Am acceptat invitatia Observatorului pentru un scurt randevu al impresiilor „la cald“, dar precizez ca rindurile de mai jos incearca sa surprinda o stare difuza, supraponderata, pe care mi-au creat-o succesiunea de peisaje la fereastra vagonului si aglomerarea de intilniri – multe din ele memorabile – de-a lungul unei calatorii cu totul exceptionale. Simpla statistica, deja cunoscuta, a traseului (45 de zile, 104 scriitori participanti din 43 de tari europene, 19 orase vizitate, schimbarea a opt garnituri de tren etc.) poate impresiona pe oricine. Desi, din fericire, iesirile in Occident ale scriitorilor romani, in ultimii zece ani, s-au inmultit (chiar daca e vorba, adesea, de aceleasi persoane, dar pentru acest lucru macar nu mai pot fi acuzate autoritatile statului!), nu cunosc pina acum un proiect de anvergura si ambitia celui realizat de literaturWERKstatt berlin. Materializat cu o ambitie si minutie a organizarii tipic nemtesti. Am vizitat orase in care nu speram sa ajung vreodata: Lisabona, Madrid, Bordeaux, Lille, Bruxelles, Dortmund, Hanovra, dar si Minsk sau Kaliningrad – importante pentru un alt gen de consemnari, nu mai putin semnificative pentru noi, oamenii din Est. Si toate aceste etape parcurse cu respiratia intretaiata, in pielea unui alergator care nu are timp sa priveasca peste umar. Ele se vor sedimenta si vor capata o forma, pe cit posibil coerenta, in revista noastra, Contrafort, unde vom consacra spatii ample calatoriei tocmai incheiate si scriitorilor europeni angajati in ea.
Pina atunci, as dori sa accentuez doua lucruri. In primul rind, sentimentul de comuniune pe care l-am trait alaturi de colegii mei romani si straini, aflati la bordul trenului literar. Am fost o adevarata familie – o spun fara exagerare si fara urma de patetism –, o echipa de pelerini care si-au pus la un loc bucuriile si greutatile acestui periplu unic ce a pretins si o anumita conditie fizica si psihica. De aici, emotiile tuturor la despartire. Am format, as zice, un esantion al acelei Europe Unite la care visam si pe care inaintea politicienilor o pot configura scriitorii, spiritele Europei, cumulindu-i diferentele si idealurile comune. In al doilea rind, trenul literar ne-a oferit noua, scriitorilor de la Chisinau, ocazia de a le vorbi despre limba si literatura Moldovei dintre Prut si Nistru, despre istoria si identitatea acestui pamint romanesc unor oameni care in unele cazuri nu stiau nici macar sa localizeze pe harta provincia noastra, daramite sa-i cunoasca valorile. De altfel, nu exclud ca un mesaj de sens contrar, „moldovenesc“, adica pro-rusesc, ar fi putut fi exprimat de alti, virtuali participanti la proiect din partea Moldovei, de vreme ce basarabenii insisi, la nivelul conducerii politice si al unor intelectuali afiliati, din arivism, cercurilor guvernante, ezita sa se defineasca drept ceea ce sint. Ambiguitatea aceasta, afisata, putea avea o anumita greutate in acele citeva momente de tensiune, cind o fractura pe noua linie Est-Vest s-a facut simtita printre scriitorii din Literaturexpress.
Ma opresc aici, deocamdata. A fost fascinant si a fost instructiv. Un scriitor are datoria sa extraga un maxim profit literar si intelectual dintr-o experienta pe care nu va gresi sa o considere, dincolo de propria calificare, un dar al destinului.

