Autor: 
Categoria: 
Dragă Dana, cum ţi-a venit ideea acestui proiect?
Este un proiect care a început în studenţie, cu aproximativ 8-9 ani în urmă. Pe vremea aceea exista un real interes pentru remake-uri.
A început cu o temă de acasă, o temă de şcoală, sau exista ceva mai profund, un interes personal, anterior? Îţi plac fotografiile vechi, cu patină?
Obiectivul mă ajută să pătrund în intimitatea celorlalţi
Ce te atrăgea la colajele de genul ăsta?
Faptul că nu trebuia să răsfoieşti paginile unui album, ci aveai o imagine care cuprindea, dintr-o singură privire, o întreagă viaţă.
Simultaneitatea?
Da, dar mai ales faptul că viaţa lor se rezuma la un singur cadru, cel al ramei de pe perete.
Hai să spunem că a fost o orientare care s-a potrivit cu preocuparea mea pentru fotografiile vechi şi remake-uri. Încă de mică, eram invidioasă pe fotograful satului şi mi-am dorit mult să am un aparat al meu. La 14-15 ani, cînd l-am obţinut în sfîrşit, eram deja la o şcoală de artă şi l-am folosit nu ca un amator, ci ca un mijloc de exprimare personală.
În ce fel te ajută obiectivul aparatului să te exprimi? Cum se vede lumea din spatele aparatului de fotografiat?
Interesul meu se îndreaptă către uman, către persoane vii, prezente, fireşti, iar obiectivul mă ajută să pătrund în intimitatea lor, să le surprind chiar micile secrete.
Din ceea ce am văzut, e mai mult decît atît. Fotografiile puse în paralel trasează un întreg destin. De exemplu, de la fetiţa veselă şi nepăsătoare la femeia ridată, trupeşă, cu o figură cam acră. Cred că fotografiile tale „povestesc“ vizual, cu sincope, viaţa unor oameni simpli.
De ce fotografiile mici, vechi sînt plasate jos, iar cele din prezent, sus şi sînt şi mai mari?
Eu îmi închipui remake-ul ca pe o plantă. Fotografia iniţială reprezintă rădăcinile, iar cea din prezent, planta care a crescut şi s-a înălţat.
Există o fugă a ochiului, un du-te-vino între cele două fotografii, legate parcă de un fir nevăzut.
În acelaşi timp, e vorba şi de un joc copilăresc, în care cauţi diferenţele şi asemănările. Cu toţii facem asta, încercînd să găsim mai ales asemănările.
Cum ai reuşit să obţii fotografiile din partea familiilor respective?
Cred că este important să specific că Ciolăneşti (este comună, de fapt, şi Baldovineşti este un sat, dar tîrgul se ţine în Ciolăneşti) este satul în care m-am născut, aşa că pentru oamenii de acolo nu eram o persoană complet străină.
Pînă la ce vîrstă ai locuit în sat?
Micile detalii relevante
Oamenii din sat au văzut fotografiile puse în paralel?
Le-au văzut, pentru că din primul moment m-am gîndit să le ofer lor.
Dar au fost tentaţi să le pună faţă în faţă?
Da, sigur că da. Apoi au zîmbit, au rîs, pe cînd eu mă aşteptam să fie trişti. De fapt, am încercat ca proiectul meu să nu fie sumbru, să aibă detaşare şi chiar umor. Am urmărit micile detalii care capătă relevanţă. În plus, am vrut să păstrez aceleaşi poziţii ale personajelor, care uneori duc la situaţii comice, de exemplu, o persoană în vîrstă care trebuie să urce pe un scaun, bărbatul de pe căluţul de lemn.
Dincolo de astfel de situaţii, care păs-trează similitudinile poziţionale, există şi diferenţe minime: mama care nu-şi mai poate ţine copilul, devenit adult, în braţe şi atunci îl ţine în faţa ei, cuprinzîndu-i mijlocul. Iar această diferenţă duce şi la o semnificaţie mai profundă. Pare că femeia îşi justifică astfel existenţa.
Ce proiecte are Dana Cojbuc?
Către sfîrşitul acestui an am prevăzute două proiecte de rezidenţă şi îmi surîde ideea unor colaborări cu alţi artişti. Publicarea acestor fotografii într-un catolog mi-a fost propusă de către cineva care a vizitat expoziţia la Saint-Aubain-sur-Mer, deci sper că se va realiza. Pe termen lung mă bazez pe imprevizibilul vieţii.
Interviu realizat de Doina Ioanid
RSS Feed
Newsletters