OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Heinz-Dietrich LÖWE
Stalin. Der entfesselte Revolutionär
Muster-Schmidt Verlag, Göttingen 2002, 2 Vol., 424 p., 28,50 euro


Desi despre Stalin s-au publicat nenumarate biografii, pina in prezent nimeni a reusit sa ofere o descriere istorica exhaustiva si o analiza psihologica precisa a personalitatii fostului dictator. Cauza principala pentru aceasta lacuna istoriografica este lipsa unor documente privind copilaria liderului sovietic, dar si curatirea arhivelor in perioada dictaturii comuniste. Dupa ce Stalin s-a impus ca sef de partid si de stat, persoana liderului devenise obiectul propagandei intretinute de presa oficiala comunista si de scrierile obediente ale adulatorilor de profesie. Astfel, s-a impus imaginea falsa a unui supraom, a unui conducator infailibil, a unui strateg militar, teoretician si filozof. Intoxicarea maselor cu aceasta imagine idealizata a conducatorului charismatic a contribuit la implementarea unor mistificari durabile, care s-au manifestat si in reactiile isterice ale oamenilor debusolati ideologic si politic la vestea mortii lui Stalin in anul 1953. Paradoxale au fost si reactiile multor victime care l-au plins si care il considerau personal nevinovat pentru masurile represive puse in miscare de un imens aparat politienesc.

Intr-o noua biografie semnata de istoricul german Heinz-Dietrich Löwe, acesta descrie pe 424 de pagini viata si activitatea lui Iosif Visarionovici Stalin (Djugasvili) (nascut la 21 decembrie 1879 la Gori – mort la 5 martie 1953 la Moscova). Cartea dedicata uneia din cele mai controversate figuri politice ale secolului XX a aparut la Editura Muster-Schmidt din Göttingen sub titlul Stalin. Der entfesselte Revolutionär – Stalin. Revolutionarul dezlantuit. Sintetizind multe documente inedite cit si scrierile noi legate de perioada comunismului stalinist, Heinz-Dietrich Löwe a reusit sa prezinte in cartea sa un portret mai nuantat al lui Stalin, punind accentul pe caracterul dictatorului – vinovat direct de milioane de victime.

Una dintre explicatiile oferite de autor pentru intelegerea structurii de caracter a lui Stalin se refera la narcisismul sau pronuntat. Astfel, ritualurile politice impuse dupa moartea lui Lenin sint cea mai buna dovada pentru aceste porniri narcisiste transformate in canoane obligatorii si intr-un absurd cult al personalitatii. Satisfacerea acestor porniri – care au culminat intr-o „sociologie activa a terorii“ – a fost posibila din cauza eliminarii sistematice a tuturor mecanismelor de control. Stalin a reusit prin intrigi sustinute si manevre abile sa-si anihileze adversarii, ascunzindu-si ipocrizia sub masca intransigentei revolutionare. De aceea biograful sau german este de parere ca disimularea fusese cea de-a doua natura a lui Stalin, mereu suspicios, neindurator si de nestavilit in actiunile sale de reprimare salbatica. Disparitia unor reactii umane normale a dus la crearea unui vid in jurul lui Stalin, care nu admitea nici prietenii si nici relatii de familie. Nu intimplator el si-a renegat pina si propriul fiu, dupa ce acesta devenise prizonier de razboi. Nemaisuportindu-i capriciile orgolioase, nevasta-sa s-a sinucis, asemenea multor altor apropiati. Dupa ce la sfirsitul anilor ’20 incepusera primele epurari din partid, Kamenev i-a reprosat lui Stalin lipsa de recunostinta. Intr-o replica plina de cinism Stalin i-a dat un raspuns incredibil: „Recunostinta este o boala de care sufera numai ciinii“. Dupa declansarea marii terori liderul gruzin Ordjonikidze i s-a plins lui Stalin din cauza unei descinderi a Securitatii. „NKVD-ul asta e o organizatie care oricind ar putea sa faca si la mine o perchezitie“, a raspuns Stalin fostului sau apropiat care la scurta vreme dupa acest incident s-a sinucis.

Adversitatea nemarturisita fata de „revolutionarii de profesie“ scoliti se explica prin faptul ca, din punct de vedere intelectual, Stalin nu a fost instruit. (Dupa ce a inceput sa activeze in cadrul unor organizatii revolutionare, el nu si-a mai continuat studiile de teologie.) Astfel se explica si anumite complexe pe care mai tirziu el a reusit sa le ascunda cu grija, dar care s-au manifestat in pretentia de a fi un teoretician genial. In pofida acestor lipsuri evidente, istoricul german il descrie pe Stalin ca pe un autodidact cu o inteligenta congenitala, diabolica. Din motive de imagine si prestigiu, el s-a prezentat ca un continuator al lui Lenin, desi a existat cel putin o tentativa de a se debarasa de mostenirea teoretica a fostului sau mentor (care in testamentul sau politic l-a zugravit pe Stalin in culori extrem de negative).

Vorbind despre porniri irationale, patologice sau nevrotice, multi istorici au incercat sa explice represiunile singeroase initiate si patronate de Stalin numai prin apelul la categorii psihologice. Heinz-Dietrich Löwe relativizeaza aceste interpretari, descriindu-l pe Stalin ca pe un om extrem de calculat si rational, care facuse totul pentru a-si satisface instinctiv atavismul producator de suspiciune si ura. Stalin si-a impus interesele egoist-personale cu o perseverenta criminala si cu o cruzime inimaginabila. Lipsa absoluta a moralitatii si dispretul total fata de fiinta umana combinate cu ideea fixa a misionarismului ideologic l-au transformat intr-un adevarat monstru singeros.

Berlin