De ziua lui onomastică, Moş Nicolae
l-a lepădat în ghetuţele sparte ale electoratului român
tot pe Traian Băsescu, cîştigător la un fir de mustaţă de
contesă în faţa contracandidatului PSD, care s-a străduit
cît a putut să interpreteze rolul lui Ionică cel prost din
basmul genialului humuleştean, fără a reuşi să fie mai mult
decît el însuşi. Pînă la o numărătoare mai
consistentă a voturilor, Mircea Geoană, mînat de familie şi
de euforia asistenţei, s-a declarat învingător şi a ţopăit
ca un apucat pe scena partidului, mulţumind celor care l-au ajutat
să ajungă acolo. Din păcate pentru el, nu ajunsese prea departe.
În timp ce Gigi Becali pregătea cinci camioane de şampanie la
gheaţă, o veste vînătă s-a abătut ca un arc voltaic asupra
partidului infracţional-socialist: potrivit numărătorii efectuate
de BEC, în ciuda sondajelor organizate de moguli la ieşirea de
la urnă, Traian Băsescu a cîştigat alegerile prezidenţiale
şi va mai călări un cincinal năbădăios gheaba patriei
eliberate.
Niciodată n-a mai fost scumpa noastră
ţărişoară atît de judicios împărţită între
două cete de comunişti democratizaţi pe genunchi. Jocul
procentelor trimite cu gîndul la realitatea americană, unde
confruntarea dintre partidele tradiţionale este decisă de marja
cîtorva procente dubioase. S-ar putea spune că ne aflăm la o
răscruce istorică, dar ar fi o minciună. Ne aflăm pe unde am mai
fost: Ion Iliescu doborînd balaurul roşu cu ajutorul craiului
de la Răsărit, Emil Constantinescu debarasîndu-se de
teritoriile strămoşeşti, Traian Băsescu punînd stavilă
ascensiunii lui Adrian Năstase, care ar fi baronizat ţara dincolo
de limitele acceptate la convenţia unităţilor operative ale
Securităţii. Mircea Geoană a încercat şi el, din direcţia
contrară, să „salveze“ România.
Cauza înfrîngerii este
disecată sub microscopul unor păreri pe cît de pleznite, pe
atît de multiple. Spre deosebire de Traian Băsescu, căruia îi
place să se impună cu autoritate şi cînd nu i se
împotriveşte nimeni, Mircea Geoană este perceput ca un
tinerel de 51 de ani nu prea ager la minte, dar încă iute de
picior (vezi şi scena dansului prezidenţial), trimis după ţigări
şi raţia de untdelemn de bătăuşii de la scară. Din fundul
scenei pesediste, printre falduri şi afişe, se iţeau foşti
tartori comunişti, strategi cu normă dublă, moguli versaţi,
finanţişti de carton şi răpitori cu mătuşa. Mînat de
duhul delăsării electorale, Mircea Geoană anunţa pacea cu toată
lumea. În traducere liberă: nici un procuror nu va mai
îndrăzni să vă deranjeze. Timpul vrajbei a trecut. Votaţi
imunitatea!
Una dintre cele mai oneste explicaţii
cu care a fost onorat rezultatul celui de-al doilea tur de scrutin a
venit din partea unui viitor pretendent la mîna patriei, pe
nume Victor Ponta. Crudul pesedist a declarat fără înconjur:
„PDL-ul a furat mai mult decît noi“. Cînd nu mai e
nimic de furat, nu înseamnă că ai decis să devii un om
cinstit pentru că te-ai săturat de viaţa dusă în
fărădelege. Pe deasupra, ce nu ştiam noi despre năravurile clasei
noastre politice, mai puţin divizate decît ar dori
reprezentanţii ei să pară? Să fim cinstiţi: dacă PSD ar fi
ajuns la putere, oamenii săi ar fi furat, probabil, mai mult decît
vor fura cei de la PDL.
