OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Xun ZI
Calea guvernarii ideale
Traducere din limba chineza veche, studiu introductiv, note si comentarii de Luminita Balan, Editura Polirom, Colectia „Plural M“, 2004, 448 p.


Avind ca nucleu sectia de limba chineza si Centrul de Studii Chineze ale Facultatii de Limbi si Literaturi Straine din Universitatea Bucuresti, demersurile de sinologie de la noi se fac vizibile, adica notabile ca gesturi culturale, mai ales prin traduceri, si nu atit prin cursurile universitare si studiile specializate, foarte importante, fireste, dar in masura de a fi omologate de comunitatea sinologilor insisi si, eventual, de cei interesati de cadrul larg al domeniului abordat sau de istoria ideilor. Minimalizate in palmaresul academic (n-ar fi opere de autor), traducerile textelor fundamentale, proba a competentei exegetice si a eruditiei, sint cele care-l legitimeaza pe un cunoscator de limba chineza drept sinolog.

Nu e vorba aici doar de problemele limbii vechi si de surmontarea dificultatilor strict tehnice, ci de complexa operatie de arheologie si apoi de transfer in alt cod cultural, de strategia de echivalare a conceptelor si de reformulare a unor sisteme de gindire profund marcate de distanta – cazul unui dublu legitimat de cronotipuri. Exact lipsa indelungata a unor astfel de traduceri, direct din original si profesioniste, a facut sa se mentina China, inca, in imaginarul nostru, ca limita maxima a alteritatii.
Intelegind ca, mai mult decit a vorbi in numele culturii Chinei, e mai bine, cum spune Anne Cheng, autoarea unei excelente Istorii a gindirii chineze, sa lasam textele insele sa vorbeasca, sinologii romani sint inscrisi intr-un temerar proiect de traducere a celor mai importante texte ale canonului Chinei clasice. Acest proiect a inceput astfel cu reprezentantii celor doua paradigme majore ale gindirii chineze, Lao Zi si Lie Zi pentru daoism, Confucius si, iata, de curind, Xun Zi pentru confucianism.

Autoarea traducerii filozofului Xun Zi (310-237 i.Hr.), aparuta la Editura Polirom sub titlul Calea guvernarii ideale, este Luminita Balan, care, impreuna cu Tania Segal, urmeaza sa predea spre publicare si traducerea daoistului Zhuang Zi, fiind vorba deci de o foarte experimentata cunoscatoare a chinezei clasice, indelung exersata pe textele preimperiale.
Pentru a aprecia reusita acestei traduceri este de ajuns sa punem in evidenta miza ei importanta. E de spus astfel, mai intii, ca daca dintre confucianisti, si Confucius si Mencius (Meng Zi) cunosc numeroase traduceri, Xun Zi este rar abordat, data fiind tocmai dificultatea speciala a textului, care reprezinta o alta virsta a prozei filozofice. Nu mai este vorba de o scriitura monolitica, ci de diferite moduri de discurs, de la cel argumentativ la cel narativ, descriptiv, pina chiar la insertia unui gen hibrid, un soi insolit de eseu poetic, numit rapsodie (fu).

In ceea ce priveste evaluarea importantei lui Xun Zi in devenirea confucianismului, exista deja instituita o traditie conform careia acest al treilea filozof confucianist este pus in binom (nu e impropriu sa-l consideram de tip yang-yin) cu cel de-al doilea maestru, Meng Zi, fiecare deschizator al unei directii specifice. Se considera astfel ca, dupa directia idealista a lui Meng Zi, Xun Zi inaugureaza directia realista. Aceasta etichetare, lansata de Feng Youlan in Istoria filozofiei chineze, se datoreaza modului in care cei doi filozofi au tratat firea omului: buna de la natura, in acceptia lui Meng Zi, si deci de descoperit si intretinut printr-o repliere asupra propriei interioritati in care se afla valorile morale genuine; initial rea, in viziunea lui Xun Zi, si deci de construit, de educat printr-un proces de achizitie a valorilor morale performate in afara, in lume, in cadrul relatiilor sociale. Ca urmare, Meng Zi dezvolta gindirea lui Confucius referitoare la virtutea omeniei superioare (ren), iar Xun Zi se dedica cu precadere ritualizarii (li), propunind calea guvernarii sociale si politice prin norma asumata.

Xun Zi atrage atentia asupra sensului social al pedagogiei riturilor propusa de Confucius. Teoria sa face proeminenta legatura dintre relatiile sociale ierarhizate si firea omului, rea de la natura – primitiva, lipsita de valoarea culturalului si a carei bunatate este un construct (vezi cap. XXIII, Firea omului e rea). Ca si Meng Zi, Xun Zi porneste de la ideea ca inima omului (organ al gindirii-simtirii) are initial pentru toti aceeasi capacitate de a face ordonari, distinctii si alegeri, dar nu vede la fel modul in care e gestionata aceasta dotare. Pentru Meng Zi, aceasta dotare initiala e deja performata in sensul bun al virtutilor omului ales stabilite de Confucius, pentru Xun Zi, insa, e vorba doar de o virtualitate, firea rea de care vorbeste el reprezentind mai degraba un locus al neutralitatii valorice, punctul zero care trebuie depasit pentru dezvoltarea ulterioara.

