Christina Zarifopol-Illias a acordat in numarul trecut al Observatorului cultural un interviu despre un eveniment senzational, cu un impact care se va dovedi cu totul deosebit in istoria literaturii noastre si, in general, in cultura acestui sfirsit de secol si de mileniu: iminenta aparitie a unui volum care cuprinde aproape o suta de scrisori inedite ale lui Eminescu. Nu numai inedite, dar si despre care nu s-a vorbit nimic pina acum in toata istoria, atit de bogata, a eminescologiei si a studiilor despre lumea Junimii din epoca ei de aur, adica de la sfirsitul secolului trecut.
Sint probabil unul dintre putinii carora Christina Zarifopol – o veche si excelenta colega si un ferment viu al studiilor romanesti din Statele Unite – le vorbise despre aceste scrisori in urma cu citiva ani, cind existenta lor era doar cunoscuta dintr-o traditie de familie; conduceam pe vremea aceea o editura si discutia facea parte dintr-un proiect mai larg de colaborare. Dar pe atunci nici Christina, nici altcineva (nici mama Christinei, care sta la originea acestei restitutii inestimabile) nu stiau exact cite si cit de consistente sint aceste scrisori. Cele vreo patru sute de pagini de text ale publicatiei care sta sa apara arata ca este vorba de un material substantial, care va resuscita nu numai cercetarea biografica eminesciana, ci interesul general pentru documentul literar. Este extrem de rar ca intr-o cultura care nu se mai afla, de mult, in faza descoperirilor eroice sa apara un depozit documentar atit de amplu si de important, si reverberatiile faptului nu se limiteaza doar la autorul respectiv si la proiectia lui in lume: tot cimpul invecinat se lumineaza si intreaga disciplina are de cistigat. Fabuloasa descoperire, care poate fi comparata cu aceea a “clostii cu puii de aur

