OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Angie SAGE
Magie
Ilustratii de Mark Zug
Traducere de Irina Bojin
Editura Corint Junior, Bucuresti,
2007, 568 p.

Jon BERKELEY
Palatul Rasului (Aventurile lui Miercuri),
Ilustratii de Brandon Dorman
Traducere de Laura Botorcu
Editura Corint Junior, Bucuresti,
2007, 440 p.

Patrick CARMAN
Atherton. Casa Puterii
Traducere de Sorin Voinea
Editura Corint Junior, Bucuresti,
2007, 384 p.

O evadare din mainstream in tinuturile literaturii fantasy s-ar putea sa fie, macar din cind in cind, o gura de aer proaspat pentru oricine: pentru cititori avizati sau mai putin avizati, pentru cronicari, pentru filologi pedanti pierduti „printre tomuri bracuite“ si – de ce nu? – pentru cei ce sint ei insisi scriitori (aspiranti ori scriitori in toata puterea cuvintului). Pentru ca lectura unui fantasy redeschide supapele imaginatiei – ale unei imaginatii atrofiate, mutilate de ingurgitarea prea multor autofictiuni (de exemplu) sau a prea multor „halci“ de proza realista, autenticista, mizerabilista, psihologizanta etc. etc. (hranitoare si acestea, nu-i vorba, dar nu in cantitati exagerate...).

Fantasy-ul satisface apetitul – cit se poate de sanatos – pentru Poveste si odihneste nervii suprasolicitati de atitea si atitea tomuri, opuri, opuscule de proza experimentala (unele cu adevarat remarcabile, desigur). Dar nu e numai asta. Literatura fantasy e mai mult decit relaxare, delectare, devorare gurmanda a unei epici care te tine cu sufletul la gura; e o oferta de iesire din imanent, o portita spre metafizic, uneori o invitatie la reflectia asupra religiosului, totul sub aparenta simplitatii, a povestii „de adormit copiii“. Sa nu uitam ca marii creatori ai genului – un Tolkien, un C.S. Lewis – sint teologi si eruditi cunoscatori ai literaturilor medievale si ai mitologiei si ca „simplitatea“ naratiunilor fantasy este, de cele mai multe ori, un echivalent al rafinamentului si o strategie foarte abila gratie careia retele complexe de semnificatii sint topite discret in text si accesibilizate. Ample povesti initiatice si simbolice, epopeile fantasy se adreseaza in egala masura novicelui, caruia ii transmit, explicit sau subliminal, un mesaj „pedagogic“, si cititorului inteleptit, bucuros sa mediteze asupra unor lumi posibilie, alternative la lumea contemporana dezvrajita.

C.S. Lewis isi prefateaza unul dintre volumele Cronicilor din Narnia prin urmatoarea dedicatie cu tilc: „Draga Lucy, povestea asta am scris-o pentru tine, dar cind am inceput sa lucrez la ea nu mi-am dat seama ca fetitele cresc mai repede decit cartile. Drept care acum esti deja prea mare pentru povesti, iar cind cartea va fi publicata vei fi si mai mare. Dar intr-o zi, vei fi destul de batrina ca sa citesti din nou povesti“. Cu siguranta, literatii care asaza fantasy-urile, cu lejeritate suficienta, pe raftul „literaturii pentru copii“ nu sint destul de batrini (in sensul lui Lewis) ca sa poata intelege ca „povestile“ unui Peter Beagle sau ale unui Robert Jordan nu sint cu nimic mai prejos decit, de pilda, mai mult ori mai putin complicatele romane introspective.

Si, as adauga, nici mai formalizate decit diferitele categorii mainstream de naratiune (orice ar zice Mihai Iovanel, care – undeva, intr-o recenzioara la romanul lui Angie Sage, Magie – pare convins ca „Fantasy-ul e genul cel mai dependent de cliseu“).
Prejudecata in virtutea careia fantasy-ul ar fi un gen de literatura minora nu e, indraznesc sa spun, nicaieri mai greu de dislocat decit in mintile literatilor romani. Nu avem fantasy-uri autohtone, pentru ca scriitorii se tem probabil de o proasta receptare critica si pentru ca vor cu orice pret sa fie asimilati de mainstream. Avem, ce-i drept, vreo doua-trei carti care cocheteaza cu fantasy-ul (in afara de cartea lui Iordan Chimet, inchide ochii si vei vedea orasul, care e un fantasy pur), dar autorii lor nu au curajul de a-si asuma pina la capat optiunea pentru acest gen, dovada ca isi mixeaza povestea cu ingrediente ale prozei metatextuale sau ale prozei postmodernist-parodice.

Inutil sa mai spun ca nu avem nici publicatii si nici site-uri de profil. Ne putem bucura insa de traducerile din literatura fantasy straina, din ce in ce mai numeroase si din ce in ce mai bine bransate la actualitate. Dupa Nemira, RAO si Tritonic, Editura Corint vine in forta cu o oferta foarte generoasa de carti fantasy. Ma opresc aici doar la trei dintre titlurile aparute in prima parte a anului: Magie de Angie Sage, Atherton. Casa Puterii de Patrick Carman si Palatul Risului de Jon Berkeley – desi, cu siguranta, si alte carti ar fi meritat atentia (de pilda, Trilogia nomilor a clasicului autor de fantasy Terry Pratchet sau Piatra sculptata, primul volum din trilogia Cartea timpului a francezului Guillaume Prévost, doctor docent in istorie). Sint carti aparute de curind in tara lor de origine, lansate acum un an sau doi ori chiar in urma cu citeva luni (Patrick Carman).
Dintre cei trei autori pe care i-am ales, Angie Sage este cea mai cunoscuta si, din cite imi dau seama, cea mai valoroasa. Desi aflata la primul sau roman (a mai scris pina acum carti de povestiri pentru copii), scriitoarea britanica se poate lauda cu o notorietate de invidiat.

