OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Nascuta la 3 ianuarie la Bayonne, scriitoarea absolva in 1994 Scoala Normala Superioara. In 1997 isi sustine teza de doctorat cu titlul Autofictiunea si ironia tragica la Georges Perec, Michel Leiris, Serge Doubrovsky si Herve Guibert, sub indrumarea lui Francis Marmade. Din 2 aprile 2001 este mama a unui fiu, Mathieu1.
Este autoarea a cinci titluri de proza fictionala: Truismes (titlu ambivalent: cuvintul are atit sensul neologismului „truism“, cit si pe acela concret de „scroafa“), Nasterea fantomelor, Raul de mare – Precizari despre valuri, Scurt sejur in lumea viilor si, in fine, Bebelusul (Le Bébé, POL, 2001).

Acum ceva vreme, nu e obligatoriu sa va amintiti, va povesteam scurta viata a lui Remy, fiul Larei Adler din Pe deseara2. Ma gindeam la el cind m-am hotarit sa scriu, inca o data, despre copii, despre nastere mai precis, pentru a celebra, de aceasta data la vie nouvelle, de la farmecul ei pina la cruda-i realitate.
Bebelusul de Marie Darrieussecq nu este doar istoria unei aduceri pe lume a unui copil – este mai mult decit o variatiune pe aceeasi tema. In primul rind, pentru ca Marie Darrieussecq este o scriitoare care face parte din acea categorie de autori adevarati, despre care iti amintesti si peste cincizeci de ani. Sint, poate, partizana, dar va asigur ca nu puteti ramine indiferenti la aceasta noua scriitura. Marie Darrieussecq va scutura, va deranjeaza, va pune sa gustati dintr-o mincare cam iute, iar voi, cititorii, va lasati dusi de nas, surprinsi de a fi ajuns atit de departe, printre propriile fantome (Scurt sejur in lumea viilor), pina in mocirla framintata de porci (Truismes). In plus, scriitoarea e o femeie foarte simpatica. S-ar putea sa nu te dai in vint dupa cineva care scrie „Prostia este o lunga istovire“?

Cu Bebelusul, cel al autoarei de fapt, ea se pune in pielea copilului, priveste cu ochii lui, il trateaza mereu ca pe o fiinta aparte, ginditoare, inscrisa in lume: „Am incercat sa privesc lucrurile ca si cum ar fi fost prima oara cind le contemplam“. Scriitoarea problematizeaza si imaginea mamei, o fiinta mai copilaroasa decit s-ar putea crede. Poate va regasiti, doamnelor si domnisoarelor cititoare, in portretul tinerei mame fata-n fata cu infirmierele, la maternitate. Amintiti-va de cit de incapabila de orice miscare pareati, in fata micii fiinte care isi cerea drepturile – si a atitor femei in halat alb, care va priveau cu un aer in cel mai bun caz condescendent, in cel mai rau, dispretuitor. Si de acea panica imposibil de calmat. Mama isi poate in sfirsit marturisi ignoranta fascinata inaintea nou-nascutului: „Ceea ce aflu, putin cite putin, despre el nu se hraneste decit din tatonari care ne apropie. El e plamadit din cuvinte, carne, elan. Nici un program sau cod, nici o dorinta n-a ales ceea ce este el“. Cititi aceasta carte ca pe un manual de puericultura. Un fel de Françoise Dolto revizitata, un fals tratat de psihologie.
Mama si copilul, cuplu in afara normei. Ei se observa, se evalueaza, invata sa se descopere. Iar bebelusul, care ritmeaza viata parintilor dupa bunul plac al nevoilor lui, intervine chiar si in viata de scriitor a mamei, pentru ca fiecare asterix prezent in text, scindind paragrafele, semnaleaza o intrerupere voluntara din scris a autoarei, cauzata de propriul fiu. Peste tot, copilul, pina si in tacerile paginii albe. El este de fapt autorul „moral“ al acestei carti, cel despre care mama nu face decit sa gloseze. Totusi, el n-are un nume. Este bebelusul, incearca sa reziste in spatiul unei cartulii de numai o suta de pagini, scurta biografie prematura a primilor pasi, a primelor surisuri. Gesturi ancestrale, banale: „Bebelusul imi dezvolta o forma de prietenie cu locurile comune“.

Nu este, totusi, vorba despre o carte destinata numai mamelor sau femeilor insarcinate. Ea se adreseaza tuturor acelora care vor sa inteleaga ce vrea sa zica aceasta mica fiinta purpurie, urlatoare, vesela, zbatindu-se in scutece, care traieste aproape de noi si care, in ciuda dimensiunilor liliputane, dintr-o data ne ocupa tot spatiul. Copilul schimba vieti – e o banalitate, dar priviti cit de diferiti sint oamenii aflati in preajma copiilor. Hipnotizati, rapiti, jenati uneori, niciodata indiferenti. Marie Darrieussecq va va face sa traiti aceasta subita si incontrolabila atractie.
Bebelusul e adorabil? Nu intotdeauna, dar cu singuranta „renteaza“: „Bebelusul e rentabil. Sapte kile de lapte praf au produs, basca alaptatul, patru kile de Bebelus: bun randament…“ Alaptatul, o scena eterna si impresionanta de viata? „Cind bebelusul ma palpeaza, nu mai sint decit un biberon urias, o suzeta.“ Consideratiuni surprinzatoare… Desigur, dar de ce sa refuzi perceptia animalului care este, de fapt, nou-nascutul? Marie Darrieussecq ne obisnuise cu altceva, transformind, in Truismes, femeia in scroafa. Maternitatea nu se experimenteaza numai in registrul beatitudinii. Dubla alienare a femeii-mama, fata de propriul corp si fata de propriul copil, devine o falsa problema. Celebra afirmatie a lui Simone de Beauvoir cum ca „nu poti fi o intelectuala si o mama buna“ este contrazisa cu brio. Nu se invirteste chiar totul in jurul nou-nascutului, iar realitatea care-l are in centru nu impiedica intotdeauna creatia. „Mi-au adus un incubator. in mijlocul incubatorului erau niste ochi negri, cu irisii mari, care ma fixau. Gasesc aici, in cosul pieptului, limita a ceea ce am de scris despre bebelus.“

__________
1. Marie Darrieussecq este cea care a relansat discutia despre autofictiune (notiune propusa de Serge Doubrovsky in 1977, intr-o carte de fictiune), printr-un articol dintr-un numar al revistei Poétique din 1992; de asemenea, este autoarea celei mai cunoscute autofictiuni recente, romanul Truismes (n.tr.).
2. Acest volum se poate cumpara, in original, de la Libraria Noi din Bucuresti.

Traducere de
Alexandru MATEI