Cel care-si pastreaza doar aceasta fire originara nu ramine decit un om marunt, pe cind cel care si-o cultiva are, dimpotriva, sansa de a deveni om ales. De aceea, calea invataturii pe care o propune Xun Zi nu cere intoarcerea la simplitatea originara, ci training-ul ritualizarii, al asumarii regulilor sociale, care contribuie la ingineria de sine pentru a atinge excelenta omului ales si desavirsirea inteleptului, responsabilitatea de a se afirma cu prioritate ca rege in afara, apoi ca intelept in interior, conform reorientarii cunoscutului deziderat confucianist (la Meng Zi, mai intii intelept in interior, apoi in afara rege). Xun Zi nu refuza cizelarea individuala, dar pune accent, in primul rind, pe performarea in social, pe o buna guvernare in lume, care implica o tot mai buna guvernare de sine. Titlul – foarte bine ales de traducerea lui Xun Zi in limba romana – ascunde exact aceasta dubla acceptiune a termenului guvernare.

Daca temele lui Meng Zi referitoare la cunoasterea empatica, prin acceptarea capacitatii de sinceritate si transparenta, vor fi preluate de neo-confucianismul metafizic si psihologizant al dinastiei Song, lui Xun Zi i se datoreaza filonul pozitivist al cunoasterii atestate, care are cautiunea experimentului si ale carei rezultate se codifica prin norma care ghideaza si reglementeaza actiunea. Aceasta componenta legista din gindirea lui Xun Zi da originalitatea sistemului sau de gindire inovator, care, in contextul mentalitatii predominante a suprematiei modelului natural, de calchiat la toate palierele activitatii umane, separa omul de cer (natura) si abandoneaza doctrina mandatului ceresc. Functorii acestui nou sistem sint ritul – ca respect al ierarhiilor consfintite, dar si legea, cu caracterul sau necesar intr-o guvernare care, insa, se bizuie pe talentul si maiestria omului ales, singurul in masura sa aplice legea cu claritate si fermitate (vezi cap. IX, Rinduiala regilor).

Instruit in eclectica Academie Ji Xia, Xun Zi realizeaza o importanta sinteza confucianist-legista, ca raspuns al comenzii sociale si politice a epocii. Sint absorbite in aceasta sinteza si elemente daoiste, data fiind si atitudinea daoismului popular (Huang-Lao), mai putin rezistent la exigentele morale impuse de confucianism. De la daoisti preia, de exemplu, Xun Zi ideea unei educatii care cere depasirea de sine, o disponibilitate care se obtine prin vidare si calm, renuntarea la subiectivitate pentru a atinge cunoasterea de tip superior (cap. XXI, Spulberarea necunoasterii).
O pozitie noua adopta Xun Zi si in problema respectarii suveranului, pusa in raport cu importanta data poporului. Fata de confucianisti, care pun pe primul plan devotamentul fata de popor, sau de legisti, care-i atribuie suveranului statutul suprem, Xun Zi propune armonizarea celor doua pozitii. O tara fara un bun suveran, respectat de supusi, nu poate fi o tara bogata si puternica (cap. XV, Despre problemele militare; cap. XVI, Intarirea statului), dar bogatia si puterea tarii depind de tratamentul celor multi (cap. XI, Regi si hegemoni).

O astfel de guvernare lucida in manipularea fortelor sociale, bazata pe forta unificatoare a normei, va cistiga primul mare pariu reformator din istoria Chinei, in sec. al III-lea i.Hr., o data cu prima dinastie imperiala, Qin. Din portretul artizanului sau, suveranul august Qin Shi Huang, lipsesc insa elemente importante, care ar fi implinit idealul lui Xun Zi: umanismul, eruditia si rafinamentul carturarului confucianist.
Si referitor la relatia nume-realitate, tema predilecta a filozofiei preclasice, Xun Zi adopta o solutie originala: respinge scepticismul semantic al daoistilor, dar depaseste si teoria motivanta a lui Confucius, retinind insa ideea functiei reglatoare a limbajului. Pentru Xun Zi nu exista o relatie imediata intre nume si realitate, numele nu au de la sine o realitate corespunzatoare, ele se ataseaza la aceasta prin conventie (cap. XXII, Corectarea numelui, 22.3.f).

Necesitatea politica impune insa o corespondenta biunivoca intre nume si realitate. Prin sistemul acestei perfecte adecvari a numelor se obtine reglarea discursului prin care se realizeaza unitatea si normarea. Fixarea definitiilor numelor existente (corectarea) si creatia de nume noi sint prerogativa suveranului. Acest exercitiu de putere se materializeaza in primul rind in terminologia autoritatii, la institutii (legi, administratie), precum si in glosa oficiala a textelor canonice. Din acest extrem de coerent si de bine organizat capitol dedicat corectarii numelui, merita retinuta definitia, foarte usor de reformulat in termeni moderni, din paragraful 22.3.f, conform careia numele sint cele (unitatile de limba) prin care se opereaza distinctii (decupaje) in realitate (continuumul ontic), iar gruparea lor in propozitii face explicit sensul (intentia comunicarii).

O buna strategie a rezolvarii locurilor contradictorii sau ambigue, evitarea discontinuitatilor in favoarea unitatii si dictiunii ideilor, alegerea fericita a termenilor structuranti cu valoare de concepte au facut posibila reconstituirea in limba romana a acestui complex sistem de gindire, a carui problematica centrata pe solutia unei bune guvernari apare ca foarte actuala. Acuratetea traducerii e servita de notele clare si economice care completeaza informatia intra- si extra-textuala, precum si de comentariile aplicate, semn al controlului avizat al exegezei. De apreciat este si apelul la ritmul interior si la rima pentru a recupera pretentioasa forma prozodica originala a rapsodiilor din capitolele XXV si XXVI. In concluzie, volumul imens de munca pasionata a traducatoarei are ca rezultat o carte importanta, care se inscrie cu succes in efortul comun al sinologilor romani de a face tot mai bine inteleasa lumea chineza.