OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Fred VARGAS
Coule la Seine (Sena curge)
Editura Viviane Hamy, 2002, 120 p.


Fred Vargas, Frédérique pe prenumele ei adevarat, s-a nascut la Paris in 1957. Arheolog, specialista in fosile de animale din Evul Mediu, isi scurteaza prenumele atunci cind se hotaraste sa-si publice primele „rompoluri“ – romane politiste, in jargonul autoarei – avind ca protagonist personajul interpretat de Ava Gardner in Contesa desculta. In 1986, isi prezinta primul manuscris la Festivalul Romanului Politist din Cognac si primeste premiul I. Debuteaza la Editura Masque, continua apoi la Viviane Halmy. Ultimul sau roman, Pleaca repede si-ntoarce-te tirziu (2001), s-a vindut in mai mult de 220.000 de exemplare si a cistigat in 2002 Premiul cititoarelor revistei Elle si Premiul Librarilor. Fred Vargas este tradusa in peste 15 limbi – pe cind si in Romania?
Citeva titluri: Cei care vor muri te saluta (1987), In picioare, mortilor! (1995), Omul cu cercurile albastre (1996), Omul sucit (1999), Cele patru fluvii (2000).


Imi marturisesc o slabiciune imensa si foarte onorabila pentru Agatha Christie. O citesc, o recitesc an de an, numai pentru placerea de a ma readinci in universul ei – asta-mi aminteste de copilarie si de dragul nostru Jules Verne; de acele seri – vorba vine, de fapt acele nopti in care-i devoram ca pe niste dulciuri pe Miss Marple si pe Hercule Poirot, la lumina lanternei, sub plapuma. Desi parintii mei se prefaceau ca se lasa pacaliti, in realitate erau foarte incintati. In jocurile mele de copil, visam s-o intilnesc pe „Agatha“, imi imaginam deja intrevederea noastra intr-un vechi castel – bintuit, desigur. Tremuram de placere. Ma temeam sa aflu mai multe despre batrinica, preferam sa mi-o imaginez. Cind, ani mai tirziu, am descoperit ca murise inainte ca eu sa ma fi nascut, m-a cuprins o coplesitoare tristete, ca dupa anuntul mortii unei bune prietene. Disparuse un alt Mos Craciun.

Am regasit, cu Fred Vargas, deliciul noptilor de veghe din copilarie; aceeasi fantasmagorie: de unde-ar putea proveni acest nume enigmatic, Fred Vargas? Iarasi, nu indrazneam sa ma aventurez prea departe, cu atit mai mult cu cit, in perioada in care dadusem de prima sa carte, Omul cu cercurile albastre, autoarea era inca necunoscuta in Franta. Imi imaginam un barbos inalt si auster sau un profesor de literatura scirbit de Educatia Nationala, retras in cotloanele provinciei natale, intru descoperirea deliciilor scriiturii politiste. Si apoi, la reinceperea scolii, intr-o zi cu ceata, printre lecturile mele cotidiene, zaresc urmatorul titlu intr-un numar din Le Monde des livres: „Fred Vargas isi va lansa noul roman, Pleaca repede si-ntoarce-te tirziu, la libraria Compagnie, astazi, incepind cu ora 19“.
Nici una-nici doua, incep sa-mi desert biblioteca de colectia completa a cartilor lui Vargas si ma-ndrept val-virtej spre libraria mentionata. Ajung mai devreme, voiam sa il surprind pe autor de la sosire, sa il ghicesc. Si-apoi, in Franta, intilnirile cu cititorii sint destul de cautate, de cite ori nu vazusem cozi lungi, care depaseau sedintele de dedicatii… iar eu voiam „exclusivitatea“. Dar imi era putin rusine de starea volumelor mele, citite si rascitite, imprumutate, uitate si regasite, ascunse… Numai in ochii mei obiectele astea puteau ramine comori inestimabile.

Libraria era aproape pustie, doar citiva gura-casca esuasera de la Sorbona, aflata in apropiere. O vesela liniste de hirtie. N-am vazut cind a aparut Fred, dar le-am zarit, asezate la o masa, pe o estrada, pe o atasata de presa vorbareata, pe Viviane Hamy, editoarea, alaturi de un agent comercial zburdalnic si entuziast. Coada de fani s-a format rapid. M-am aliniat si eu, perplexa. Se auzea o voce in fundal care fredona ceva. Am crezut ca e vreun copil ratacit printre rafturi. Asteptarea mi s-a parut interminabila, iar apoi, dintr-o data, mi-a venit rindul, si in locul unui lungan desirat mi s-a infatisat copilandrul pe care tocmai mi-l inchipuisem, o femeiusca blonda, surizatoare si timida. Iar eu, cu cartile mele jerpelite, mult mai emotionata decit ea. Cu un gest fals autoritar, mi-a cuprins cartile, exclamind: „Iata, domnisoara, carti care intr-adevar traiesc!“. Cred ca n-as putea sa uit niciodata privirea-i strengareasca. Aveam iar zece ani. Iesita din librarie, cu zimbetul pe buze si in suflet, cu volumele acoperite cu dedicatii, unele mai nebunatice decit altele, imi luam zborul. Pe 17 octombrie 2001, la ora opt fara un sfert, am avut parte de o intilnire frumoasa.

