OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

euroart: un program pentru integrarea europeana a Romaniei

Pentru a demonta acuzatia mincinoasa a lui Alex. Stefanescu (din Lipsa de fair-play in viata literara, aparut in Romania literara, Nr. 30/2000), trebuie sa procedez in prealabil la o descriere mai generala a euroart-ului.
E o initiativa a Uniunii Europene de finantare a unor proiecte culturale in Europa de Sud-Est, parte a procesului mai larg de extindere a Comunitatii Continentale. Concret, e o componenta a Programului PHARE, intitulat Dimensiunea Culturala a Democratiei, derulat in Romania de Ministerul Culturii. Intentia declarata a euroart-ului a fost aceea de a incuraja proiectele axate pe valorile cooperarii, ale multiculturalismului si ale bunelor relatii interetnice, in perspectiva aderarii la UE. Pentru Romania au fost alocati 600000 de euro. Concursul pentru administrarea efectiva a programului a fost cistigat de filiala locala a British Council in colaborare cu Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile (FDSC). Dupa care s-au lansat in presa anunturi publicitare de popularizare a initiativei si s-au constituit comisii de experti care sa evalueze propunerile.
Daca tin bine minte, administratorii euroart-ului intentionau sa selecteze circa 40 de proiecte. Pina la urma, au fost anuntate cistigatoare 31. Se depusesera peste 500! Un spectaculos succes de popularitate a programului, dar si un simptom al subtirimii fondurilor disponibile pentru cultura la noi, drept pentru care toata lumea se inghesuie la cele citeva surse existente si la cite una noua, precum aceasta.

Pentru jurizare, administratorii euroart-ului au instituit doua filtre: o comisie de experti pentru o prima evaluare si un comitet director care, cu perspectiva ansamblului, sa stabileasca rezultatele finale ale competitiei. In fapt, filtrele au fost mai multe, pentru ca fiecare proiect a fost apreciat separat de cite doi componenti ai primei comisii, iar membrii comitetului director au avut cu totii acces la intreaga oferta si dreptul de a decide asupra selectarii unor proiecte si nu a altora. Pentru ca evaluarea sa fie omogena, au fost alcatuite un formular de „aplicatie“ si o grila de jurizare extrem de amanuntite: solicitantii au avut de completat o brosura in care trebuiau sa ofere date exacte despre propunerile lor si despre activitatea lor prealabila, iar juratii au avut la rindul lor de completat pentru fiecare proiect cite un tabel desfasurat pe trei pagini, cu numeroase rubrici corespunzatoare tot atitor criterii conforme cu standardele Uniunii Europene. Pentru fiecare criteriu a fost alocat un numar fix de puncte, din care expertii urmau sa decida cite vor acorda fiecarui proiect depus. Au fost delimitate trei sectiuni competitive: Cooperare interculturala, Activitati culturale in economia de piata si Cooperare culturala romano-europeana.

Dupa ce au incheiat operatiunile de inregistrare si de verificare a proiectelor, administratorii programului au invitat comisia de experti la sediul FDSC pentru un „instructaj“ asupra modului cum urmau sa le evalueze. Mecanismul a fost explicat in detaliu si s-a facut si un exercitiu practic pentru ca juratii sa invete sa opereze cu aceleasi unitati de masura. In plus, gazdele au insistat ca expertii sa-si nuanteze cit mai mult aprecierile, inclusiv in rubrici speciale in care sa noteze ce cred despre proiecte si despre propunatori, sa atraga atentia administratorilor programului asupra potentialului cutarei oferte, chiar daca ea nu intruneste suficiente puncte pentru a fi selectata, sau, dimpotriva, sa-si exprime rezervele (daca le au!) fata de proiecte carora le-au acordat note foarte bune in conformitate cu standardele impuse la fiecare criteriu de evaluare. Ideea era ca, in ultima faza, comitetul director sa poata decide in deplina cunostinta de cauza. Pe scurt, totul a fost foarte riguros gindit astfel incit subiectivitatea expertilor sa fie redusa la minimum.

Rezultatele procesului de selectie au fost date publicitatii vineri 21 iulie. Le-am preluat imediat si noi, in proximul numar al Observatorului cultural (22/25 iulie). Cred ca se poate spune fara exagerare ca, asa cum a fost gindit, euroart-ul a fost un ferment pentru spatiul nostru intelectual: i-a facut pe multi sa viseze, i-a mobilizat, i-a obligat sa se conformeze „filozofiei“ Uniunii Europene, precum si standardelor birocratice occidentale si, per total, a permis cumularea unei baze de date de pe urma careia se pot trage concluzii interesante asupra configuratiei pietei culturale romanesti, asupra tendintelor ei actuale, asupra sincronizarilor si decalajelor fata de modul de a gindi din cadrul Uniunii Europene, asupra urgentelor noastre de finantare, de asistenta institutionala s.a.m.d. Din cite stiu, dupa ce programul se va incheia, British Council si FDSC intentioneaza sa faca o astfel de analiza detaliata a intregii oferte de proiecte. Ne va fi tuturor de mare folos.


