OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Trebuie sa-ti mai iei o vacanta din cind in cind, nu-i asa? Eu mi-am petrecut-o pe a mea la Salonul Cartii de la Paris. As fi putut alege, nu-i vorba, o alta destinatie pentru repaos, mai buna, dar, ce-i drept, va pot asigura ca o plimbare la Salonul Cartii, fie si cotidiana, va aeriseste spiritul si mintea. De fapt, marturisesc, eu lucram acolo, n-are rost sa fac pe pedanta. Totusi, mi-a placut atit de mult, incit n-as fi renuntat in schimbul unei saptamini la umbra cocotierilor (cu toate ca, daca ma gindesc mai bine...)

Ce se intimpla la Salonul Cartii? Logica ar vrea sa descoperi, inainte de toate, carti, truism de Lapalisse. Eu nu cred. Carti, vad tot mereu, peste tot, traiesc cu ele, dorm cu ele, calatoresc cu ele, apar tot timpul, din mine, din geanta mea, din dulap. Aproape ca mi-au invadat pina si toaleta. Nu mai stiu unde sa le pun, iar ele se ascund si se reproduc ca niste adevarate animale de casa, intr-un ritm terifiant. Nu, cit despre carti, multumesc, stiu care-i doza mea pentru extaz. Apoi, ca sa fiu sincera, daca mergeti la un tirg de carte pentru carti, riscati sa fiti total depasiti. La Paris, Salonul seamana cu o librarie uriasa. Un Gargantua care ar fi inghitit Biblioteca Frantei. Va inecati in multime, va pierdeti de-a lungul nenumaratelor culoare, editurile defileaza unele dupa altele, copertile ajung sa semene toate intre ele. Sint conferinte si interviuri de tot felul la fiecare cotitura de alee, astfel incit va puteti crede, in doi timpi si trei miscari, partasi la unul dintre cele mai groaznice cosmaruri. Cu toate astea, nu ma tratati ca pe o masochista, mie imi place vinzoleala asta. Invadata de carti, debordata de felurite senzatii, Salonul nu inceteaza sa ma incinte. Lasati-ma sa va sugerez cheia pentru a va binedispune in labirintul acesta.

Uitati de lume. (Cititorii, norocul nostru, sint mult mai numerosi decit vrea sa ne faca sa credem presa alarmista si sondajele Ministerului Culturii). Nu-i vorba de o gloata ca oricare alta. Acesti oameni, pe care-i loviti fara sa aveti timp sa va scuzati, sint ca voi si ca mine: avizi de a sti, de a vedea, de a descoperi. Cautatori de perle rare, ei stau la pinda dupa autorul-far. Vizitatorii Salonului Cartii, daca nu cumva au aterizat aici impinsi de la spate de vreo ruda sau de vreun profesor, de cine stie ce bunica ramolita, sint niste visatori. Si-atunci, Salonul devine, din cosmar, un vis frumos. Imaginati-va ca toate cartile astea, in sfirsit, sint ale voastre. Nu mai trebuie sa cautati, nu mai e nevoie sa umblati ani de zile dupa un text rar pe care-l vinati din copilarie: totul se afla aici, in sfirsit. Nu va mai ramine decit sa gasiti. Tineti-va ochii deschisi, acceptati sa pierdeti citeva ore din pretiosul vostru timp, scufundati-va cu totul. Am pornit.
Aveti nevoie de un ghid?

Aici, la dreapta, da, ridicati ochii, e Gallimard. Nu puteati rata standul, se vede firma din toate partile Salonului. Stand magic si prestigios, intrati in el cam in virful picioarelor. Nu prea indrazniti sa scotociti prin rafturi, tortul are aerul atit de alb, de rar, de imaculat al culturii... Zaresc niste autori. O multime se aduna deodata in fata lui Tonino Benacquista. Pe cuvintul meu, se face coada, incredibil. Pare dragut, nu? Cred ca va face si-un desen daca-i cereti. A, si linga el, uitati-o pe Clémence Boulouque, o tinara scriitoare. Are stiloul si nasul in vint, e putin dezamagita, face o mutra cam acra. Nimeni in fata ei. Cartea cu care a debutat, insa, se vinde bine. Unde sint cititorii? Prea putina mediatizare, probabil. Nu-ti face griji, Clémence, o sa scriu eu un articol despre tine. Cunosc oameni care vor fi incintati sa-ti aiba dedicatia, cu timpul, ea va insemna aur. Hai, gata, am plecat.

