OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Nicolae PANEA
Antropologie culturala si sociala
Editura Omniscop, Colectia „Pluralis“, Craiova, 2000, 192 p.

Exista astazi o serie de discipline care isi propun sa contracareze optiunile tot mai secventializate ale altora si, implicit, sa le „inglobeze“, daca nu metodologic, macar ca raza de actiune. Se poate evidentia un soi de ciudata similaritate, de „ecou“ (mai mult sau mai putin vehement) al disputelor de idei din plan politologic (globalism/regionalism) in cel al schimburilor epistemice; chiar daca nu este direct-cauzal, un astfel de transfer conceptual intre diverse paliere de functionare/explicare a lumii nu ne poate lasa indiferenti. Una dintre aceste discipline „totalizante“, poate cea mai agresiva din ultimul timp, este antropologia culturala. „Holisticul“ ei actual este – pe de o parte – rezultatul unei mosteniri destul de difuze, ceea ce nu insemna deloc absenta a unor stralucite reusite, ci numai o oscilatie continua in definirea cadrului de referinta (uneori conceptualizata ca atare de catre anumiti cercetatori, cum a fost Victor Turner), pe de alta, beneficiarul direct al adunarii sub aceeasi umbrela a unor interese euristice curent-divergente. Ca o consecinta, in mediul postmodern, dupa ce experimentase multiple variante orgolioase, „separatiste“ (in cel mai bun caz „federaliste“), antropologia a devenit depozitara „logica“ a unor trasee (auto)narative, autoironice, multireflexive si autodizolvante, specifice oricarui domeniu care se respecta, respectiv, care s-a plictisit de sine (James Clifford, Stephen Tyler, intre altii). Pluralitatea in succesivitate a metodelor, a abordarilor, tipurilor de explorare/interpretare a datelor a devenit astfel – firesc –, inclusiv prin eliminari, repozitionari si „redescoperiri“, una in sincronicitate.

Recenta aparitie, Antropologie culturala si sociala, a universitarului craiovean Nicolae Panea se inscrie si ea intr-o tendinta din ce in ce mai vizibila in ultimul timp, aceea de a contura instrumente critice, autoexplicative in interiorul unor discursuri aflate in expansiune incontrolata, „totalitara“ (p. 16). Lucrarea intervine si in contextul favorabil al contracararii deficitului real de informatie in domeniu de la noi prin publicarea excelentului si masivului Dictionar de etnologie si antropologie, coordonat de Pierre Bonte si Michel Izard (in continuare, DEA), tradus in 1999 la Polirom (in franceza, prima editie: 1991), care – in ciuda numarului covirsitor de colaboratori si a unei regii procedurale foarte bine puse la punct – nu poate evita nici el un anume schematism, ceea ce spune foarte multe despre proliferarea multidirectionala, greu de stapinit, a „componentelor“ antropologiei. De altfel, a intelege anumite mecanisme, eventual a le putea controla ilustreaza, aproape inevitabil, un stadiu „metaantropologic“, eventual „postmetodologic“, relaxat si disponibil la cuantificari retrospective dintre cele mai diverse, in virtutea principiului (transferat!) thick description enuntat de Clifford Geertz (DEA, 269).

Dispunind de o vizibila capacitate sintetica, de o buna cunoastere a unor lucrari de referinta si de un apetit tenace-situativ, Nicolae Panea a realizat o introducere plauzibila intr-o materie densa, cu numeroase „viraje“ si „trape“, considerata nu de putine ori, pe buna dreptate, drept un adevarat „hatis epistemologic“ si care implica diverse coordonari ale competentelor. Autorul este convins inclusiv de faptul ca apetenta „tentaculara“ a antropologiei va putea fi manipulata benefic: „Robert Lowie isi termina Istoria etnologiei clasice printr-un capitol special dedicat bilantului si perspectivelor, considerind ca stiinta va atinge acel nivel de generalizare capabil sa o faca viabila. Cu atit mai mult, credem ca, in acest context mondial al globalizarii, antropologia va fi capabila sa realizeze conexiunile epistemice necesare si valabile pentru a contura o imagine coerenta a culturii si societatii umane“ (p. 84). Acest tip de optimism cognitiv este insa bine temperat, pe parcurs, de semnalarea diferitelor fracturi, discontinuitati sau cherele in interiorul, in vastul interior al antropologiei culturale.