Cum poti deveni din expert euroart dusman public al Romaniei literare

A.S. m-a demascat: asa este, administratorii euroart-ului m-au invitat sa fac parte din comisia de experti. Ce nu spune A.S. este ca el a fost membru in comitetul director care a decis asupra listei finale a proiectelor retinute pentru finantare, calitate in care a avut acces la evaluarile noastre, ale expertilor. Cu totii am semnat cite un angajament care stipula si obligatia de a pastra confidentialitatea asupra jurizarii. Incalcind aceasta clauza, A.S. a utilizat informatii din rapoartele de evaluare, le-a manipulat rau-voitor si a construit o minciuna sfruntata. Pentru a demonstra delictul, ma vad nevoit ca, de-aici incolo, sa ma refer si eu la lucruri asupra carora regulile jocului ne cereau sa pastram discretia.

Care e acuzatia pe care mi-o aduce A.S.?: „a depunctat Romania literara (aflata printre solicitantii de subventii) si a eliminat-o din competitie inca din faza de preselectie“! Cel de-al doilea expert care a evaluat acelasi proiect in prima faza de jurizare „i-a conferit revistei noastre un punctaj foarte bun, dar «media» la care s-a ajuns a fost totusi prea mica, din cauza penalizarii la care ne supusese IBL“! As fi comis atare infamie pentru ca Observatorul cultural s-ar afla „intr-o rivalitate declarata cu publicatia noastra“ (declarata unde?; de catre cine?!; de A.S.?!), ceea ce m-ar fi plasat intr-un „conflict de interese“ care m-ar fi facut sa evaluez incorect proiectul Romaniei literare, facind astfel o tentativa „de suprimare (financiara) a adversarului“!

Nu e o noutate: din sferturi de adevar se pot compune minciuni intregi! Am aratat deja ca premiza, si anume adversitatea mea fata de Romania literara, e falsa. Cu atit mai departe de mine intentia – intr-adevar, odioasa (cum de s-o fi gindit A.S. la asa ceva?!) – de a o „suprima financiar“. Dimpotriva: atunci cind, in urma cu citeva luni, directoarea Centrului Cultural SINDAN m-a consultat asupra unei eventuale finantari acordate Romaniei literare (care i se adresase vazind ca SINDAN-ul se numara printre sponsorii Observatorului cultural), i-am recomandat sa acorde sprijin si „rivalei declarate“. Mi s-a parut un gest firesc. Insa euroart-ul nu e o initiativa de acel gen, filantropic, ci un concurs de proiecte.

Conditiile de evaluare fiind foarte stricte, am fost obligat sa le respect. A.S. spune ca „proiectul prezentat de Romania literara era chiar Romania literara, o revista pretuita – si, indraznim sa spunem, iubita – de foarte multi cunoscatori“. Iubita si de mine! Dar, in contextul euroart-ului, ideea ca revista ar fi trebuit sa primeasca bani doar pentru ca e pretuita si iubita e absurda! Ca membru in comitetul director al programului (si in acelasi timp reprezentant al Romaniei literare, calitate in care probabil ca nu se afla in nici un „conflict de interese“!), A.S. stie foarte bine ca nu se puteau acorda puncte pentru prestigiu. Mai stie ca si alte reviste culturale au depus proiecte (dar e util sa precizez ca Observatorul cultural nu s-a aflat printre ele). Citeva au ajuns si la mine. Poate ca au fost si altele. Nimeni din comisia prima de experti n-a avut acces la toate „aplicatiile“. Am evaluat fiecare doar dosarele care ne-au fost inminate. Mie mi-au revenit 55. Din cauza nenumaratelor rubrici ale grilei, operatiunea a fost teribil de solicitanta (o pot confirma si ceilalti experti): munca de farmaceut, la fiecare pas trebuind sa studiem formularul completat de catre „aplicant“, sa raportam situatia la criteriul respectiv si sa cintarim cit mai exact cite puncte se cuvin alocate din cota rubricii. De exemplu, nu puteam acorda nici Romaniei literare, nici nimanui o nota buna la criteriul dimensiunii interetnice a proiectului daca ea nu exista! La fel, la rubrica de evaluare a cooperarii cu alte institutii, nota a fost zero la toate propunerile care nu presupuneau parteneriate. Si asa mai departe.

