OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Dan LUNGU
Baieti de gasca
Prefata de Luminita Marcu, Editura Polirom,
Colectia „Ego.Proza“, Iasi, 2005, 238 p.

Dan Lungu (n. 1969) este deja un scriitor matur, exersat in toate genurile literare (poezie, proza, teatru), trecut de virsta debutului, desi a publicat in colectia „Ego.Proza“ a Editurii Polirom si a fost considerat cap de serie pentru tinara generatie de scriitori promovata de aceasta colectie. Se pare ca Baieti de gasca (proza scurta) este urmarea rara si fericita a unei burse acordate autorului ca scriitor in rezidenta la Viena, in vara anului 2004, de catre Fundatia Kulturkontakt din Austria. Dan Lungu este, de asemenea, unul dintre cei 12 scriitori care ne reprezinta anul acesta la editia dedicata Romaniei a festivalului francez Les Belles Etrangères. De altfel, romanul sau, Raiul gainilor, aparut la Editura Polirom in 2004, a fost tradus in franceza la Editions Jaqueline Chambon (2005) cu titlul Le Paradis des poules.

Cartea contine 11 texte scrise in registre foarte diferite, cu voci si perspective narative dintre cele mai diverse, ca pentru a proba virtuozitatea artistica evidenta. Ultimele doua sint un soi de reportaje la granita dintre fictiune si realitate, care tematizeaza in fond „distanta iluzorie dintre fictiune si realitate“ – conform parantezei din titlul ultimului text, O englezoaica la Pascani (sau despre distanta iluzorie dintre fictiune si realitate).

- Oralitate si autenticism
Dan Lungu scrie proza scurta extraordinara. Nervoasa, percutanta, diversa, se citeste pe nerasuflate. E vreun secret la mijloc? Nu, e atit de simplu: e vorba de o proza caragialesca, orala, de observatie sociala, umoristica, dar aratind de fiecare data si reversul medaliei, tristetea, deziluzia, tragedia cotidiana. Este, poate, genul de proza care nu se uzeaza, nu se demodeaza niciodata, precum un clasic al stilurilor literare, care garanteaza intotdeauna cititorii, dar care, in schimb, nu e la indemina oricui. Economie de mijloace, justete, simplicitate sint, stim, atuurile marilor prozatori.
Revenind, cred ca Baieti de gasca are cel putin doua merite importante: pe de o parte, resuscitarea oralitatii, cu punerea in miscare a tuturor registrelor lingvistice (de la limbajul infantil, la cel colocvial si argotic), iar pe de alta, resuscitarea autenticismului optzecist, prin tematizarea raportului realitate-fictiune, fara – evident – textualismul acelora, dar pastrind maniera rescrierii, a formulelor parodice (v. Gradina lui Jürgen, un fel de Balta-Alba à rebours si postmoderna). In ambele cazuri, el se apropie de un mai tinar si talentat confrate, Sorin Stoica, cu diferenta majora ca acesta din urma ramine totusi un biografist si un minimalist in spiritul „tinerei generatii“, in vreme ce Dan Lungu se „extrage“ ca eu narativ si se plaseaza exclusiv la nivelul observatiei.

In principiu, prozele din carte sint independente. Insa, daca privim mai atent, intre ele se stabilesc legaturi fine, fie prin transfer de personaje (la virste diferite), fie prin, i-as numi asa, niste relansatori textuali: cuvinte, sintagme (fetita din primul text spune cit de greu ar fi sa traiesti fara miini, ca apoi personajul din urmatorul sa fie Laura, o fata care si-a pierdut miinile intr-un accident; personajul indirect al celei de-a treia proze este fratele Laurei s.a.m.d.).
Prima proza, De vorba cu Sopron, este un ingenios monolog al unei fetite singure acasa. Un monolog adresat, daca vreti, unui sopron desenat, devenit colocutor imaginar. Proza e delicioasa, presarata cu cuvinte stilcite (scrise in italice), auzite de la adulti (care functioneaza, cum ziceam, ca un fel de relansatori textuali ai discursului): harheolog, marlechin, plicticsesc, carnibal, fratioara, coafreza, bibilotecara etc. In Parul conteaza enorm, perspectiva narativa apartine Laurei, tinara ramasa fara miini in urma unui accident, pe care o viziteaza de ziua ei Nena, o veche prietena. Doua personaje, doua istorii schitate, doua „felii de viata“ lasate in suspans. Citeva tuse, multe sugestii.

Laura este, banuim, o fiinta nefericita, resemnata cu conditia ei, redusa la gesturile elementare. Nena, vechea prietena, nu este nici ea mai fericita, in ciuda verbiajului si a elegantei vestimentare. O proza de un patetism continut: „Nena regreta din plin ca vechea sa prietena nu are miini sa o stringa. Sa o ocroteasca si sa o alinte. La acest gind, lacrimile ii tisnira instantaneu“. Un sfat prietenesc, Nevasta de la ora sapte, Da-mi pace, is transpirata!, Oare astea sa fie renumitele prezervative? surprind intr-o singura taietura stilistica (alta, intotdeauna) un fapt de viata: un fost elev cere sfatul unei profesoare daca sa se insoare sau nu, pentru a scapa de mizerie; un functionar blazat cauta vineri seara o prostituata care a renuntat la meserie; un barbat se trezeste, dupa o aventura de-o noapte, in patul unei straine, careia ii promisese, in noaptea de betie, c-o ia de nevasta s.a.m.d. Spatiul nu imi permite sa enumar mai departe.

Ma opresc in incheiere la proza omonima, Baieti de gasca, proza de rezistenta (si cea mai lunga) a cartii. Textul e suculent, scris intr-un argou de invidiat. E istoria unei gasti de liceeni, repovestita, la mare distanta in timp, de unul dintre ei, anume Franzela. Gasca se compune din: Fasola, Paganel (care-si disputa sefia), Varu’, Bastirca, Stupidu’, Capalb s.a. Povestitorul e, cum se cuvine, plin de haz si in mare verva argotica. El trece de la o anecdota la alta, insistind pe istoria de amor a lui Varu’ si a nimfomanei Palmolive, si reconstituie in totul atmosfera anilor ’80 (scoala, statul la cozi, alaturi de profesorii de la scoala), din perspectiva unui adolescent bascalios, astazi autoironic. Constructia prozei este circulara, povestirea – bine frinata.
Gradina lui Jürgen schimba din nou registrul, pastrind efectul ironic, ca intr-un soi de Balta-Alba in raspar: un voiajor vienez, rafinat organizator de petreceri, mizeaza ca atractie a petrecerii de intoarcere la Viena pe „citeva povesti, unele de tot hazul, intimplari din Romania, o tara bizara si ieftina, de unde se intorsese de abia trei zile. Daca le interpreta bine, putea scoate efecte comice devastatoare (sic!)“. Asa se si intimpla cu insasi povestirea lui Dan Lungu. A carui carte este un festin cu multe surprize, de foarte buna calitate. Daca sinteti baieti de gasca...