OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Din acest colţ de pagină, atît Carmen Muşat, cît şi sussemnatul, am scris deseori despre degradarea discursului jurnalistic, despre cum presa s-a tabloidizat, despre cum credibilitatea jurnaliştilor este în mare cumpănă. Exemplul elocvent, din ultima vreme, furnizat de televiziuni, a fost arestarea şi mai apoi eliberarea lui Gigi Becali. Acesta a fost înfăţişat ca „mare erou naţional“ care suferă în puşcărie, pe nedrept. În cele două săptămîni cît Gigi Becali a fost închis, extrem de rare au fost situaţiile cînd s-au prezentat faptele: peste tot o tînguire continuă, o jelanie nesfîrşită, încît foarte greu puteai să-ţi faci o părere despre motivele arestării. La eliberarea din închisoare, Gigi a mulţumit televiziunilor Antena 1 şi Realitatea TV că „l-au apărat“!? Incredibilă situaţie! Iar televiziunile au luat afirmaţia ca pe un compliment şi au tăcut (Ion Cristoiu, exasperat, a spus că e inadmisibl ca trustul Intact să nu reacţioneze, să permită lui Gigi Becali să-i înjosească: de fapt, susţine Ion Cristoiu, „m-aş fi aşteptat ca distinsa conducere a Trustului Intact să răspundă afirmaţiei lui Gigi Becali printr-o precizare care ar fi putut suna aşa: Trustul Intact nu i-a luat apărarea lui Gigi Becali. Ca trust de presă, Intact n-a făcut altceva decât să reflecte corect evenimentul arestării lui Gigi Becali. Nici vorbă de această precizare din partea Trustului Intact“.) Dar cazul lui Gigi Becali este doar vîrful aisbergului. Se fac şi se desfac jocuri politice şi financiare, ziariştii au propria lor agendă (un coleg de breaslă mi-a spus că, în unele redacţii, salariul unui jurnalist este „de protocol“, că veniturile sale se alimentează din alte surse şi ajunge să depăşească de trei sau patru ori valoarea salariului). Iar Puterea (folosesc termenul în sens generic, e vorba de zona politică) ştie foarte bine slăbiciunile şi vulnerabilităţile presei, aşa că nu e un mare efort să fie cumpărată şi să fie deturnată de la misiunea de a informa.

Ajungînd la zona culturală, ne permitem să semnalăm următorul fapt. Oricît de bune ar fi cronicile literare, teatrale, cinematografice, de arte plastice dintr-o revistă de cultură, fără o atenţie sporită spre cei care manageriază faptul cultural nu se poate discuta despre o misiune îndeplinită a jurnalisticii culturale. Ce se întîmplă în aceste zile cu schimbările bruşte de direcţie de la Ministerul Culturii aduce a nepricepere. Festivalul Naţional de Teatru este în pericol să nu se mai ţină, o dezbatere despre cinematografia românească eşuează, tocmai prin amestecul vocilor şi prin lipsa de coerenţă în tratarea problemelor. Despre toate aceste situaţii revista noastră scrie în acest număr. Revenind la dezbaterea despre cinematografie, de marţi, 28 aprilie, aflăm că la minister, în prezenţa ministrului Paleologu, nu s-a discutat pe marginea semnalelor de alarmă venite de la regizori (a fost omisă impecabila reacţie a lui Cristian Mungiu) şi de la cronicari. Altfel spus, fiecare a spus ce-a dorit, pe mari intervale de timp, au lipsit gîndurile coerente (e prea mult să ne gîndim că ar putea exista o strategie de reformare a cinematografiei; Alex Leo Şerban, care încerca să aducă discuţia spre un rost, a fost imediat taxat şi i s-a închis gura de către un alt participant). O fi şi bătutul apei în piuă o pleaşcă? Întrebăm şi noi, convinşi fiind că domnului ministru Paleologu nu-i este străin termenul de „pleaşcă“ şi se acomodează şi la cel de „bătut apa în piuă“. De ce a fost o discuţie atît de dezlînată în problema cinematografiei, de ce întîrzie o reacţie în problema FNT chiar nu înţelegem. Dar, spunem! Iar concluziile aparţin cititorilor.