OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Traian Băsescu şi-a încheiat prima parte a demonstraţiei. Turbulenţele provocate de cazul Oprea-Ardelean şi mizeria ieşită la iveală cu acest prilej o susţin. De la Vanghelie, dirigintele social-democrat al Bucureştiului, la Pandele, marinerul de Voluntari, din Bacăul sforarului – pardon! –, eminenţei cenuşii Hrebenciuc la Teleormanul ministeriabilului baron Dragnea, din biroul siba-ritului Năstase şi pînă la austerul Iliescu, PSD e aproape tot o mlaştină politică. Cu inventivitate şi delicateţe, din acest mediu toxic urmează să fie extraşi, cît nu e prea tîrziu, puţinii nuferi care merită salvaţi pentru a fi reamplasaţi în jurul viitoarei reşedinţe prezidenţiale. Luptele mafiote între clanurile locale, ciocnirile dintre centru şi filiale, mediocritatea liderilor, politichia internă care se substituie politicilor sociale şi economice – toate acestea discreditează PSD. Nu pentru că ar fi apanajul social-democraţilor, ci pentru că ei le-au consacrat şi le-au urcat pe culmile grotescului.

 

Operaţiunea va dura şi are nevoie de sprijin extern; discret, dar constant. Astfel, insolitei majorităţi create după alegeri i s-a găsit o întrebuinţare, în absenţa unui plan anticriză. Delegitimarea şi, dacă e posibil, dezintegrarea PSD reprezintă, pe termen mediu şi lung, mize mai mari decît controlul asupra direcţiei informative a Ministerului de Interne.

Estimp, democrat-liberalii ocolesc, plini de tact, conflictele cu partenerul de stînga. Fentează, însă, şi administraţia atunci cînd nu se izbesc, din incompetenţă, de rigorile ei. Emil Boc a dat-o rău în bară cu ordonanţa de urgenţă care îi lua dreptul pensionarului să se angajeze la stat, dar spune că principiul este corect şi că irosirea, în acest mod, a banului public, nu are vreo justificare. Curtea Constituţională l-a contrazis, aşa cum o fac şi unii colegi de coaliţie, îngrijoraţi de posibile depunctări electorale. În acest moment, PD-L şi PSD creează impresia coabitării a două guverne, departe de mult trîmbiţatul parteneriat. Primul important „crash test“ în ce priveşte rezistenţa doctrinară a executivului se dă, zilele acestea, în zona proiectului de buget, unde viziunile celor două formaţiuni se vor armoniza sau vor intra în coliziune. Totuşi, după o lună de mariaj între PD-L şi PSD, primul pare mai disciplinat şi copt politic pentru o relaţie, chiar de lungă durată, în timp ce al doilea dă semne clare că nu digeră alianţa cu duşmanul consacrat şi se tăvăleşte, isteric, în propria mocirlă.

 

Există trei posibile explicaţii ale calmului afişat, pînă acum, de PD-L. Acesta vrea să scape de imaginea de partid care distruge orice alianţă la care participă. În al doilea rînd, doreşte să arate votanţilor încă dezamăgiţi că îndură cu stoicism mezalianţa, pentru că este un partid responsabil, care pune mai presus de toate interesul public. În sfîrşit, cel puţin declarativ, democrat-liberalii rămîn ataşaţi oricărui proiect politic promovat de preşedinte şi care reclamă o largă susţinere. Ultimul dintre acestea este un nou edificiu constituţional. Traian Băsescu a comandat partizanilor un corset constituţional mai larg, care să-i permită preşedintelui să dizolve Parlamentul în situaţii de criză politică, a căror rezolvare nu poate fi oferită decît de alegerile anticipate. Preşedintele are dreptate cînd spune că actuala construcţie constituţională este perimată şi că ea trebuie remodelată pentru a răspunde dinamicii societăţii româneşti. El insistă, totodată, asupra faptului că orice iniţiativă, pentru a avea succes, trebuie dezbrăcată de personalizări. Istoria recentă îi îndeamnă, însă, pe politicieni să procedeze altfel. Prietenii liberali ai domnului Băsescu ştiu de ce. Atunci cînd visează la o republică parlamentară şi contestă consacrarea unui regim semiprezidenţial autentic, aşa cum şi-ar dori Traian Băsescu, PNL e convins că acesta va uza discreţionar de viitoarele mecanisme de dizolvare a Legislativului pentru a depăşi blocajele sau crizele pe care tot el le va provoca. Liberalii nu sînt singurii care îl suspectează pe şeful statului de tentaţii autoritariste. Orice demers prezidenţial este grevat de neîncrederea pe care Traian Băsescu a sădit-o, cu sîrg, în clasa politică.

 

E probabil ca, alături de liberali şi în calea preşedintelui, să stea PSD, partid care suferă de o teamă maladivă faţă de şeful statului şi de acţiunile sale. Împreună, cele două sînt capabile să-i zădărnicească planurile constituţionale. Dintre care, în treacăt fie spus, Parlamentul unicameral, eliminarea umbrelelor de imunitate pentru aleşi sau reducerea drastică a circumstanţelor în care Guvernul poate recurge la ordonanţe de urgenţă sînt demne de dezbatere. Reforma Constituţiei ar putea reprezenta un nou răsunător eşec al Cotroceniului. Cînd a vrut să dinamizeze instituţiile, Traian Băsescu a fost la un pas să le dinamiteze, cu riscul de a sări el însuşi în aer, odată cu suspendarea. În postura de arhanghel al anticorupţiei, s-a încurcat în propriile arme şi interese şi a clacat. Preşedintele s-a luat la trîntă şi cu regimul comunist, pe care l-a denunţat ca ilegitim şi criminal. Fără o legislaţie care să-i incrimineze pe foştii agenţi ai terorii totalitare şi să-i ţină departe de demnităţile publice pe politruci şi securişti, condamnarea comunismului se reduce la un act formal. Partizanii preşedintelui spun că acesta a fost blocat în toate marile sale proiecte de asanare a vieţii publice de exponenţii sistemului ticăloşit. Unii rămîn captivii retoricii, iar celălalt e, demult, captivul sistemului.