Oferta universitarului craiovean e, prin urmare, riguroasa si ingenios dozata, usor didactica (este, la origine, un curs), dar si suficient de aerisita pentru a initia o adresabilitate dezinvolta. Intentia declarata a autorului este de a incerca o panoramare a „principiilor de functionare“, constituite in timp si aflate astazi la vedere, ale antropologiei culturale. Procedura este descriptiva, fara a se eluda incursiunile istorice, proiectiile „in exterior“ (in areale invecinate, caci – oricit de agresiv-anexionista ar fi – antropologia are si ea frontierele ei), abrégé-urile „genealogice“, dozajele bine cumpanite explicatie/interpretare, criticismul calm si structurarea atenta a prezentarilor. Nu este pierduta din vedere nici dinamica nostalgica, tensiunea „transstiintifica“ a problematicilor antropologice, in conformitate cu tendinte de acest tip: „De ce ar fi fantezia un unghi mort in cimpul antropologiei? (…) In sens invers, etnologia priveste cu jind inspre fictiune. I-ar placea intr-adevar sa posede capacitatea polifonica si farmecul acesteia. Uniune intre arta si stiinta, intre tehnica si talent, intre abordarea contrastiva si comprehensibilitatea rafinata, ea si-ar dori sa evoce, la modul ideal, fara a o vesteji, frumusetea societatilor marunte si a ordinilor generalizate.“ (DEA, 249). Mai ales stadiile anterioare secolului al XIX-lea si cele „postmoderne“, incepind cu anii ’80 ai secolului XX (desi nu lipsesc total nici din celelalte faze), sint susceptibile de astfel de interpretari „colaterale“, capabile sa detensioneze anumite hipertrofii scientiste.

Pregatirea „intrarilor“ este acurata, alegra, facilitind comprehensia unor problematici altfel destul de aride. O atentie speciala este acordata, dupa cum am relevat deja, schimbarilor de paradigma, mutatiilor epistemice ale unei discipline obsedate atit de extensia cimpurilor de cercetare, cit si de calitatea, mereu agitata, mereu in prefacere, a ustensilelor. Terminologiile specifice sint prezentate extrem de judicios, fiecare curent sau scoala beneficiaza de rezumate constiincioase si pertinente. Nu lipsesc referirile la contributiile romanesti, prezentate la fel de sintetic: „In concluzie, o data cu Hasdeu se manifesta in domeniul gindirii stiintifice romanesti o incercare mult mai dinamica si realista de teoretizare, de conceptualizare. Ea imbina mostenirea autohtona cu directiile stiintifice moderne. Totodata, intilnim la Hasdeu o accentuare a spiritului critic in raportarea lui fata de unul sau altul dintre cimpurile epistemice, fata de paradigmele europene ca si o accentuare a problematizarii metalimbajului“ (p. 180). Incursiunile in „preistoria“ antropologiei la noi semnaleaza dificultatile mai ales de ordin conceptual, bizareriile mixajelor (care puteau fi intilnite si aiurea), dar si anumite reusite, consecvente, stabilizari euristice, incepind cu postpasoptistii.
Fara pretentii erudite, cu o simplificare reusita a materiei (care consolideaza impresia unor bune asimilari de metoda si bibliografie), volumul lui Nicolae Panea este ceea ce si-a propus: un util „vademecum“ in antropologia culturala si sociala. Ni-l putem imagina, asa cum ni se si sugereaza, inclusiv ca pe o „sursa“, ca pe un „trunchi“ din care se pot „deduce“ alte cercetari, ale autorului insusi sau ale altora.