Dar un popor nobil ca al nostru nu este
îndurerat doar de furtul bunurilor materiale, ci mai ales de
scăpătarea valorilor unei vieţi duse în neghiobie
spirituală, morală şi culturală. Nu ştiu cît progres se va
face de acum încolo pentru aflarea responsabililor de crimele
loviturii de stat decembriste, dar sub o administraţie patronată
din umbră de Ion Iliescu s-ar fi prescris şi ultima noastră şansă.
La fel ar fi stat lucrurile cu adevărul despre mineriadele cozmeşti,
cu dosarele marilor lovituri financiare, cu deconspirarea manipulării
partidelor politice şi a colaboratorilor Securităţii rămaşi de
veghe.
Ca probă a mentalităţilor de
conducere manifestate de echipa lui Mircea Geoană, Adrian Năstase,
fosta cometă prezidenţială a PSD a declarat că românii care
locuiesc de mai mulţi ani în străinătate „nu au contact
direct cu realitatea“, ceea ce ar trebui să-i decadă din
calitatea lor de alegători. „Nu sînt afectaţi, direct, de
reglementări, de taxe şi impozite, chiar şi de o viziune sau alta
asupra viitorului – în sănătate, educaţie etc. Prin
urmare, votul lor ar trebui să aibă o greutate mai mică. Se
impune, în viitor, o dezbatere pe acest subiect.“
Pe bază de fraudare grosolană, PSD a contestat rezultatul
alegerilor de pe 6 decembrie la Curtea Supremă. Dacă înalţii
magistraţi ar fi luat decizia repetării ultimului tur de scrutin,
Traian Băsescu cîştiga la pas, fără să fie nevoit să-şi
atragă nici un vot necuvenit, numai din cauza manifestărilor
pesediste ilustrate mai în amonte.
Încercarea de intimidare a
votanţilor din exil este continuarea firească a mineriadei din
iunie 1990, în urma căreia aproximativ două milioane de
români au ales calea pribegiei. O parte dintre aceştia au
votat împotriva urmaşilor direcţi ai înăbuşirii în
sînge a democraţiei româneşti. Ion Iliescu şi Adrian
Năstase sînt şi vor rămîne încă multă vreme
nume odioase în conştiinţa românilor de pretutindeni.
Dacă mai ţine să joace un rol în dramoleta politicianismului
băştinaş, PSD are nevoie de o primenire radicală. Suirea în
nacelă a lui Mircea Geoană a fost un dezastru. Consilierii lui
Traian Băsescu ar trebui să analizeze cu sporită scrupulozitate
motivele pentru care şeful lor nu a cîştigat detaşat din
primul tur de scrutin şi a trebuit să se chinuie cu un candidat pe
care l-ar fi bătut orice membru al Biroului Politic Executiv al lui
Nicolae Ceauşescu, inclusiv tovarăşa Elena.
Ţara nu se află la nici un fel de
răscruce. Cum s-a tîrît atîţia ani fără să-i
pese, nu-i va fi fatală continuarea stagnării. Traian Băsescu,
însă, are ceva de probat. În primul său mandat, nu a
dovedit decît că este un împătimit scandalagiu,
înfăţişat maselor cu imaginea demolatorului insensibil la
consecinţele îndurate de alţii, atent doar la satisfacerea
nemăsuratului său orgoliu şi la gîndul realegerii. De acum
încolo ar trebui să-şi înceapă fiecare zi de muncă cu
un moment de reculegere profesională. În locul lui era cît
pe ce să se afle Mircea Geoană. Îi este cu adevărat
imposibil să fie mai bun decît el? Ceva mai puţin perfid
decît Ion Iliescu? Măcar o ţîră mai pragmatic decît
Emil Constantinescu? La urma urmei, de ce se află el acolo? Chiar
aşa, domnule preşedinte reales, cu ce treabă pe la Cotroceni?
Autor: 
Categoria: 
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters