OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Motivatiile remanierii Guvernului oscileaza, in principal, in jurul ideii de eficientizare a executivului. In momentul in care se ia decizia de a face mai multe modificari in compozitia unei institutii, cauzele sint multiple, ele variind in functie de persoana celor inlocuiti. Nu exista o motivatie identica pentru toti, cu toate ca se urmareste eficientizarea Guvernului, in ansamblul sau. De fapt, cei vizati pot ajunge chiar pretextul primenirii de dragul unei posibile relansari a unei guvernari ezitante. Ideea de remaniere mai are un inteles, destul de interesant, in afara aceluia care consemneaza schimbarea propusa: acela de a inlatura defectele dintr-un angrenaj. Pentru a vedea cum stau lucrurile in cazul remanierii noastre la zi, trebuie sa facem distinctia intre doua angrenaje diferite, dar interdependente.

Primul angrenaj ce poate parea deteriorat in acest moment este acela al imaginii „defecte“ a unor elemente guvernamentale. Evident, este vorba despre ministrii cu imagine proasta sau imperceptibila (datorata lipsei de notorietate). Acestia afecteaza bunul mers al intregului angrenaj (executivul), iar scopul remanierii este readucerea acestuia la starea de functionare.
La baza deciziei de a schimba un ministru trebuie sa stea o evaluare. Ideea general acceptata este ca evaluatorul trebuie sa fie seful guvernului, primul ministru, care ne-a asigurat de faptul ca el personal si-a evaluat permanent echipa si ca decizia ii apartine. Este oare asa? Se pare ca nu. Bineinteles ca Tariceanu are propria sa perceptie si cel mai probabil, este si cea mai corecta, dar decizia nu ii apartine in totalitate. Decizia sa a fost fundamentata pe baza perceptiilor partenerilor din Alianta, si mai mult ca oricind pe baza perceptiilor si interselor Sefului Statului. In zilele premergatoare primenirii, presa a anuntat la unison ca rezultatul remanierii va fi rezultatul negocierii dintre Traian Basescu si Calin Popescu Tariceanu. Traian Basescu a intervenit direct si abrupt in prima reorganizare de personal de la Palatul Victoria.

Ar fi de dorit sa avem un raport de evaluare a activitatii fiecarui ministru inlocuit. Sa se spuna clar: asta a fost bine, asta a fost rau, acesta este motivul care a stat la baza deciziei de a-l inlocui pe cutare. Nu si-a indeplinit mandatul (partea sa de program de guvernare) si nici nu dadea semne ca si l-ar indeplini! Atunci am sti clar de ce nu mai este Ionut Popescu ministru la finante, ce n-a facut Ene Dinga la integrare si cine a fost acel personaj, vicepremier, Gheorghe Seculici si ce a cautat el prin Guvern. Si am mai fi stiut si ce a gresit la sanatate Mircea Cinteza. Si, mai mult, tot cu o asemenea ocazie ar trebui sa se faca o evaluare (care sa fie facuta publica) si ministrilor care isi pastreaza portofoliile. Asa am sti de ce Sulfina Barbu a ramas in fruntea ministerului mediului, si am afla ce mai fac si alti ministri.
Revenind la ideea ca mai exista un angrenaj, cel de-al doilea, mai putin vizibil dar la fel de prezent, vedem ca in spatele deciziei de a remania Guvernul mai sint si alte forte. Nu e vorba doar de evaluari si perceptii. Mai sint si interese. Acestea le vedem imediat in momentul in care ne uitam la piesele de rezistenta cu care sint inlocuiti cei „defectati“. Se observa o mica diferenta intre oamenii promovati de PD si cei propusi de PNL. Pentru functia de Vicepremier, este propus un necunoscut apropiat vicepresedintelui PD, Primarul Capitalei, Adrian Videanu.

Despre ilustrul necunoscut nu se stie decit ca a terminat o facultate de inginerie cu nota 10. Numele lui este Gheorghe Pogea. Cealalta persoana, distribuita pe locurile aferente PD-ului in ministere este Anca Boagiu, a carei apropiere de Traian Basescu face de prisos orice comentariu. Dupa cum a spus Primul Ministru, domnia sa „nu are nevoie de nici o prezentare“. In ceea ce priveste Partidul National Liberal, acesta pare acum mult mai atent, chiar putin afectat, de necesitatea eficientizarii guvernului. Bineinteles, Guvernul este in curtea sa. PNL a propus la sanatate un economist, pe Eugen Nicolaescu, care, de altfel, se bucura si de o imagine buna, functia de purtator de cuvint al partidului asigurindu-i cel putin notorietatea. La finante liberalii mizeaza pe un om cu experienta, care a detinut in trecut functia de secretar de stat, in acelasi minister. Evaluari ale activitatii ministrilor schimbati nu ne-a oferit decit presa. Sondajele de opinie ce s-au publicat cu privire la membrii Guvernului ofera doar perceptii nu si evaluari obiective.

Politicienii, sefii de partide si restul s-au marginit sa faca comentarii si aprecieri pe baza perceptiilor si intereselor proprii. Nu mai ramine decit sa evaluam noi, fiecare dupa posibilitatile noastre daca remanierea se impunea si daca a fost gindita corect. Si asta in functie de cozile la medicamente si de darile care cresc mai ceva ca Fat-frumos...
P. S. A devenit jenant si chiar din cale afara de jenant sa vezi cum un cuvint simplu, un verb, a remania, este folosit pe scara larga de ziaristii nostri. Este un cuvint care trebuie sa faca parte din vocabularul uzual al ziaristilor, mai ales al celor care scriu subiecte politice. Nu poate fi remaniat un ministru sau mai multi ministri. Pot fi remaniate doar organizatii, institutii, guverne. A remania un ministru inseamna, cel mult si metaforic spus, a-i schimba sau rearanja organele interne, eventual creierul. De la televiziunea nationala, trecind pe la mai toate posturile de televiziune cu audienta si pina la gazetele obscure sau publicate on-line, ziaristii fac aceasta penibila greseala de exprimare.

REMANI