Nu mai stiu ce continea proiectul Romaniei literare, dar imi amintesc limpede ca am punctat-o foarte bine acolo unde era posibil (de pilda, la calitatea profesionala a responsabililor proiectului), ca am mentionat faptul ca e vorba despre una dintre cele mai importante reviste culturale de la noi si ca, la fel ca la celelalte pe care le-am intilnit in cadrul jurizarii, am notat in rubrica de comentarii finale ca juriul propriu-zis, recte comitetul director din care a facut parte si A.S., trebuie sa ia o decizie de principiu: finanteaza sau nu publicatii periodice (si carti – au fost si asemenea propuneri)? Comentarii similare am facut pe marginea multor proiecte prezentate de biblioteci care cereau bani pentru a-si cumpara computere. Am aratat ca e vital pentru ele sa se informatizeze, dar am cerut responsabililor euroart-ului sa hotarasca daca programul va face sau nu atari finantari. Nu eu, ci A.S. poarta raspunderea acestor decizii! A.S. mai stie ca membrii comitetului director au avut dreptul sa ceara o a treia evaluare acolo unde au considerat ca primele doua nu sint concludente. De ce n-a fost solicitata una in cazul Romaniei literare?! Mai stie si ca evaluarea paralela cu a mea nu avea cum sa fi fost „foarte buna“: atunci media ar fi calificat Romania literara pentru ca eu i-am acordat punctajul cel mai ridicat dintre toate proiectele propuse de reviste culturale asupra carora m-am pronuntat.

Intr-un post scriptum, A.S. adauga: „a avut grija sa fie respins si un proiect al Uniunii Scriitorilor“, or, ca presedinte al ASPRO, din cauza „rivalitatii declarate cu US“, n-as fi avut caderea sa fac evaluarea! Nu-mi amintesc daca mi s-a repartizat vreun proiect separat al US, dar pe lista cistigatorilor se afla si Alianta Nationala a Uniunilor de Creatori din Romania – ANUC, din care US face parte. Dovada peremptorie ca puterile mele malefice au fost cam slabute! Ce va fi facut – in schimb – A.S. cu prerogativele lui de membru in comitetul director al programului, acolo unde s-au luat deciziile finale?…
„Apararea“ mea e – de fapt – atit de usoara: am evaluat proiectele, care mi-au revenit, cu toata onestitatea si in deplina conformitate cu setul foarte strict de reguli ale jocului. Iar procesul de selectie s-a desfasurat – slava Domnului! – intr-un adevarat stil occidental, sub coordonarea British Council, nu à la roumaine, cum poate ca e obisnuit A.S., cu jurii in care se voteaza dupa amicitii si prestigii. De altfel, e suficient sa parcurgi lista cistigatorilor stabiliti de comitetul director din care A.S. a facut parte ca sa-ti dai seama de ce nu s-au acordat finantari pentru reviste si edituri. Pur si simplu, euroart-ul are alte scopuri, legate de integrarea noastra europeana. Nu si-a propus sa distribuie subventii pentru institutii culturale, ci sa selecteze proiectele cele mai adecvate unui profil stabilit de la bun inceput. Atit si nimic mai mult.


In loc de concluzii: calomnia si morala

Trebuie sa recunosc, din nefericire, ca fraza „Calomniaza, calomniaza, ceva tot va ramine!“ este adevarata. Imi dau seama ca explicatiile mele cinstite (si poate prea tehnice – dar cum sa te aperi altfel decit cu argumente?; tot cu calomnii?!) sint oricum mai putin atragatoare decit fulminantele acuzatii mincinoase ale lui A.S.: „Cutare a sabotat Romania literara!“... Ramin macar cu certitudinea ca, la capatul acestor lamuriri, cititorul care a avut rabdarea de a le parcurge imi acorda dreptul de a-i spune de la obraz lui A.S. ca nu primesc din partea lui – tocmai din partea lui?! – lectii despre fair-play si despre „devotamentul fata de literatura“ (pe care mi-l contesta). Daca el crede ca profesiunea noastra e o mizerabila confruntare de culise intre „grupuri“ si „rivali“, se deduce cam ce intelege el prin „devotament“. Literatura poate fi – insa – iubita cu adevarat. Ca si Romania literara. Ca si Observatorul cultural. In cazul in care A.S. se va trezi vreodata din starea lui de acum, poate ca am sa-i predau eu citeva lectii de moralitate. Daca voi gasi ca mai merita efortul…