emis o scoala de gindire cu numerosi adepti. Unfortunately, nimic n-ar putea fi mai departe de adevar – nici macar teza neo-jijianista ca PNG va cistiga urmatoarele alegeri. Singura aparare de ispita acestei seducatoare ineptii e recursul la clasici. in speta, la modelul Ulise: catarg solid, funie groasa, noduri triple. Altfel, hipnotizati de dulcele glas al sirenelor lalaind de pe stinci maneaua: Stim cu mingeaaa, ei nu stieee/Le dam goluuri in prostieee, Olaroiu &Co. se vor trezi din reverie cu incisivii, caninii si premolarii incrustati in piciorul marelui pod mecanic pentru marfuri de la Middlesbrough – simbol al revolutiei industriale, monument de Patrimoniu, arcuit magnific peste fluviul Tees. Iar noi, astilaltii, fraierii de pe margine, milioane si milioane, vom plinge iar in pumni. La figurat, normal – doar sintem barbati. Dupa aia, cind nu ne vede nimeni, poate si la propriu. Putine lucruri dor mai tare ca sperantele inselate, calcate in picioare si ingropate in tarina. Dar omul cit traieste spera. De pilda, ca si in situatia – absurda! – in care Homer nu e autorul lor preferat, flacaii din Ghencea vor ignora cintecul sirenelor si vor intelege, de la antrenor pina la ultima rezerva, ca e groasa (scutit e doar portarul Carlos, din motive obiective: nu are organul intelegerii). Se vor gasi, fireste, destui care sa spuna ca returul cu Basel a fost o aberatie. De acord. Dovada: reactia presei engleze.

- The Guardian despre Boro: „O echipa de vedete rasuflate si de viitori ratati“
Dupa datina, duminicalele britanice au luat la bani marunti tot ce-a contat in ultima saptamina. Absolut tot. Arsenal in semifinalele Ligii Campionilor. Foarte important. Ce mai face concurenta: Villareal, Barcelona, Milan? Spatii ample. Arsenal poate fi prima campioana europeana din istorie fara nici un jucator din tara pe care o reprezinta. Pasionant. Distinsul antrenor Arsene Wenger califica drept „rasism“ orice critica pe tema: „What? Echipa englezeasca fara nici un englez? Ce-i aia?“. in rest, lungi avancronici la marele derby dintre Manchester United si – iarasi – Arsenal (a batut United, cu niste englezi in echipa, prin golul si pasa decisiva date de un englez), ce perle a mai scos Mourinho, precum si pasionantele speculatii despre viitorul antrenor al nationalei Angliei. Aparent, Luiz Felipe Scolari, fost campion mondial cu Brazilia in 2002, candideaza si el la tronul lui Sven-Goran Eriksson, cel mai mare impostor din istoria fotbalului mondial (recititi palmaresul suedezului, vedeti citi bani a luat, in cite scandaluri a fost implicat, uitati-va cum joaca echipa si retineti ca nu vorbim de Liechtenstein). La bursa pariurilor, Scolari l-a detronat pe fostul favorit, pe nume Steve McClaren.

Si Middlesbrough? Ce scrie presa engleza despre o semifinalista in Cupa UEFA, calificata dupa o revenire incredibila, cind adversarii aveau 2-0 din tur si 1-0 in deplasare, iar golul calificarii s-a marcat in ultimul minut? Nici un duminical – dar nici unul – nu a scris un rind, un cuvintel, nimic. Logic: cum spuneam, se comenteaza doar ce conteaza. Bine, dar e Cupa UEFA!!! Da. Conta, eventual, daca erau patru echipe engleze in semifinale. Sau daca adversara Stelei ar fi fost Chelsea, Arsenal, Man United ori Liverpool. Boro, insa? Presa a scris destul de frugal, a doua zi dupa meci, si atit. Citez dintr-o caseta aparuta in The Guardian: „Scuze. Am spus despre o echipa, aflata pe locul 14 in campionat, ca e o adunatura de vedete rasuflate si de viitori ratati, care abia umplu cu spectatori un sfert de stadion. Am gresit. Middlesbrough e o mare echipa, calificata in semifinalele unei competitii europene. ii zice... Glastra UEFA... nu, Oala UEFA... Ah! Asta era: Cupa UEFA“. Stiu, va ginditi ca daca in presa nu, atunci la Televiziune... Meciul s-a transmis in direct pe al patrulea canal al retelei digitale ITV. Nu se receptioneaza in toata tara. Da in general seriale din anii ’60 si emisiuni de bucatarie. Partida nu s-a reluat, nu s-au dat rezumate. Normal. Doar a fost o aberatie.