Va tin de vorba acum despre o editura „mica“. Imi place standul Editurii Le Dilettante. Nici o carte nu seamana cu alta. Si de peste tot izbucnesc alte culori. E mic, dar e viu ca-n pestera lui Ali Baba. Iar o sa cheltuiesc niste bani. Pacat, nu gasiti ca paralele pe care le dati pe carti sint totalmente dematerializate? Este vorba de bani pentru un bilet in paradis. Il cunosc (un pic) pe editor. E si el librar. Un pasionat. Gurile rele spun ca e foarte legat de autoarea sa fetis, Anne Gavalda. Dar asta-i o alta (frumoasa) poveste1 .
Trebuie sa stiti ca Salonul este un loc de intilnire al oamenilor cartii. Toti sint aici, iar cancanurile si birfa nu mai contenesc. E normal, numai o data pe an ajungi sa te poti „arata“, si cum turn-over-ul este repede reinvestit, ti se poate intimpla sa te reintilnesti, la standul noului angajator, cu fostul patron. Aici e fauna, microcosmosul oamenilor de litere, unde reputatiile se fac si se desfac in seara inaugurarii (in ajunul deschiderii pentru marele public), cupe de sampanie si taiorul de rigoare (desi oamenii care lucreaza cu carti, pe legea mea, beau vin rosu si se imbraca in blugi...). Daca sinteti studenti la sociologie, va sfatuiesc sa dati o raita, daca va lasa inima. E de necrezut sa vezi adunata, pe o suprafata de 1000 de metri patrati, toata materia cenusie a intelighentiei pariziene. Si nu intotdeauna in cele mai elegante vesminte (consideratiune personala si deloc obiectiva).

Dar sa trecem peste mondenitati, ne aflam aici pentru carti, nu? Sa facem un ocol pe la Viviane Hamy. E si mai strimt decit la Le Dilettante, dar editoarea este in schimb foarte generoasa. O intereseaza mult ce se petrece in Est. Chiar asa: ungurii, bulgarii, rusii (si romanii, in curind, doar pentru asta lucrez) sint ceasca ei cu ceai din fiecare dimineata. Si vorbeste despre toti ca o zina. Inca o pasionata. Ajunge sa parasiti drumul marcat, cararuile editiei franceze devin mult mai frecventabile. Vreti totusi sa ajungeti la Hachette? De ce nu, insa, atentie, nu confundati, acum se numeste Vivendi (daca nu si-o fi schimbat iar numele intre timp). Standul e enorm. Jumatate din cartile care apar in Franta sint scoase de ei. Si, sa nu-l miniem pe Dumnezeu, sint carti frumoase: editurile du Chêne (carte de arta), Hachette Jeuneusse si Hachette Littérature, Fayard, Grasset si Plon, frumoasa broseta a unei edituri literare de calitate. Cit pe-aici sa-i fi uitat pe prietenii mei de la Colectia „10/18“ (exista cineva care-mi urmareste articolele?): editii de buzunar la discretie, numai una si una, puteti sa cumparati pentru ca „pretul iti da voie“ (o coca-cola, de pilda, e mai scumpa la Salon decit o carte in editie de buzunar!).
Incep sa obosesc si n-am vazut pina acum nici macar a zecea parte din feerie. Pe alei, nu uitati sa priviti hoinarii. Daca sinteti olecuta fizionomist si daca pentru voi chipul reflecta putin sufletul, aveti toate sansele sa va intilniti autorii favoriti. Cred ca era si Amélie Nothomb pe-acolo, cu palaria ei mare si neagra. Se pare ca la piata, asteapta sa se termine vinzarile pentru a nu minca decit fructe putrezite. Ei, nici chiar asa, exagerez un pic, cititi numai Igiena asasinului si-o sa vedeti voi! Iar intr-un colt, n-o sa-l recunosasteti, e chiar Christophe Dufossé, impresurat de fotografi. Autor al unui prim roman care merge, s-ar zice. Dar, pentru c-am ajuns aici, va spun la revedere. Va parasesc, am ceva de vorbit cu el. Daca-l cunosc? Nu. Dar corespondam pe e-mail, va aduceti aminte? (Chiar ma intreb daca exista cineva care-mi urmareste articolele!)

Traducere de
Alexandru MATEI

_______
1. Anne Gavalda este tradusa in romaneste la Editura Polirom. (n. tr.)