OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In vara, Rusia literara a sarbatorit 140 de ani de la casatoria lui Lev Tolstoi cu Sofia Andreevna, moment ce a marcat inceputul unei numeroase familii, pe care valurile vremii aveau s-o imprastie prin intreaga lume. Actualmente, urmasii scriitorului sint in numar de circa 240, dar numai 90 dintre ei s-au putut reuni, in iulie, la Iasnaia Poliana. Evenimentul a fost comentat pe scurt si in presa noastra si n-as fi revenit asupra lui daca, la insistentele unei edituri, nu m-as ocupa in momentul de fata de realizarea unei noi versiuni romanesti a romanului Anna Karenina. De eroina cartii se apropie in viteza fatala locomotiva si orice imagine care ilustreaza acest moment devine pentru mine interesanta. Vizualizarea clasicilor, ca sa zic asa, a luat o amploare deosebita in Rusia si se manifesta intr-o originala forma de terorism, care nu mai are nici o legatura cu Cecenia. Am semnalat cindva, in presa culturala, filmul pornografic realizat dupa romanul in versuri Evgheni Oneghin al lui Puskin, ca si rescrierea, cam in aceeasi cheie dezbracata, a Idiotului dostoievskian. N-a scapat de aceasta soarta nici mai severul Lev Tolstoi, care, la inceputul cinematografiei, nu a acceptat sa fie filmat.

Ei bine, atunci, ingeniosul cineast s-a ascuns in preajma unui loc in care, mai devreme sau mai tirziu, scriitorul avea sa ajunga. De aceea memoria peliculei ne-a pastrat imagini cu Lev Tolstoi, care vine si pleaca dintr-un loc al necesitatii imediate, pe care, din respect pentru scriitor, e mai bine sa nu-l numim.
De atunci s-a scurs destula apa pe toate riurile si fluviile din lume si cronicarii vremilor noastre nu mai sint atit de delicati. Doar nu degeaba se spune ca e mai bine sa vezi o data decit sa auzi de zece ori. Inaintea sarbatorilor de Pasti din anul acesta, vizitatorii celui de-al VI-lea Tirg Art Moscova au putut sa revada citiva clasici intr-un mod demn de secolul nostru, care, cica, ar trebui sa fie religios sau sa nu existe. Doi pictori au realizat un tablou de dimensiuni uriase intr-un spirit cit de poate de national. Caci ce poate fi mai specific rusesc decit o dumbrava de mesteceni? In aceasta dumbrava s-au intilnit la taifas Dostoievski, Tolstoi, Gogol si Maiakovski. Nu are importanta ca acesti oameni nu s-au vazut niciodata unii cu altii. Pictorii i-au convocat, si ei, ascultatori, s-au prezentat in decor, luind atitudini profetice in pielea goala! In intentia artistilor plastici, literatura rusa, prin reprezentantii ei, a devenit cit se poate de sincera. Mult stilatul public moscovit a avut astfel prilejul sa se fotografieze pe acest fundal mai mult decit imbietor.

Revenind la Anna Karenina, nu se poate sa nu observam ca slabiciunile eroinei sint cit se poate de moderne, dependenta ei de droguri fiind mai mult decit evidenta. Transcriu un scurt pasaj: „Anna lua un pahar si turna in el citeva picaturi dintr-un medicament care continea in principal morfina si, dupa ce-l bau si statu citva timp nemiscata, intra in dormitor linistita, cu o infatisare calma si vesela“. Pornind de la aceasta modernitate si stiind ca noii imbogatiti din toata lumea sint oameni grabiti, o editura si-a propus sa le ofere capodoperele literaturii nationale intr-o maniera accesibila capacitatii lor de intelegere. Asa a aparut Anna Karenina in benzi desenate, cu mutarea actiunii in zilele noastre, intr-un decor bine garnisit cu sex, droguri, telefoane mobile, teancuri de dolari, masini de lux etc. Dupa indelungi suferinte metafizice, Anna si Vronski pleaca in Serbia cu o locomotiva ca sa joace tenis. Asa se rezolva – in spirit tolstoian, nu-i asa? – problematica acestei carti, care merita actualizata. Un recenzent rautacios gaseste, totusi, un defect noii versiuni: sub desene, textul este tiparit cu litere prea mici si nu poate fi citit la volan; spera ca, la urmatoarea aparitie (Dama de pica, dupa Puskin, cu referire la cazinouri), acest regretabil neajuns va fi inlaturat si aspiratiile culturale ale cititorilor de vita noua vor fi satisfacute in totalitate.

Nu stiu de ce ma indoiesc ca urmasii lui Lev Tolstoi s-au bucurat de aceasta grija contemporana fata de imaginea si de opera inaintasului lor. Dimpotriva, sint sigur ca si-au dorit o persoana justitiara, cum este, de pilda, dl George Pruteanu, care sa faca ordine in literatura rusa. In definitiv, dupa ce a facut ordine in limba romana, pentru dumnealui ar fi o bagatela sa puna si acolo lucrurile pe fagasul lor firesc. Vreo zece ani ar avea ce face in Rusia, timp in care noi ne-am gindi mereu la Domnia sa si am plinge.