A scris Magie (2005) – o carte destul de masiva, prima dintr-o serie numita Septimus Heap – in doar un an, pentru ca in 2006 deja sa publice un al doilea volum. De fapt, autorii de fantasy in general par sa aiba aceasta capacitate extraordinara de a scrie rapid, cu mare, foarte mare usurinta, cu naturalete si cu suplete; imaginatia ori fraza lor nu da semne de oboseala de-a lungul sutelor sau miilor de pagini, dialogurile curg mai firesc, mai verosimil decit in multe romane mainstream; sint scriitori profesionisti, cu forta epica si cu stiinta a constructiei. Romanul lui Angie Sage vadeste o scriitura tacticoasa, foarte atenta la detaliile de atmosfera; de aici si impresia de consistenta si de verosimilitate a lumii – cu geografia ei fabuloasa – unde se petrec aventurile familiei Heap, ale Vrajitoarei Neobisnuite Marcia Overstrand, ale stafiilor ori ale sobolanului mesager Rattus Rattus. Povestea e depanata pe indelete, ca o istorie luata din realitate parca, personajele, chiar si cele secundare, au carnatie, sint individualizate inteligent.

„Magia“ romanului autoarei britanice consista in a crea impresia de viata autentica, de realitate acolo unde, de fapt, totul e fantezist, fabulos. Mai ca iti vine sa crezi ca vrajitorii sint prezente cu totul si cu totul obisnuite sau ca existenta unei cladiri imense ca Hardughia care ocupa spatiul unui cartier intreg nu-i deloc o imposibilitate. Ca specie, Magie este un Romantic Fantasy ironic, cu foarte discrete sugestii feministe. Nota Bene: Romantic Fantasy-ul este o specie abordata cu precadere de autoare (si destul de bine reprezentata, cele mai importante exploratoare ale genului fiind Marion Zimmer Bradley, Katherine Kurtz, Elizabeth Lynn, Mercedes Lackey, Jessica Amanda Salmonson), construita prin inversarea polemica a structurilor Heroic Fantasy-ului. Lumii Eroilor, a Luptatorilor i se substituie un univers al unei feminitati active, combative, cu Amazoane ferme, cu Magiciene redutabile ca simpatica Marcia Overstrand s.a.m.d. in cetatea fantastica din romanul lui Angie Sage puterea se transmite pe linie feminina, de la Regina la fiica, si numai demonismul vrajitorului malefic DomDaniel ar putea sa schimbe aceasta regula...

Tot un britanic, Jon Berkeley, de profesie grafician, a publicat anul trecut prima sa carte, Palatul Risului (Aventurile lui Miercuri), o istorioara initiatica amuzanta, un Urban Fantasy care ar putea rivaliza cu cartile lui Travers despre Mary Poppins. in spatiul citadin desacralizat al zilelor noastre, unui baietel orfan, Miles Miercuri, i se deschide o fereastra catre o lume fantastica: la circul Oscuro un magician sarlatan a rapit doua fiinte ale vazduhului, pe Trasnetul de Argint si pe Micuta, ingerul Cintecului, o fetita in virsta de „doar“ patru sute de ani. Miles ii elibereaza, riscind sa fie devorat de Nimic – o fiara fabuloasa, indescriptibila – sau capturat la rindul lui de magicianul care vrea sa stapineasca lumea printr-o licoare ce alunga risul firesc, provocind o euforie nesanatoasa, inconstienta, depersonalizanta. Multe figuri pitoresti in Palatul Risului: buna, desi mizantroapa Lady Potirniche, retrasa intr-o locuinta extravaganta construita intr-un copac, tigrul vorbitor la fel de mizantrop, Nimicul, Testele Rase, Tintaroii si Jegosii (gastile de baieti vagabonzi de la periferia unui mare oras), Marele Cortado, Micuta, Baltinglass din Arabia.

Mai putin senin, Atherton. Casa Puterii, roman lansat de americanul Patrick Carman in luna aprilie a acestui an, este un amestec de Science Fantasy si Dark Fantasy, un fel de utopie negativa, o poveste (cu mottouri din Frankenstein) despre experimentul unui tinar savant nebun. Doctorul Harding construieste in numai citiva ani o lume noua in afara Terrei (Planeta intunecata), populind-o cu oameni tineri care se ofera voluntari ca sa scape de o lume devenita sufocanta si carora, inainte de transplantare, li se sterge memoria; evadind dintr-un univers hipertehnologizat in care natura a fost aproape complet distrusa, ei schimba, fara sa stie, un cosmar cu altul. Nu vreau sa spun prea mult despre Atherton cu cele trei niveluri ale sale – Casa Puterii de pe muntele unde locuiesc „nobilii“, cei care au voie sa (re)invete sa citeasca, podisul cu sclavi care muncesc, tiranizati, pentru oamenii din prima categorie si desertul dominat de Curatatori, niste animale care ecologizeaza Athertonul, inghitind toate deseurile arucate de pe cele doua niveluri –, nu vreau sa spun prea multe nici despre aventurile lui Edgar, nici despre Casa Energiei, nici despre altele, pentru ca romanul merita citit. Vi-l recomand, impreuna cu celelalte doua carti de care am pomenit!