- Interludiu melancolic cu Craiova si Dinamo
Asa stind lucrurile, iata lista completa cu aberatiile reusite de Boro in acest sezon. 2-1 cu Arsenal. 4-1 cu Manchester United. 3-0 cu Chelsea. Da, victorii. Repet: Arsenal, Man United, Chelsea. Pina la Basel, au eliminat din Cupa UEFA pe Roma si pe Stuttgart. Victoria cu Chelsea au obtinut-o la o saptamina dupa ce Arsenal le administrase 7-0 la Londra. Pe teren propriu, au luat un 4-0 sec de la Aston Villa. Dupa ultimul triumf european, au pierdut, desigur, acasa, cu 2-1, derbyul regional cu Newcastle. Mai lipseste un amanunt ca nebunia sa fie desavirsita. Steve McClaren, cel din povestea cu Scolari, e secundul lui Eriksson la nationala. Gurile rele zic ca fotbalul pe care il joaca echipa Angliei, atita cit e, lui i se datoreaza. in restul timpului, McClaren e antrenorul lui Middlesbrough.
La prima vedere, diagnosticul e clar: oamenii nu sint chiar normali, fotbalistic vorbind. Atit, si ar fi suficient sa puna in garda pe oricine, sa fie cu bagare de seama. Dar numai un naiv crede ca e doar atit. Microbistul lucid (nu e o contradictie in termeni, dimpotriva) stie ca e vorba de mult mai mult. Sa luam cazul nostru, românesc: n-am mai avut o echipa in semifinalele Cupei UEFA de 23 de ani. Ultima a fost Universitatea Craiova.

Personal, sint dinamovist, dar n-am nici un dubiu: Craiova anilor ’80 a fost cea mai frumoasa echipa de club pe care am avut-o vreodata. Cind ne-a eliminat Benfica, am fost bolnav. (Repede: cine era antrenor la Benfica? Sven-Goran Eriksson.) M-a durut carnea, m-a durut sufletul si abia m-am abtinut sa nu pling de jale. Era nedrept. Eram mai buni. Iar noua calificarea aia ne trebuia mai mult. Ei le aveau pe toate: si curent, si apa calda, si mincare, si blugi, si libertate. Ce voiau. Noi aveam saracie, frig, intuneric, cozi cu noaptea in cap, blugi cirpiti de 20 de ori, adidasi sparti, parinti cu timplele incaruntite prea devreme, disperare si Geniul Carpatilor. Victoria Craiovei ar fi insemnat mai mult decit si-ar putea inchipui vreodata vreun occidental. Era singura sansa sa fim si noi in Lumea intii. Macar pret de un meci... in ’84 ne-a plouat sase ore pe stadion, pe un frig de ne clantaneau dintii, si am vazut iar visul murind. De data asta cu Dinamo, pe „23“, in semifinalele Cupei Campionilor.

Un sector intreg era plin cu suporterii lui Liverpool. Au cintat, au scandat, si-au sarbatorit victoria si au plecat. Aratau altfel – erau... na, umani si fericiti! Ne-au batut si ne-au luat viata din noi. Macar au fost mai buni. Dar nu cu mult. Pe 7 mai 1986, visul era iar aproape, cit sa-l atingi. Ne-a invitat un coleg mai instarit sa vedem meciul la color. Avea o garsoniera intr-un bloc nou, pe Victoriei. Am luat troleibuzul de la Foisor pina la Universitate. Cineva din gasca ma tot batea la cap sa dau un pronostic. I-am zis: „daca nu sar captatorii pina la Universitate, cistigam“. S-a repezit la sofer cu tigarile de meci – BT-uri. „Nene, mergi incet, usurel, numai sa nu sara captatorii“. Si i-a spus de ce. Omul a luat doar trei tigari si a mers incet, incet, de era sa pierdem inceputul. Captatorii n-au sarit. Ce stiu sigur e ca la meciul ala am fost toti, fara exceptie, nu claie peste gramada in garsoniera colegului, ci acolo, cu baietii nostri, pe teren, la Sevilla. Or fi simtit si ei? Se implinesc, Doamne, 20 de ani! Ceausescu, Partid, Securitate, Valentin, MAPN? Cacat, nu despre asta era vorba. Asa cum nu-i acuma vorba de Jiji, Copos si restul. Noi si baietii nostri. Noi si ei. Si visul. Credeti ca pentru noi inseamna mai mult?

