A fost noaptea bibliotecilor.
Desfăşurată în premieră, la Bucureşti, duminica trecută,
îndată după lăsarea întunericului. Spre ora 21, parcul
din incinta Academiei foia de lume, ca pe marile bulevarde. Tineri şi
vîrstnici (unii cu nepoţi de mînă) se grăbeau să urce
treptele ce conduc spre cataloage şi sălile de lectură sau să mai
prindă un loc pe scaun în spaţiul amenajat pentru concerte à
belles étoiles. Aleile străjuite de bătrînii castani
aflaţi în bătaia reflectoarelor, arteziana din mijlocul
curţii şi ea luminată feeric, masivele vestigii arheologice expuse
în văzul tuturor, toate împrumutaseră o pecete
sărbătorească.
Programul pregătit parcă la întrecere
prin antrenarea tuturor compartimentelor BAR includea, previzibil,
dificultăţi de alegere pentru vizitatori. Cine a rămas în
curte să asculte excelenta corală de muzică bizantină s-a ales cu
regretul de a fi scăpat colocviul despre avangarda literară animat
de eminenţi cercetători. Cine a adăstat în faţa zecilor de
miniaturi Theodor Aman etalate în rotonda de expoziţii s-a
privat de bucuria scurtei, dar consistentei demonstraţii de
măiestrie interpretativă din partea unui tînăr duo de
chitară clasică. Publicul era solicitat să arunce priviri spre
tezaurele tiparului de altădată şi, concomitent, să ia act de
fascinantele perspective electronice ale cărţii. Nu puţine au fost
emoţiile trecerii ghidate prin sala unde se păstrează donaţia
bibliofilă făcută de familia cărturarului Virgil Cândea.
Dacă e vorba de personalităţi care s-au identificat cu viaţa
bibliotecii, aproape spontan îşi face loc o sugestie: în
vecinătate, la manuscrise, ar fi fost minunat să se iniţieze
evocarea osîrdiei depuse pînă la epuizare de
Perpessicius pentru a restitui scrisul eminescian în
totalitatea lui încă neepuizată. Şi o întrebare
finală: la standurile cu vînzare de carte instalate în
curte, cum de n-au venit scriitori spre a se convinge că volumele
lor, înregistrate în patrimoniul bibliotecii, mai au
asigurat un public fidel?
Bătuse de miezul nopţii cînd,
în drum spre casă, realizam că încă se forma coadă de
aşteptare de către cei dornici măcar să străbată coridoarele
istoricei Biblioteci Centrale Universitare, unde s-au format
exponenţi străluciţi din generaţia lui Mircea Eliade şi Mihail
Sebastian. Ajung cei cîţiva paşi în amfiteatrul
restaurat pentru a reverbera, în imaginaţie, ecouri ale
faimoaselor simpozioane animate de spiritele febrile ce se confruntau
în cadrul grupării Criterion.
Chiar din start, învingîndu-şi
inhibiţiile şi ezitările inerente începutului, noaptea
bibliotecilor anunţă o concurenţă redutabilă, de aici înainte,
pentru noaptea muzeelor.