OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Născută pe 9 noiembrie 1942, Michaela Tonitza Iordache, nepoată a pictorului Nicolae Tonitza, a predat la Institutul de Teatru şi Film (actuala Universitate de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ – UNATC) din Bucureşti începînd din 1967, iar între 1986 şi 1999 a fost directoarea Teatrului Ţăndărică din Bucureşti, activînd şi ca vicepreşedinte al Filialei române a Uniunii Internaţionale a Marionetiştilor – UNIMA. A fost primul bursier Herder din România, la recomandarea lui Tudor Arghezi.

 

De-a lungul timpului, Michaela Tonitza Iordache a semnat versiunile scenice pentru Maestrul şi Margareta, după Mihail Bulgakov (regia Cătălina Buzoianu, la Teatrul Mic), Patul lui Procust, după Camil Petrescu (regia Cătălina Buzoianu, Teatrul „L.S. Bulandra“), Lolita, după Vladimir Nabokov (regia Cătălina Buzoianu, Teatrul Mic), Oblomov, după I.A. Goncearov (regia Alexandru Tocilescu, Teatrul „L.S. Bulandra“)… A publicat zeci de articole şi două cărţi, Despre joc (Editura Junimea, Iaşi, 1980) şi Eliza Petrăchescu (Editura Meridiane, Bucureşti, 1981), şi a realizat, împreună cu George Banu, crestomaţia Arta teatrului (cea mai recentă ediţie, la Editura Nemira, Bucureşti, 2004), o lucrare fundamentală pentru studenţii pe care i-a format, ca şefă, timp de aproape un deceniu, a Catedrei de Teatrologie de la UNATC.

 

Textele introductive şi tematice semnate de Michaela Tonitza în Arta teatrului – un „manual“ fundamental pentru teoreticienii domeniului – sînt emblematice pentru cultura ei, pentru felul în care ştia să manevreze cu eleganţă elemente de teorie şi de istorie a teatrului într-o scriitură elevată, fără a fi pretenţioasă. Ca profesoară, era cea dinaintea căreia unui student îi venea să intre în pămînt dacă nu ştia să răspundă la o întrebare. Ştia să-i motiveze pe cei cu care lucra, prin dedicaţie şi puterea exemplului, îşi susţinea studenţii şi vedea dincolo de aparenţe, recunoştea inteligenţa şi încerca să-i ajute pe cei ce-şi căutau, încă, drumul. A condus lucrări de doctorat pînă cînd nu a mai putut, fizic, să o facă, cerîndu-le doctoranzilor informaţie documentată, argumente, rigoare ştiinţifică, autenticitate. Şcoala românească de teatrologie a fost marcată de personalitatea Michaelei Tonitza Iordache – în ciuda faptului că ea însăşi nu a practicat critica de teatru –, care, astfel, a pierdut un exemplu de erudiţie, probitate şi dedicaţie.