- Stadionul – centru vital
in 1801, Middlesbrough nu exista. Orasul a fost creat din nimic de citiva industriasi – le trebuia un port nou, de unde sa exporte carbune. Dupa ce s-au descoperit zacaminte de fier, au aparut topitorii si urbea a crescut intr-un ritm absolut delirant, unic in istoria Angliei. in 1890, Middlesbrough avea 90.000 de locuitori, in marea majoritate muncitori in industria grea. Saracie si poluare mai rau ca la Copsa Mica. Azi poluarea s-a dus – odata cu industria grea. Populatia e de aproape 150.000. Rata somajului e de 10% – dubla fata de media pe tara. Normal, fiind un vechi fief al Partidului Laburist. Adica Partidul Muncitoresc. „Sa piara saracia, dar nu cumva sa raminem fara saraci – altfel, ne pierdem obiectul muncii.“ Viata ramine grea, dar e interesanta. Lucrul e lucru, distractia e distractie. Iar Stadionul – centrul vital. in pofida insinuarilor din presa centrala, media de spectatori e de 30.000 pe meci. Un locuitor din cinci. Fotbalul a aparut oficial in 1863. FC Middlesbrough in 1876. Timp de 128 de ani, n-au cistigat nimic. Nici un campionat, nici o cupa. Zero. Au cazut in B, apoi in C, au fost la un pas de desfiintare in anii ’80.

- Nu pasioneaza pe nimeni Cupa UEFA?
Clubul a fost salvat de Steve Gibson, milionar care si-a facut averea cu transportul de gaze, lichide si pulberi industriale. Boro e boala grea. Iar Gibson e un caz fara speranta de lecuire. Cumpara clubul, cladeste un stadion nou, o frumusete, urca echipa in prima liga. Profit? Ce profit? Las’ sa fie fanii fericiti! Boro retrogradeaza, promoveaza iar. E adus manager Brian Robson, fostul „Captain Fantastic“ de la Manchester United. in ’97, Robson isi duce echipa in Finala Cupei si in Finala Cupei Ligii. Le pierde pe amindoua si retrogradeaza. Trauma majora. Patronul adusese vedete straine: brazilianul Juninho (primul, nu cel de la Lyon), italianul Ravanelli, fost campion european cu Juventus. Si tot degeaba. Promoveaza iar, primii straini pleaca, vin altii. Nume mari, dar la sfirsit de cariera. Croatul Alen Boksici devine cel mai bine platit jucator din istoria ligii engleze: 89.000 de euro pe saptamina. Da citeva goluri, se accidenteaza, mai joaca, mai sta. Pleaca peste doi ani, cu buzunarele doldora. Cu tot regretul, Gibson il concediaza pe Robson si-l angajeaza in 2001 pe Steve McClaren. Fusese secundul lui Alex Fergusson, la Man United. impreuna cistigasera in ’99 Campionatul, Cupa Angliei si Cupa Campionilor. Sir Alex ar fi trebuit sa se retraga in 2002 sau 2003, iar secundul lui sa preia friiele. Patriarhul se razgindeste, insa McClaren decide sa plece la Boro, mai ales ca noul club ii permite sa fie si secund la Nationala. in 2004, echipa celor doi Steve, Gibson si McClaren, cistiga in sfirsit ceva: Cupa Ligii.