Un roman politist nu se povesteste, e ca si cum ai anunta dinainte rezultatul unui meci de fotbal. Nimic mai barbar si mai plictisitor. Cum spunea Freud, „trebuie sa las spatii albe, daca-i spun tot cititorului, ii ucid imaginatia“. Nu cunosc inca nici un cititor al lui Fred Vargas care sa fi descoperit asasinul cu mai mult de zece pagini inainte de final. Asadar, prefer sa va vorbesc despre universul lui Fred. Despre Parisul ei, ubuesc si zeflemitor, care ma duce cu gindul la cel al lui Amélie, sau despre personajele ei care, o data cunoscute, va dau pofta sa stati impreuna la un pahar de vorba pe terasa din colt.

In Sena curge, aceasta culegere de nuvele (publicate initial in foileton, in Le Monde, intre 1997 si 2000), e vorba mai ales de Jean-Baptiste Adamsberg, comisarul. De el, o spun pe sleau, m-am indragostit imediat, ca o pustoaica. N-are deloc un fizic atragator – dar ce conteaza? Adamsberg e doar o aparenta. Mereu fermecatoarea lui nedumerire este fascinanta: hainele-i sint atit de mototolite ca devin de nerecunoscut, hoinareste ore-n sir pentru a culege „idei“ si brazdeaza-n lung si-n lat culoarele metroului parizian, ii place sa „nu faca nimic“, n-are nici o logica, se lasa condus de instinct, intoarce situatiile pe toate partile, amina mereu. Are un umor devastator. Se trezeste-n zori, nu-i pasa de mincare sau de bautura. Traieste pe unde poate, si cind va ia de mina si va imbarca pe galere, pe o furtuna groaznica, sau cind va urca in muntii plini de lupi, il urmati nesmintit. Si numai Dumnezeu stie ce bine va e insotindu-l.

Asta daca nu cumva il preferati pe Danglard, adjunctul sau, mai serios, mai asezat, capul unei familii cu cinci copii, care nu rezista decit arareori, indiferent de ora, chemarii vinului alb! Nu cautati in nici un caz femeia in cartile lui Fred Vargas… Apar uneori Camille, muzician-mecanic, alter ego si prima dragoste a lui Adamsberg, sau batrina Marthe, jumatate cersetoare, jumatate protectoare, care traieste din expediente si vineaza ponturi. Fara sa mai vorbim de cei trei evanghelisti tezisti (din In picioare, mortilor!), colocatari la etaj, detectivi generosi, in „galere“ mai tot timpul, mai mereu fara voia lor… Dar deja va spun prea multe; veti avea, probabil, favoritul dumneavoastra si-l veti astepta, ca mine, sa va vorbeasca, sa va amuze. Pentru ca va veti simti foarte bine citind cartile lui Fred Vargas. Dialogurile lor sint mostre de cuvinte potrivite si replici sincere. Stilul ii este unic si extrem de relaxant: „Stilul este obsesia mea. Imi scriu cartile repede, pentru ca lucrez in vacanta. Dar, vreme de un an, corectez: astea sint repetitiile. Povesti se gasesc cu duiumul, sunetul este cel care le face speciale. Incerc, asadar, sa gasesc personaje care stiu sa-si povesteasca viata cu o voce inedita“.

Romanul politist, si este pacat, n-are presa buna. E un gen aparte, in nici un caz „Literatura“. Totusi, si asta v-o promite un vechi librar, nu veti avea amintiri mai placute decit lecturile din Fred Vargas. Sa trimitem, o data pentru totdeauna, conventiile stilistice sa valseze si sa vorbim, in sfirsit, despre placerea de a citi! „In Franta, cei care scriu romane politiste nu sint considerati scriitori. Pentru moment, usa dintre cele doua literaturi este zavorita. Pentru mine, insa, asta nu este o problema. Nimeni nu ne vede scriitori, sintem deci la adapost, putem sa incercam de toate, «in afara literaturii franceze». Sint eu o scriitoare? Numai cind ma gindesc la eventualitatea asta imi piere cheful de gluma.“ Ma intreb ce-ar crede domnul François Nourrissier despre afirmatiile acestea…

Traducere de
Alexandru MATEI