OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Ioan T. MORAR
Lindenfeld
Prefata de Marius Chivu, Editura Polirom, Iasi,
Colectia „Fiction Ldt.“, 2005, 256 p.

Acum citiva ani, deschizind cartea de impresii a bisericii evanghelice din Sibiu, am dat peste urmatorul text: Ich hab’ hier kein Hermannstadt gefunden, sondern ein Sibiu. Scris cu amaraciune de un sas emigrat in timpul comunismului in Germania, enuntul s-ar traduce in romana in felul urmator: nu am mai gasit aici un Hermannstadt, ci un Sibiu. Intorsi pe meleagurile natale, sasii si svabii nu mai gasesc decit niste cladiri fara suflu, care amintesc de locurile in care cindva se vorbea in mod curent germana. Alaturi de acestea, elocvente sint, desigur, si cimitirele, locuri ce declanseaza implacabil o nostalgie pentru un trecut atragator prin diversitatea sa. Cimitirele sasesti raspindite in Ardeal sint printre cele mai frumoase si mai melancolice locuri din Romania, au o poezie aparte a decrepitudinii, a ruinelor, a numelor inscrise cu mindrie pe pietrele funerare, de multe ori in alfabetul gotic, nobil si distins.

Intreaga aceasta melancolie pentru trecutul multicultural al Transilvaniei si al Banatului se inscrie, la rindul ei, intr-o nostalgie mai ampla, simptomatica pentru intreaga regiune a Europei Centrale si de Est, o nostalgie, sa-i zicem, mitteleuropeana. Nemtii nu au plecat doar de la noi, ci au plecat si de la cehi si de la sirbi si de la polonezi.
„Lindenfeld este un roman care ar putea sa stirneasca interesul cititorilor germani, dar si al celor care traiesc in spatiul numit generic A Treia Europa“, afirma Ioan T. Morar intr-un numar al Dilemei Vechi. Lindenfeld este un roman care vine in intimpinarea acestei nostalgii dupa vremurile in care prezenta germana in spatiul celei de-a treia Europe se inscria in cotidian. S-a scris despre el in multe din revistele de cultura de la noi, s-au adus in discutie diferitele teme abordate fatis sau subtil de autor: raportul realitate-fictiune, chipul Romaniei postcomuniste, caracterul postmodern al scrierii.
Dar, dincolo de toate acestea se degaja nostalgia, aparent camuflata sub masca butaforiei, a jocului de dragul jocului.

Povestea e simpla: Klaus Bernath, plecat la 18 ani din Lindenfeld, un sat de „pemi“ din zona Caransebesului, pentru a scapa de deportarea in Siberia, vrea sa se intoarca, la batrinete, pentru a face o vizita in satul natal. A ajuns multimilionar, reprezinta tipul omului de succes, un scriitor german este angajat pentru a-i realiza biografia. Doar ca satul in care se nascuse Klaus este acum complet parasit: pentru a nu-i dezamagi asteptarile, biograful Otto von Romanoff si fostul activist comunist, invingator al tranzitiei, Petrica Florescu, pun la cale un urias reality-show, menit sa resusciteze Lindenfeldul, doar pentru perioada vizitei lui Klaus. Tot ceea ce rezulta din aceasta intreprindere este absolut delicios; romanul lui Ioan T. Morar are o componenta ludica foarte bine dezvoltata.
Numai ca in fundal exista o drama autentica. Pe de-o parte, drama unei minoritati: „Satul era nemtesc. Satul acela era tara lor. Doar ca tara in care se afla satul nu mai era si a lor. O tara din care au fost deportati si unde, apoi, a navalit comunismul peste ei si le-a schimbat viata lor obisnuita.“ Apoi, drama iubirii dintre Klaus si Gudrun, sfirsita de deportarea ei, de plecarea lui, de Istoria venita sa tulbure o localitate izolata din Banat.

Pare ca succesul lui Klaus in viata s-a construit pe drama iubitei sale din tinerete, ca intr-un pervers joc al compensatiei: „tot martiriul ei, sacrificiile inumane, noroiul in care si-a tirit Gudrun ultimele zile erau pretul platit pentru ca el sa devina invingator“. Acesta este contextul din care se naste „reprezentatia“ pe care o primeste milionarul plecat de tinar dintr-un sat sortit pieirii. Povestea Lindenfeldului, povestea lui Klaus, povestea lui Gudrun sint caracteristice pentru tot ceea ce s-a intimplat cu minoritatea germana de la noi in a doua jumatate a secolului trecut. Toata mascarada pusa la cale de Petrica Florescu si de Otto von Romanoff pentru ca milionarul sa nu fie dezamagit reprezinta doar un soi de „acaret“ al unei constructii la care ei nu au avut nici o contributie. Sau, mai bine zis, al unei de-constructii, in urma careia nu a ramas decit un sat gol, cu un cimitir unde n-a mai fost ingropat nimeni de mai bine de doua decenii. Tot ceea ce se mai poate intimpla acum este o farsa: satul este fabricat pentru primirea fiului ratacitor.

Daca fiul ratacitor vrea sa se intoarca, trebuie sa aiba unde.
In 50 de ani, doua dintre cele mai importante minoritati de pe teritoriul Romaniei au scazut in chip considerabil din punct de vedere numeric: minoritatea germana si cea evreiasca. E vorba aici de una dintre cele mai importante consecinte ale politicilor comuniste. In urma lor, a ramas aici cadrul perfect pentru un roman ca Lindenfeld. „Realitatea imita arta“, ne anunta Ioan T. Morar in motto-ul sau, ceea ce e la fel de adevarat ca si faptul ca undeva, in judetul Caras-Severin, exista un sat parasit numit Lindenfeld, un sat ce nu a avut niciodata un nume romanesc autentic si care mai numara in 1977 doar 30 de locuitori. Romania contemporana pe care o prezinta Ioan T. Morar in romanul sau nu este doar cea a lui Petrica Florescu, fostul activist comunist, descurcaret in orice situatie, a Reghinei, dactilografa care nu mai are ce dactilografia sau a celor ce pot cu extrema lejeritate adopta o existenta duplicitara, chiar si cind nu sint actori.

Este si Romania satelor parasite si a cimitirelor unde nu mai este inmormintat nimeni, o Romanie care, in lipsa materialului scris si vizual, va disparea definitiv. O Romanie predispusa la efecte speciale nostalgice, o Romanie ce respira melancolic.
Pretextul scrierii este deci mai mult decit atragator, avind toate sansele sa faca din Lindenfeld o carte gustata si in alt spatiu decit cel romanesc. Daca luam in considerare succesul pe care il are, spre exemplu, Eginald Schlattner in spatiul german, cu romanele sale care trateaza (in sens larg) o problematica asemanatoare, pare plauzibil ca romanul lui Ioan T. Morar sa fie gustat si in afara. Spatiul central-european si istoria sa multiculturala si multietnica sint subiecte apreciate peste hotare. Daca adaugam la asta scrisul fluid al lui Ioan T. Morar, predispus la a fi tradus, avem o carte ce ar putea stirni comentarii si dincolo de granitele Romaniei.