Cel mai putin prestigios trofeu din fotbalul englez, dar nu conteaza! E argintarie ! Prima, dupa 128 de ani! Fara banii celor Patru Mari si fara sa fie o destinatie cit de cit atragatoare pentru vedete, Boro face totusi achizitii excelente: atacantul Mark Viduka si portarul Mark Schwartzer, colegi in nationala Australiei. Olandezii Jimmy Floyd Hasselbaink si George Boateng. Nigerianul Yakubu, golgeterul echipei. Italianul Maccarone, fost campion european de tineret. Spaniolul Mendieta, de doua ori finalist al Cupei Campionilor cu Valencia. Brazilienii Rochemback si Doriva. Dar temelia ramine engleza. Ca si stilul de joc. Cu regularitate, Boro aliniaza patru sau cinci jucatori englezi, mergind pina la 7! De neimaginat intr-un campionat dominat categoric de importuri. E un melanj: de la veterani, ca stoperul Southgate (capitanul echipei), la jucatori crescuti in propria ograda, ca Parnaby si Downing, Boro da nu mai putin de 19 jucatori nationalelor de juniori si tineret! E drept, rezultatele catastrofale sint mai mult vina pustilor. Dar McClaren ii incearca in continuare, iar Gibson nu se opune.
Fanii locali, oricit l-au iubit pe Juninho, oricit ii venereaza acum pe Hasselbaink si pe Viduka, vor sa vada fotbal englezesc. ii ignora intreaga tara? Presa ii trece cu vederea? Nu pasioneaza pe nimeni Cupa UEFA? Nici o problema. ii pasioneaza pe ei. Asa au inceput si Manchester, si Liverpool, si Arsenal, si Chelsea: cu primul pas, cind s-a putut, cum s-a putut. La Middlesbrough a durat 128 de ani. Dar a venit. Acum, il vor pe al doilea.

- Nu le dai mingea, le imprumuti statutul PNG
Pentru Steaua ar trebui sa fie limpede. Boro e un adversar care trebuie tratat cu respect neconditionat, nelimitat, total si absolut. in esenta – genul de respect care te face sa dai (metaforic) cu adversarul de pamint o data, si inca o data, si inca o data, si tot asa pina ramine lat. Adica gol, gol si iarasi gol.

Daca nu i-o faci tu intii, ti-o face el. Jocul englezesc e direct, in forta si, mai ales, purtat intr-un ritm sufocant. Nu va luati dupa ce vedeti la televizor – pe micul ecran si bolizii de Formula 1 par cumva potoliti. Toti jucatorii straini din Anglia, fara exceptie, au avut probleme de acomodare – tocmai din cauza ritmului de joc. Si aici e cheia. Intri in ritmul lor – te distrug. Gifii, eziti o clipa, pierzi mingea – sint gramada pe tine in careu, instantaneu, si iti dau gol. Fotbalul englez e inca in perioada revolutiei industriale. Se trage cu tunul, nu cu laserul. Se merge cu trenul, nu cu supersonicul. Si nu fara temei. Degeaba parchezi supersonicul in fata portii, vine trenul, trece ca prin brinza, au 1-0. Chiar daca e ultima secunda de joc. in Anglia, finalul meciurilor strinse se cheama „death“. Adica moarte. E un moment cind se marcheaza foarte multe goluri. Asa ca, in primul rind, nu pierzi mingea. O plimbi, ca doar stii cum. Le prezinti stadionul, publicul, le citezi din clasicii literaturii române, le vorbesti de istoria zbuciumata a poporului nostru, le imprumuti statutul PNG. Dar nu le dai mingea. Fara ea, n-au ce sa-ti faca. Evident, nu poti s-o tii asa la nesfirsit. Tot dai o pasa aiurea si se alege praful. Si-apoi, ca sa cistigi trebuie goluri. Turatia lor e foarte ridicata, dar e constanta.

Ca la strung. Piesa se invirte, cutitul ramine fix si musca din metal in sus si in jos. Piesa fiind echipa adversa. Ca sa nu te prinda in menghina, ii scoti din ritm. O calcatura moale, una tare. Cu oile lor, nu cu ale noastre. I-ai adunat la centru? ii tii o vreme, ii amesteci bine si, brusc, ii dai bataie spre careul lor. Cu mingi la firul ierbii, nu pe sus. in pase scurte, omul cu mingea sustinut mereu. Ideale sint patrunderile in careu, pe lateral – pasa la cine vine lansat din urma si sut pe jos, la radacina barei.
in al treilea rind: sa nu te uite Dumnezeu driblind, nu suta in portar, nu te lacomi sa tragi din unghi in vinclu, cind ai doi oameni demarcati in mijlocul careului. Adica nu-ti bate joc de sansele clare. Sint, totusi, generosi: iti pun pe tava, matematic, cel putin doua ocazii de gol pe repriza, din greselile lor. E o crima sa nu profiti.
Sigur, de pe margine, totul e simplu. Dar asta e diviziunea muncii in fotbal. Treaba lor e sa cistige, a noastra sa chibitam. Unii fara altii nu putem. Iar daca nu visam... nu mai e fotbal. Ceea ce nu se poate.