OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Magda CARNECI
Poetrix. Texte despre poezie si alte eseuri
Editura Paralela 45,
Pitesti-Brasov-Bucuresti-Cluj-Napoca,
2002, 164 p., f.p.


Magda Carneci e o poeta cu o vocatie teoretica exceptionala. Marturie sta volumul aparut la sfirsitul anului trecut la Editura Paralela 45, Poetrix. Texte despre poezie si alte eseuri. Cunosteam citeva dintre interventiile autoarei din antologia teoretica a lui Gheorghe Craciun. Recenta carte este insa o marturie mult mai pofunda a deschiderii intelectuale si a remarcabilelor intuitii teoretice ale poetei. In plus, Poetrix... este si o biografie intelectuala, textele fiind selectate pornind de la un principiu cronologic. Avem astfel dinainte si marturia unei deveniri profesionale permanente, a unei juneti visatoare, dar si lucide, a unei maturitati riguroase si rafinate, totodata. Calitatea esentiala a eseurilor Magdei Carneci este claritatea lor, o claritate derivata dintr-o inteligenta patrunzatoare, care pare a avea oroare de vorbele aruncate-n vint. Pe de alta parte, aceasta carte devine obligatorie pentru cei care vor studia devenirea poetica a autoarei.
Cred ca la Magda Carneci proiectul teoretic e convergent cu realitatea textului poetic. Ce spune acest lucru? Ca, asemeni altor poeti optzecisti, dar parca mai clar ca la oricare dintre ei, intre poezia autoarei si poetica ei explicita exista o armonie specifica profesionistilor artei.

Daca ar fi sa definim „cheile“ teoretice prin care poezia Magdei Carneci poate fi citita adecvat, ar trebui sa pornim, cred, de la ceea ce autoarea numeste „obsesia modelului totalizant“. Expresia, de regasit intr-un eseu publicat in 1986 in Dialog, nu face decit sa confirme proiectul de junete al Magdei Carneci, de regasit inca din primele texte teoretice ale autoarei: „Poetul nu e numai, cum se spune, «cutia de rezonanta» a zgomotelor si a disonantelor prezentului, radiograf al ultimei ore, el este in aceeasi masura, daca nu chiar mai mult, instrumentul unor armonii viitoare posibile, daca inca posibile. El nu-si poate interzice, fara sa diminueze in sinele sau, capacitatea lui vizionara, profetica, nevoia lui aproape fizica, vitala, de globalitate, de totalitate sintetica“. Deloc intimplator, pe firul acestui concept teoretic, remarcabil de coerent in cuprinsul cartii, autoarea va afirma, in finalul unui interviu publicat trunchiat in Vatra in 1987 si reluat integral in Poetrix..., ca „sintem, poate, in preambulul unui nou romantism“. Acest nou romantism va fi asimilat conceptului de postmodernism – care, pentru Magda Carneci, exprima tocmai aceasta forta de a conjuga „lumile“, de a unifica limbajele, de a resemantiza profund rolul si rosturile poeziei si ale poetului. Contributiile autoarei la clarificarea postmodernismului si la intelegerea lui sint esentiale. Fara indoiala, daca ar fi sa situam optiunea Magdei Carneci in interiorul binomului optzecism-posmodernism, am putea spune ca autoarea este apropiata de modelul postmodernismului „integrator“ pe care-l descrie Ion Bogdan Lefter. Pentru Magda Carneci, postmodernismul e departe de orice conotatie manierista, e o noua forma a umanului de a se raporta la o noua existenta. Energia „profetica“ a poetului este cea care poate „traduce“ sensurile noii lumi. Viziunea teoretica a poetei, de regasit, spuneam, cu fidelitate in volumele de pina acum, este una „aurorala“, de inceput de istorie, nu de sfirsit al ei. Asemeni lui Mircea Cartarescu, Magda Carneci are iluzia cuprinderii totalitatii.

Dar daca la autorul Totului exista, de fapt, o consiinta acuta a incapacitatii de a reface lumea, la Magda Carneci desavirsirea lumii prin poezie pare mereu aproape. Cred ca acea claritate despre care vorbeam la inceputul textului se naste si dintr-o constiinta iscoditoare si, in principiu, afirmativa, care-si propune sa dea luptele cu sine fara a le (mai) expune public. E limpede ca acest sentiment tonic al firescului, care razbate din Poetrix..., e ultima statie a unor indelungi si contradictorii meditatii. Apoi, claritatea e, cred, generata, de scriitura incisiva, curajoasa, rod al unei luciditati remarcabile. Exemplar, in acest sens, mi se pare eseul care analizeaza „seria precisa de socuri“ pe care intelectualul roman le are in contact cu lumea europeana. Aria care include acest eseu exprima deschiderea autoarei spre valorile lumii europene. De aici se naste o alta trasatura a cartii: atasamentul poetei fata de valorile culturii universale. Pentru cultura noastra, pentru care aerul provincial pare a fi, de cele mai multe ori, singurul respirabil, atitudinea Magdei Carneci e una superior didactica, fara a avea nimic ostentativ in ea. Textele din Poetrix... pledeaza transant pentru deschidere, pentru complexitatea integratoare, pentru diversitatea opusa „romanismului de grota“. Cu atit mai convingatoare aceasta pozitie, cu cit vine din partea unei artiste care si-a asumat, in tara, un rol social activ. Ca poeta, Magda Carneci si-a propus o curajoasa resemantizare a patriotismului in Poeme politice, cartea aparuta in 2000.

As adauga ca Poetrix... exprima si exceptionala solidaritate care a definit noua paradigma propusa de optzecisti. Si, din punctul de vedere al studierii acestei directii, contributia Magdei Carneci strinsa in Poetrix... e, cred, esentiala. Intr-un dialog cu Angela Marinescu, poeta afirma ca „o generatie literara nu e instituita, ci se instituie“, pentru a dezvolta ideea intr-un interviu acordat Ralucai Alexandrescu: „Continuu sa cred, in ciuda numeroaselor contestatii, ca o generatie literara autentica nu e doar un fapt biologic care se succede monoton si ineluctabil la zece, sau douazeci, sau treizeci de ani. Ci e un fapt de fervoare, care tine de impartasirea convinsa a unei noi ideologii culturale, a unui nou Weltanschauung, sau macar de comunicarea informala, dar nu mai putin tenace, a unei stari de spirit comune, intense si coerente. O generatie literara nu e instituita, ci se instituie“. Pornind de aici, sa ne intrebam cite dintre „generatiile“ romanesti postbelice sint, de fapt, generatii?